Meditatia zilei - 8 noiembrie 2018

[altmariustotal catolic]

Fil 3,3-8; Ps 104; Lc 15,1-10

Astăzi avem posibilitatea să facem câteva reflecţii asupra sărăciei spirituale, cum o exprimă Paul în Scrisoarea către Filipeni. Sărăcia este, într-adevăr, o atitudine spirituală, fie faţă de calităţile spirituale, fie faţă de bunurile materiale. În realitate, alipirea de bogăţii este o atitudine spirituală, care separă de Dumnezeu şi de ceilalţi. Pentru ce alipirea de bunurile materiale? Există trei grade în alipirea de bogăţii, legate unul de celălalt. Primul este dorinţa de a nu duce lipsă de nimic, de a avea tot ceea ce este considerat a fi necesar spre satisfacerea propriilor nevoi: în acest caz, tendinţa va fi aceea de a procura tot mai multe lucruri. Al doilea este voinţa de a nu depinde de nimeni: când unul are tot ceea ce este necesar, nu trebuie să ceară nimic nimănui. Este o dorinţă spontană de a nu trebui să cerşeşti, de a nu trebui să ceri, să fii independent faţă de toţi. Al treilea grad este voinţa de a fi superior altora. Cu cât cineva are mai mult, cu atât i se pare că este mai valoros, că poate privi de sus în jos. Acestea sunt gradele ataşamentului de bunurile materiale, care se pot verifica şi în raport cu calităţile umane şi chiar bunurile spirituale, grade care arată o atitudine spirituală negativă.

Sfântul Paul vorbeşte tocmai despre aceste bunuri şi le numeşte „carne”. „Carnea” sunt toate bunurile spirituale pe care ni le putem apropria, care ne fac să ne simţim orgolioşi, care ne permit să nu ne simţim dependenţi de nimeni B în fond, nici chiar de Dumnezeu B şi să fim deasupra celorlalţi. Apostolul observă că el avea toate motivele să se simtă independent, sigur de mântuirea veşnică, mândru de situaţia sa: „Eu am primit tăierea împrejur când eram de opt zile, sunt din neamul lui Israel, din tribul lui Beniamin, evreu din evrei, am trăit ca fariseu, conform Legii, din râvnă am fost prigonitor al Bisericii şi am fost fără cusur în privinţa dreptăţii prescrise de Lege”. Are, deci, meritul ce derivă din observarea legii, meritul de a-i fi persecutat pe cei care, după gândul iudeilor, se sustrăgeau legii însăşi. „Fără cusur în privinţa dreptăţii prescrise de Lege”. Paul poate sta drept înaintea lui Dumnezeu, graţie meritelor pe care le-a acumulat cu eforturile sale, şi poate privi spre alţii cu un îndreptăţit orgoliu. Dar el îl întâlneşte pe Cristos, şi iată: „Cele ce altădată erau pentru mine un câştig le-am considerat o pierdere de dragul lui Cristos”, adică o barieră între el şi Domnul.

Paul a înţeles că, punându-se la adăpost în meritele sale personale, în calităţile sale personale, se separa de Cristos, pentru că se găsea la polul opus al atitudinii receptive a celui sărac cu spiritul. Pentru a fi cu Cristos este nevoie să fii asemenea celui care îşi cerşeşte mântuirea, o primeşte de la el, ca cel care depinde de milostivirea sa şi nu se consideră pe sine ca fiind mai bun decât ceilalţi.

Cristos este darul lui Dumnezeu, un dar pe care nimeni nu-l merită, un dar gratuit, dăruit cu generozitate nouă de milostivirea lui Dumnezeu.