Meditatia zilei - 30 iulie 2016

[altmariustotal catolic]

Ier 26,11-16.24; Ps 68; Mt 14,1-12

Între soarta lui Ioan Botezătorul descrisă de evanghelie şi aceea a lui Ieremia B în prima lectură B observăm la început o asemănare, la sfârşit un contrast. Amândoi sunt profeţi fideli şi curajoşi ai vocaţiei lor profetice. Ştiau bine la ce riscuri se expuneau atunci când în numele lui Dumnezeu vorbeau împotriva abuzurilor timpului lor. Ieremia a fost arestat, la fel şi Ioan, din aceleaşi motive: vorbeau prea clar şi prea tare împotriva abuzurilor. Ioan a fost închis de un monarh absolut, soarta sa depinzând numai de decizia lui Irod; Ieremia, cel puţin, se găsea într-o situaţie mai normală: se putea apăra. Acuzatorii săi erau preoţii şi profeţii, deoarece el vorbise contra templului, anunţându-i distrugerea; însă profetul, având posibilitatea să explice, face aceasta şi o face bine. Începe prin a spune că profeţia sa nu este rodul închipuirii sale, nu este un mesaj inventat de el, ci realmente un cuvânt al lui Dumnezeu adresat poporului său; apoi precizează că acest cuvânt al lui Dumnezeu nu este o afirmaţie absolută, ci o ameninţare condiţionată: dacă poporul îşi va schimba atitudinea, va fi salvat. „Ascultaţi glasul Domnului Dumnezeului vostru şi Domnul va retrage răul pe care l-a anunţat împotriva voastră”. Această precizare redimensionează situaţia şi constituie, în acelaşi timp, un îndemn presant la convertire. La sfârşit, Ieremia atrage atenţia că o condamnare împotriva lui nu este o soluţie, ba chiar ar înrăutăţi situaţia, deoarece uciderea unui profet trimis de Dumnezeu este un lucru care le măreşte vinovăţia: „Dacă mă veţi ucide, vă veţi încărca cu sânge nevinovat voi înşivă, această cetate şi locuitorii ei, căci cu adevărat Domnul m-a trimis”. Rezultatul, în cazul lui Ieremia, a fost că cererea acuzatorilor a fost respinsă de conducători şi de popor şi nu a fost dat la moarte, putând să-şi continuie ministerul său profetic pentru binele tuturor. Şi putem spune că şi spre binele nostru, iar astăzi putem să profităm de cuvintele sale profetice.

În schimb, pentru Ioan Botezătorul nu a fost posibilitate de scăpare; capriciul lui Irod, sau, mai exact, slăbiciunea lui Irod şi perfidia Irodiadei au avut întâietate.

Ce concluzie se desprinde din această confruntare? Concluzia este că e mult mai util să lăsăm ca persoanele criticate să poată explica. Evident, este util pentru ele să-şi poată expune modul lor de vedere, raţiunile lor, şi să demonstreze că ceea ce este obiect de critică nu este atât de criticabil; însă explicaţiile sunt încă mai utile pentru cine judecă aceste persoane. Suportarea nedreptăţii este un lucru dureros, poate fi chiar dramatic, dar ea aduce cu sine o fericire misterioasă. Isus a spus discipolilor săi: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi minţind vor spune tot răul împotriva voastră din pricina mea; bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că mare este răsplata voastră în ceruri. Căci aşa au fost persecutaţi profeţii înaintea voastră”. Este fericirea de a împărţi soarta profeţilor şi aceea a celui mai mare profet, Isus însuşi. În schimb, comiterea nedreptăţii aduce întunericul pe drumul pierzării. Este, deci, foarte util pentru cine se găseşte în pericolul de a comite nedreptatea să asculte explicaţiile care pot să-l scape de această mare vină. Să cerem împreună harul de a accepta întotdeauna lumina, de a căuta lumina, mai înainte de a critica persoanele şi de a le judeca.