Meditatia zilei - 30 aprilie 2018

[altmariustotal catolic]

Fap 14,5-18; Ps 113; In 14,21-26

În textul evangheliei pe care liturgia ne-o prezintă astăzi, notăm un extraordinar sentiment al intimităţii şi al realismului.

Când Domnul spune că se va arăta celui care îl iubeşte pe el, ne vorbeşte despre iubirea Tatălui şi ne face o promisiune extraordinară: „Vom veni la el şi vom rămâne la el” (şi s-ar putea spune „în el”), ne descoperă inimaginabila intimitate pe care Dumnezeu doreşte să o aibă cu oamenii, o intimitate care depăşeşte orice intimitate umană şi în care Isus ni se descoperă, ni se revelează cu secretele sale prin intermediul Duhului Sfânt, maestrul vieţii spirituale.

În acelaşi timp, găsim un simţ al realismului. Domnul nu vorbeşte despre o iubire situată în nori, ci de o iubire forte concretă: „Cine primeşte poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte”. Isus nu ne permite niciodată să uităm că iubirea nu constă în cuvinte („Nu tot cel ce spune: Doamne, DoamneY„), şi nici măcar în sentimente superficiale, ci vrea unirea voinţelor, prin iubirea voinţei celuilalt. Când nu există unirea voinţelor, nu există iubire adevărată, există doar iluzia iubirii: „Cine nu mă iubeşte nu păzeşte cuvintele mele”. Este o iluzie foarte frecventă, pentru că ne lăsăm încântaţi prin cuvinte de iubire, cu sentimente de iubire, dar nu intrăm în profunzimea exigenţelor iubirii, care are în vedere plăcuta datorie a împlinirii cuvintelor lui Isus.

„Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu”, repetă Domnul, „şi Tatăl meu îl va iubi”, pentru că Tatăl vrea ca Fiul să fie preamărit.

Să-i cerem Domnului marele har de a preţui şi de a dori cu toată inima intimitatea pe care el ne-o promite şi, pe de altă parte, de a iubi ceea ce el ne porunceşte, pentru a trăi, astfel, în profunzimea iubirii sale.