Meditatie - 17 august 2009

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Luni din săptămâna a XX-a de peste an
La începutul Cărţii Judecătorilor, ne este oferită o viziune generală asupra istoriei poporului ales de-a lungul acestei perioade. Este o schemă teologică dezolantă şi mai apoi confortantă. Vreau să spun că totul începe cu infidelitatea umană, însă mai apoi se manifestă fidelitatea lui Dumnezeu, care la sfârşit răstoarnă situaţia într-una favorabilă.
Infidelitatea umană. „Fiii lui Israel au săvârşit ceea ce este rău înaintea Domnului”. Această frază revine apoi ca un refren în toată cartea. Israeliţii nu au fost recunoscători faţă de Dumnezeu, căutând alţi zei, mai disponibili pentru aspiraţiile lor imediate. Ei îl abandonează pe Domnul şi vor să slujească zeilor Baal şi Astarte. Rezultatul este mânia lui Dumnezeu şi pedeapsa: „Atunci, mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lui Israel. El i-a dat în mâna jefuitorilor care i-au prădat şi i-a lăsat în voia duşmanilor”. Israel este, astfel, din nou într-o situaţie de oprimare şi de sclavie, din propria-i vină. Atunci el îl imploră din nou pe Domnul, şi Domnul se lasă mişcat de gemetele poporului oprimat şi le trimite „judecători”, conducători inspiraţi de el, care iau în mână situaţia şi reuşesc să-i învingă pe asupritori, deoarece Domnul „era cu judecătorul şi îi elibera din mâna duşmanilor lor”. Dar, din nefericire, schema se repetă: după moartea judecătorului, israeliţii fac din nou ceea ce este rău înaintea lui Dumnezeu şi situaţia este şi mai dificilă: revine oprimarea din partea duşmanului şi reîncep lamentările. Şi Domnul întotdeauna se lasă mişcat de plânsul lor.
Dumnezeu îşi educă, astfel, poporul la convertire, înainte de toate la încredere în el, la fidelitate în toate circumstanţele, la încredere în ciuda păcatelor comise, la întoarcerea către Domnul cel milostiv pentru a regăsi plinătatea vieţii. Fidelitatea lui Dumnezeu are, astfel, precedenţă în faţa infidelităţii omului.
În evanghelia de astăzi ne este dată o lecţie complementară, arătându-ni-se că fidelitatea umană, atunci când ea există, are nevoie de o completare divină. Vedem acest tânăr care vrea să ştie care este calea cea bună pentru a obţine viaţa veşnică şi, de aceea, îl întreabă pe Isus. Isus îi zice: „Dacă vrei să intri în viaţa veşnică, păzeşte poruncile”. Este cerută fidelitatea umană pentru a putea primi toate harurile de la Dumnezeu. Tânărul a păzit întotdeauna poruncile şi, de aceea, întreabă: „Ce-mi mai lipseşte?” Dacă fidelitatea sa a fost perfectă, ce putea să-i mai lipsească?
Răspunsul lui Isus este paradoxal, aşa cum se întâmplă adeseori. „Nu-ţi lipseşte nimic; ai prea multe. Îţi lipseşte sărăcia faţă de lucrurile pământeşti, pentru a fi disponibil pentru iubirea divină”. „Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino şi urmează-mă!”
„Fericiţi cei săraci”, a spus Isus, „pentru că a lor este împărăţia cerurilor”. Detaşarea de toate pentru a face loc adevăratelor comori: iată secretul vieţii depline. Detaşarea de sine pentru a primi viaţa lui Cristos: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”. Este un drum lung, deloc uşor, însă plin de speranţă. Isus vrea să ne împărtăşească bucuria sa, a spus-o de mai multe ori: „Ca bucuria mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină”.
Aceasta se poate obţine numai prin detaşarea de bunurile materiale pentru a primi iubirea generoasă a lui Cristos.

[dordanaela]

Fericiţi cei săraci”, a spus Isus, „pentru că a lor este împărăţia cerurilor”. Detaşarea de toate pentru a face loc adevăratelor comori: iată secretul vieţii depline. Detaşarea de sine pentru a primi viaţa lui Cristos: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”. Este un drum lung, deloc uşor, însă plin de speranţă. Isus vrea să ne împărtăşească bucuria sa, a spus-o de mai multe ori: „Ca bucuria mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină”.
Detaşare şi consacrarea roadelor acţiunilor noastre LUI