Meditatia zilei - 9 februarie 2013

[altmariustotal catolic]

SÂMBĂTĂ DIN SĂPTĂMÂNA A IV-A DE PESTE AN

1Rg 3,4-13; Ps 118; Mc 6,30-34

Expresia obişnuită pentru a vorbi despre inima Mariei este „inima neprihănită”, dar se poate vorbi, de asemenea, şi despre „inima ascultătoare”, aşa cum în relatarea Cărţii întâi a Regilor Solomon îi cerea lui Dumnezeu: „Dă-i slujitorului tău o inimă docilă… ”. În evanghelii, Maria este prezentată ca servitoare a Domnului, sau, mai bine zis, este ea cea care se prezintă, astfel, gata să facă ceea ce Dumnezeu vrea de la ea. Inima sa este cu adevărat supusă, asemenea inimii Fiului care „a învăţat ascultarea”, cum se exprimă Scrisoarea către Evrei, şi este deci cea mai supusă inimă care poate fi închipuită.

La Cana, prin singurele cuvinte adresate oamenilor, cunoscute nouă în evanghelie, Maria învaţă servitorii să fie ascultători: „Faceţi tot ce vă va spune”.

În rugăciunea sa adresată lui Dumnezeu, Solomon vorbeşte despre discernământ: „Dă-mi o inimă docilă ca… să ştie să distingă binele de rău”. Acesta este un dar pe care îl putem cere prin intermediul Mariei: o inimă care să ştie să îl primească pe Duhul Sfânt, pentru că singuri, cu puterile noastre, nu suntem capabili să găsim voinţa lui Dumnezeu.

Cerând aceasta, avem deja începutul discernământului, deoarece acesta înseamnă tocmai a recunoaşte că el este darul lui Dumnezeu, dar gratuit de lumină.

Şi la acesta sunt adăugate multe alte haruri. Lui Solomon, Dumnezeu i-a zis: „Pentru că ai cerut acest lucru… voi face aşa cum ai spus şi îţi voi da şi ceea ce nu ai cerut”.

În minunea de la Cana, pe care Isus o face prin mijlocirea Mariei, vedem roadele discernământului şi ale ascultării: servitorii care au ascultat de Isus au umplut vasele cu apă, au cunoscut şi vinul, vinul cel mai bun.

Suntem, astfel, încurajaţi să cerem harul unei inimi care ştie să înţeleagă voinţa lui Dumnezeu şi să cerem aceasta cu siguranţa că vom fi ascultaţi, deoarece el însuşi doreşte să ni-l dea.