Meditatia zilei - 8 iunie 2014

[altmariustotal catolic]

COBORÂREA SFÂNTULUI DUH

Celebrăm în bucuria venirii Duhului Sfânt şi minunata transformare operată de el în lume. Ştim bine că acest eveniment de la începutul Bisericii ne priveşte de aproape, pentru că fiecare dintre noi a primit Duhul lui Dumnezeu care îi dă o viaţă nouă, mai profundă, mai rodnică, mai frumoasă, viaţa fiilor lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi trebuie să trăiască într-o ascultare mai mare, mai plină de bucurie, faţă de acţiunea Duhului Sfânt, pentru ca această viaţă nouă să se poată dezvolta plenar.

Duhul dumnezeiesc este o realitate misterioasă, inefabilă. Isus, în timpul vieţii sale pământeşti, putea fi văzut, simţit, atins; Duhul nu poate fi atins cu mâinile, văzut cu ochii, auzit cu urechile. În ziua Rusaliilor, prezenţa sa s-a manifestat prin intermediul simbolurilor: vântul, focul, limbile, care ne sunt folositoare pentru a ne da o idee despre misterul lui Dumnezeu-Duh şi pentru a ne ajuta să ne dispunem la lucrarea sa.

Aş vrea să mă opresc asupra unui singur simbol: vântul. De ce comparăm Duhul lui Dumnezeu cu vântul? Pentru că vântul este o imensă respiraţie şi spiritul omului se manifestă prin intermediul respiraţiei. Aşadar, spirit înseamnă suflu, respiraţie; ceea ce a dat oamenilor ideea că realităţile spirituale sunt invizibile, dar sunt mai importante decât celelalte, este tocmai suflarea respiraţiei. Ce poate părea mai slab, mai inconsistent decât respiraţia? Şi totuşi, este mai importantă decât toate, fără respiraţie nu există viaţă. Se poate trăi multe ore, zile întregi fără mâncare, dar fără respiraţie nu se poate trăi nici măcar un sfert de oră.

Acelaşi lucru este valabil pentru viaţa fiilor lui Dumnezeu. Fără Duhul Sfânt, această viaţă nu poate exista nici măcar un moment: suntem mereu însufleţiţi de Duhul lui Dumnezeu. Dacă ne separăm de el, dacă ne răzvrătim împotriva lui, ne sufocăm şi murim. Precum aerul este necesar focului, la fel, Duhul Sfânt alimentează în noi focul vieţii; fără el îngheţăm imediat, răceala morţii spirituale pune stăpânire asupra noastră.

O a doua reflecţie pe care o putem face este că respiraţia ne pune în mod necesar în relaţie cu orice fiinţă. Dacă voim să respirăm, trebuie să ne deschidem plămânii pentru a primi aerul, această realitate exterioară care intră în noi. Şi nu putem separa „aerul nostru" de cel pe care îl respiră ceilalţi: toţi respirăm acelaşi aer. Dacă aş vrea să separ aerul pe care îl respir eu de aerul pe care îl respiră ceilalţi, închizându-mă într-o cameră ermetică, în curând aerul ar deveni irespirabil. În acelaşi fel, Duhul lui Dumnezeu nu admite separări: cine vrea să primească Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie în comuniune cu toţi. Duhul Sfânt nu este aer limitat, închis: este un vânt impetuos, care te face să respiri larg, profund, care dărâmă barierele, care nu suportă discriminări.