Meditatia zilei - 31 octombrie 2012

[altmariustotal2]

MIERCURI DIN SĂPTĂMÂNA A XXX-A DE PESTE AN

Ef 6,1-9; Ps 144; Lc 13,22-30

Pe timpul sfântului Paul, situaţia socială, desigur, nu era mai bună decât a noastră: existau sclavi şi stăpâni. Problema socială nu era pusă cum se pune astăzi, vreau să spun că nu se căuta ameliorarea condiţiilor categoriilor celor mai mizere şi maltratate, aşa cum puteau fi bărbaţii şi femeile reduse la starea de sclavie. Existau uneori revolte ale sclavilor, chiar foarte extinse, însă erau reprimate şi lucrurile mergeau înainte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Astăzi, în schimb, în toată lumea se caută noi structuri pentru a ameliora situaţia societăţii.

Sfântul Paul nu s-a gândit la noi structuri, dar a căutat să transforme societatea într-un mod profund, şi ne dăm seama că şi astăzi acesta ar rămâne modul decisiv. Misiunea Bisericii nu este aceea de a crea noi structuri economice şi sociale, ci de a pune în toţi oamenii un duh nou, animat de conştiinţa egalităţii demnităţii oamenilor şi a iubirii lui Cristos.

În Scrisoarea către Efeseni, sfântul Paul predică o egalitate de fond. El le spune sclavilor: „Voi ştiţi că fiecare, fie sclav, fie om liber, va primi de la Domnul după binele pe care îl va fi făcut”. Şi stăpânilor: „Pentru voi, ca şi pentru ei, există un singur Domn în ceruri şi nu există preferinţă de persoane la el”.

Şi egalităţii fundamentale îi corespunde o egalitate de comportament. Într-un mod destul de ciudat, după ce le-a spus sclavilor să asculte de stăpâni ca şi cum ar asculta de Cristos, să-şi împlinească munca cu bunăvoinţă ca şi cum ar face-o pentru Domnul, şi nu pentru oameni, adresându-se stăpânilor, îi îndeamnă: „Şi voi comportaţi-vă în acelaşi mod faţă de ei”. Care este acest mod? Slujirea. Sclavii trebuie să slujească cu bucurie stăpânilor şi stăpânii trebuie să-i slujească pe sclavi. Altfel, nu ar fi făcut nimic bine şi vor primi de la Domnul o judecată de condamnare.

Avem în faţă o capodoperă extraordinară. Sfântul Paul nu predică libertatea prin intermediul revendicărilor: vrea să trezească în toţi o voinţă de a sluji, o slujire care întotdeauna este în mod fundamental slujire adusă lui Dumnezeu: „… ca de Cristos,… cu dragă inimă,… pentru Domnul”. Evident că astfel toată societatea se schimbă, chiar dacă structurile nu se schimbă imediat. Dacă, într-adevăr, stăpânii acceptă să se pună în slujba sclavilor şi sclavii acceptă să muncească cu tragere de inimă, de bunăvoie, totul se schimbă şi se realizează o fundamentală egalitate.

Desigur, este foarte dificil să predici că nu violenţa şi revendicările de orice fel, dar aceasta este perspectiva creştină, şi că e singura care corespunde carităţii divine: să-i iubeşti pe toţi, să-i iubeşti chiar şi pe aceia împotriva cărora trebuie să lupţi. Aceasta este „poarta cea îngustă” prin care Isus ne invită să intrăm în evanghelia de astăzi: poarta cea îngustă a carităţii, care cere o profundă renunţare, dar care se deschide spre adevărata viaţă, viaţa unde inima creşte la dimensiunile lui Dumnezeu.