Meditatie - 13 noiembrie 2009

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Vineri din săptămâna a XXXII-a de peste an
În timpul lui Isus, iudeii doreau foarte mult împărăţia lui Dumnezeu, aşteptau cu nelinişte revelarea ei. Domnul însuşi a fost de mai multe ori întrebat despre venirea împărăţiei, despre „ziua Fiului Omului”, care trebuia să ducă la îndeplinire planul dreptăţii divine, şi el nu a indicat niciodată momentul precis al acestei veniri, dar a arătat nevoia de a fi întotdeauna pregătiţi în vederea venirii ei. Cuvintele lui Isus nu sunt clare şi mulţi puteau gândi chiar că el voise să se refere la asediul şi căderea Ierusalimului. Intenţia lui Isus nu era însă aceea de a face profeţii extraordinare; el voia doar să ne facă să înţelegem necesitatea de a fi întotdeauna pregătiţi să-l primim pe Dumnezeu în viaţa noastră, în evenimentele obişnuite ca şi în cele extraordinare. Trebuie să fim întotdeauna pregătiţi pentru venirea Domnului, care ajunge la noi pe neprevăzute. Cine nu-l aşteaptă este luat pe nepregătite: „Ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, cum s-a întâmplat în timpul lui Lot: oamenii mâncau, beau, se căsătoreau, cumpărau, vindeau”, fără să-l aştepte pe Dumnezeu. Şi când el vine nu găseşte sufletul pregătit. Deoarece venirea Domnului nu priveşte numai evenimentele care angajează un popor şi pentru că ea poate avea loc pe neaşteptate, chiar şi în viaţa noastră întâlnirea cu Dumnezeu se realizează în moduri neprevăzute. Moartea, chiar şi pentru cei grav bolnavi, vine pe neprevăzute. Ea este aşteptată zi de zi, şi soseşte când nimeni nu se mai gândeşte la ea: există o ameliorare, lucrurile merg bine… şi deodată vine moartea.
Trebuie, deci, să fim gata. Cum? A fi gata nu înseamnă a ne schimba ocupaţia; ci e vorba de o atitudine interioară. Modul în care ne desfăşurăm activităţile noastre normale este modul în care îl aşteptăm pe Domnul.
Dacă tot ceea ce facem, facem împreună cu el, atunci îl aşteptăm; dacă trăim în observarea poruncilor şi în iubirea sa, sosirea sa nu ne va surprinde şi vom fi mulţumiţi că el ne cheamă să fim cu el pentru totdeauna.
În viaţa sfântului Alois Gonzaga se relatează că, în timp ce se juca cu alţi trei copii, cineva i-a întrebat: „Ce aţi face dacă vi s-ar spune că în două minute veţi muri?” Fiecare a încercat un răspuns cât mai bun, de exemplu: „M-aş duce în capelă să mă rog pentru a mă pregăti pentru moarte”. Şi se spune că sfântul Alois a răspuns: „Aş continua să mă joc!” Jocul său era ceea ce Dumnezeu voia de la el în acel moment; bucuria sa era aceea pe care iubirea lui Dumnezeu i-o trimitea: ce ar fi putut să facă mai bine, dacă nu ceea ce plăcea Domnului pentru acel moment?
E o bună lecţie pentru noi.