Meditatia zilei - 8 mai 2021

[altmariustotal catolic]

Fap 16,1-10; Ps 99; In 15,18-21

Este interesant şi instructiv să vedem, în relatarea din Faptele Apostolilor, cum Duhul Sfânt îi conduce pe apostoli în misiunea lor.

Paul şi Timotei au traversat Frigia, „deoarece Duhul Sfânt i-a oprit să predice cuvântul în Asia Proconsulară”. S-au îndreptat apoi spre Bitinia, „dar Duhul lui Isus nu i-a lăsat”; de două ori Duhul Sfânt pare să obstaculeze apostolatul lor! Numai la Troas ei vor înţelege că Dumnezeu avea un plan mult mai amplu: voia să-i treacă în Macedonia şi, deci, în Europa. Pe moment însă, probabil, erau foarte tulburaţiY Tulburaţi, dar docili poruncilor şi inspiraţiilor divine.

Pentru noi, aceasta este o lecţie foarte utilă: să fim ascultători faţă de Duhul Sfânt şi atunci când el este în contrast cu planurile noastre ce par a fi bune. Dacă ceea ce dorim să facem este un lucru prea omenesc, vom ajunge să-l înţelegem, dar dacă este bun şi este împiedicat, este dificil să înţelegem că piedicile vin tocmai de la Domnul! Este dificil şi pentru că este necesară o mare detaşare, o căutare sinceră a voinţei sale, în timp ce este posibil ca în însăşi proiectele bune să se infiltreze în voinţa noastră, în locul voinţei lui. Şi atunci este necesar să ne rugăm pentru a avea lumina şi pentru a vedea dacă nu sunt amestecate ambiţia noastră, egoismul nostru, vanitatea noastră. Astfel, puse înaintea Domnului, obstacolele vor fi în lucrările noastre ocazie pentru o muncă generoasă, dezinteresată şi vom avea bucuria de a-l fi slujit pe Dumnezeu cu docilitate şi dreptate.

În evanghelie, Isus întăreşte un cuvânt pe care deja îl spusese: „Un servitor nu este mai mare decât stăpânul său”. Astăzi este sâmbătă şi aplicăm acest cuvânt sfintei Fecioare, care nu a pretins niciodată să fie mai mare decât Fiul ei. La Betleem nu a căutat circumstanţe adaptate stării ei fizice, ci a urmat planul lui Dumnezeu, care dispusese ca faptul cel mai glorios pentru om, venirea lui Mesia, să se petreacă într-un climat de extremă sărăcie şi umilinţă. Şi în întreaga viaţă a rămas umilă, ascunsă, tăcută, până pe Calvar, când a participat cu atâta durere la pătimirea şi moartea lui Isus, devenind prin această durere Mamă a Bisericii.

Să nu căutăm lucruri mari care satisfac ambiţia noastră sau egoismul nostru, ci lucruri umile pentru a fi trăite în tăcere şi iubire. Umilinţa şi caritatea, întotdeauna caritatea şi umilinţa, şi vom fi uniţi inimii lui Isus, blând şi umil. Şi, aşa cum a fost Maria, vom participa, după umilinţa Calvarului, la misterul glorificării sale.

Să-i cerem acest har sfintei Fecioare, care, cu bunătatea ei maternă, ne conduce pe drumul Fiului ei.