Meditatie - 20 iulie 2010

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Marţi din săptămâna a XVI-a de peste an

„Apoi şi-a întins mâna către ucenicii săi şi a zis: Iată mama mea şi rudele mele! Oricine face voia Tatălui meu, care este în ceruri, acela îmi este frate, soră şi mamă!” Ne impresionează mult gestul şi cuvintele lui Isus. Cu o expresie paradoxală, el nu s-a dezis de familia sa de sânge şi nici nu a desconsiderat-o pe mama sa, dar a voit să ne indice că aderarea la voinţa lui Dumnezeu este aceea care ne uneşte cu el, o unire superioară celor mai strânse legături de sânge. Voinţa lui Dumnezeu este, deci, un tezaur inestimabil. Şi totuşi, ne găsim adeseori în contrast cu această voinţă: am voi o viaţă diferită, fără suferinţe, am vrea să fim puţin diferiţi de ceea ce suntem în prezent: mai inteligenţi, mai bogaţi în calităţi… Dar nu există pentru noi o voinţă mai bună decât aceea a Tatălui, care stabileşte totul în vederea împărăţiei sale şi a fericirii noastre adevărate. Trebuie să înţelegem că voinţa lui Dumnezeu este pentru noi lucrul cel mai bun. Multora le este teamă, ca şi cum Dumnezeu le-ar impune ceva arbitrar, şi nu ceva care să corespundă binelui nostru, sau că, dacă vor accepta voinţa sa, atunci vor trebui să abdice la propria libertate. Dimpotrivă, noi trebuie s-o căutăm fără încetare, să cerem ca ea să ne fie făcută cunoscută, să cerem ca ea să se împlinească în viaţa noastră. Şi motivul cel mai profund pentru a o dori este cel prezentat de Isus: să facem voinţa Tatălui, pentru că, astfel, devenim fiii săi, fraţi şi surori, mame ale lui Cristos. Şi acesta este singurul mijloc pentru a creşte în iubirea faţă de el şi faţă de semeni. Să-l rugăm pe Dumnezeu să „ne convertească” la voinţa sa: este convertirea cea mai importantă şi cea mai fecundă.