altmarius

cultură şi spiritualitate

Os 11,1.3-4.8-9; Ps 79; Mt 10,7-15

În prima lectură există o neaşteptată revelaţie a inimii lui Dumnezeu: „Nu mă voi lăsa cuprins de focul mâniei mele, nu-l voi mai distruge pe Efraim, pentru că eu sunt Dumnezeu, nu sunt om”. Am putea gândi în mod spontan că Dumnezeu, Cel Atotputernic, este mai teribil decât orice putere pământească, şi este o afirmaţie care în Biblie se regăseşte în mod repetat. Puternicii lumii nu-şi înfrânează propriile reacţii, pentru că nu au teamă de nimeni: puterea lor îi pune la adăpost de represaliile altora.

Biblia de la Ierusalim comentează astfel aceste versete: „Transcendenţa lui Dumnezeu este subliniată cu putere. Dar, contrar altor texte, ea este lipsită aici de orice caracter terifiant şi se exprimă în termenii iubirii. Sfinţenia divină se manifestă în milostivirea care iartă, în timp ce omul în mod obişnuit dă frâu liber mâniei lui”. Dumnezeu este răbdător şi aşteaptă, deoarece voinţa sa este viaţa, şi nu moartea omului, este pacea, şi nu cearta.

Concomitent, evanghelia ne spune care trebuie să fie atitudinea discipolilor lui Cristos: să fie purtători ai păcii sale. Isus a venit să aducă pacea: îngerii la Betleem au cântat pacea; el, înviat, a salutat discipolii cu salutul păcii: „Pace vouă!” Putem spune că Isus are o atracţie specială pentru pace, tocmai pentru că a împlinit cu sacrificiul său proiectul reconcilierii şi al păcii Tatălui.

În pasajul evangheliei de astăzi îl vedem trimiţându-şi discipolii: „MergeţiY, anunţaţiY, vindecaţiY, intrând în casă, adresaţi salutulY„. Anunţ de mântuire, acţiune de vindecare, salut şi urare de pace. Şi totuşi, acesta ar putea fi respins, aşa cum se va întâmpla de fapt, chiar şi în cazul ucenicilor săi. Când avea să se întâmple aceasta ei nu vor trebui să piardă pacea: „Dacă acea casă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi”. Cu alte cuvinte: voi rămâneţi în pace. Fii ai păcii, şi noi trebuie s-o comunicăm şi putem face acest lucru, deoarece pacea nu este sentiment sau operă umană, ci este fondată pe darul lui Isus, Duhul Sfânt.

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor