Meditatie - 18 februarie 2010

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Joi după Miercurea Cenuşii

Începând Postul, am pornit la drum. Astăzi, liturgia ne aminteşte că sunt două căi şi că noi trebuie să o alegem pe cea bună. Domnul ne deschide calea cea bună şi ne pune în gardă împotriva iluziei care ne ameninţă alegând calea cea uşoară, care ne dă avantaje imediate. În Cartea Deuteronomului vedem afecţiunea paternă a Tatălui care se exprimă prin respectul şi dorinţa de bine pe care o are pentru noi. Dumnezeu are un mare respect pentru libertatea noastră, nu ne constrânge, ci ne propune: „Vezi, eu pun în faţa ta viaţa şi binele, moartea şi răul”. Viaţa constă în a-l iubi pe Dumnezeu, în observarea poruncilor sale, în a fi ascultători faţă de cuvântul său. Răul, dimpotrivă, constă în a urma răutatea propriei inimi, acţionând după propriile capricii; e o viaţă uşoară, desigur, dar ea conduce la pierzare. Dumnezeu nu poate să ne constrângă, ci ne avertizează asupra pericolului: „Vă spun că astăzi veţi muri, că nu veţi avea viaţă lungă în ţara pe care aţi luat-o în posesie”. Acesta este respectul lui Dumnezeu: ar putea să ne constrângă, dar vrea un răspuns liber, un răspuns de fiu, nu unul de sclav, de aceea, nu o face, ci ne ajută să vedem consecinţele deciziilor noastre şi ne spune: „Alege!” Însă Dumnezeu, pentru că ne vrea foarte mult binele, aproape că ne imploră: „Alege, aşadar, viaţa, ca să trăieşti tu şi seminţia ta. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul lui şi să te alipeşti de el, căci de aceasta atârnă viaţa ta!” Dacă suntem încrezători în iubirea lui Dumnezeu pentru noi, dacă avem încredere deplină în el, vom simţi şi dorinţa de a urma voinţa sa, deoarece ştim că suntem iubiţi şi conduşi de iubire, chiar dacă pe căi dificile. În evanghelie, Isus ne prezintă aceeaşi alegere: ori mântuirea imediată, care conduce la pierderea vieţii, ori renunţarea la sine, care conduce la adevărata mântuire. „Cine va voi să-şi salveze viaţa o va pierde”: acesta este blestemul şi răul. „Cine îşi va pierde viaţa pentru mine o va mântui”: acesta este binele, binecuvântarea. Şi Dumnezeu ne-a indicat calea nu numai prin cuvinte, ci trimiţându-ni-l pe propriul său Fiu să parcurgă ceea ce e pentru noi calea mântuirii. E o cale dificilă: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie omorât”, dar „a treia zi va învia”. Ştim că, urmându-l pe Domnul, noi nu greşim niciodată. Să-i spunem că vrem să-l urmăm în sacrificiul său, pentru a fi cu el în glorie. Albert Vanhoye

[altmarius]

Doamna Antoniu, religia crestina (indiferent de modurile ei de manifestare) nu mai este represiva. In aceeasi masura cu ortodoxia, si romano-catolicismul, si greco-catolicismul, si protestantismul (in formele lui clasice) dau libertate de optiune. Numai sectele cele mai noi, de provenienta majoritar americana, au unele restrictii car pot fi interpretate ca incalcari ale drepturilor omului. Islamicii pun foarte mare pret pe respectarea traditiei, de aceea si acolo pot fi intilnite restrictii .
sunt integral de acord cu partea a doua a comentariului dumneavoastra.