Meditatia zilei - 9 iulie 2019

[altmariustotal catolic]

Gen 32,22-32; Ps 16; Mt 9,32-38

Episodul din Cartea Genezei, pe care îl citim astăzi, este foarte misterios; sfinţii părinţi l-au citit ca pe o încercare spirituală la care Dumnezeu îl supune pe Iacob, aşa cum a făcut-o şi cu Abraham, chiar dacă într-un mod deosebit.

„Iacob a rămas singur în urmă. Şi iată că un bărbat s-a luptat cu el până la revărsatul zorilor”. Lupta a început în întuneric şi s-a terminat tot în întuneric; nu numai în întunericul nopţii, ci şi al cunoştinţei: Iacob nu ştie cu cine luptă. Abraham auzise glasul lui Dumnezeu, ştia că era el, dar şi el trebuie să se mişte în întunericul nopţii: „A plecat fără să ştie unde mergea”, după cum spune Scrisoarea către Evrei. Iacob, în schimb, îşi alesese destinaţia, dar de-a lungul drumului, Dumnezeu îl cheamă la o schimbare interioară prin intermediul unei lupte pe care o poartă cu el, luptă prelungită şi dură, despre care este dificil să spunem mai mult.

Acesta este momentul cel mai dramatic şi mai misterios din viaţa lui Iacob, care B pentru a continua paralela cu Abraham B poate corespunde urcării pe munte în ţinutul Moria, unde, după o agonie de durere şi de ascultare, Dumnezeu îi confirmă promisiunea şi binecuvântarea sa.

Iacob, deşi luptă, simte că adversarul său nu are intenţii rele, înţelege în mod confuz că Dumnezeu îi este alături, fapt pentru care cere să fie binecuvântat: „Nu te voi lăsa să pleci până ce nu mă vei binecuvânta”. Şi, o dată cu binecuvântarea, el primeşte un nume nou. Iacob a luptat cu Dumnezeu, a avut confirmarea vocaţiei sale: el este de acum înainte un om nou, un om al lui Dumnezeu.

Pe drumul vieţii spirituale se întâmplă ceva asemănător. O dată ales drumul, întâlnim îndată dificultăţile pentru care trebuie să luptăm. Adeseori, certitudinile iniţiale dispar, totul devine întuneric şi există ispita de a abandona totul: este momentul luptei pentru a rămâne fermi în propriile decizii, fără să se schimbe nimic. Pot exista, de asemenea, dificultăţi externe: ele sunt permise de Dumnezeu pentru a ne face să progresăm în lumină şi har.

Noi am vrea o viaţă liniştită, senină, paşnicăY Senină da, paşnică da, dar în acceptarea încrezătoare a adversităţilor pe care Dumnezeu le permite din iubire şi care nu vor lipsi niciodată, deoarece viaţa noastră nu poate avea alt model decât acela al lui Isus.