Meditatia zilei - 3 ianuarie 2013

[altmariustotal catolic]

3 IANUARIE

Dacă vrem să căutăm punctul comun dintre epistola şi evanghelia de astăzi, îl găsim într-o frază importantă: „Isus s-a arătat ca să ridice păcatele lumii”, spune prima lectură din Scrisoarea întâi a lui Ioan, şi este un ecou al evangheliei, în care sfântul Ioan Botezătorul spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii”.

Iată, deci, mesajul pe care liturgia ni-l dă în acest început de an. Şi în legătură cu lupta împotriva păcatului găsim învăţături importante.

În evanghelie înţelegem modul în care Mielul lui Dumnezeu ridică păcatele lumii: le ridică botezând în Duhul Sfânt. Botezul cu apă dat de Ioan exprima dorinţa unei purificări, dar botezul cu apă e neputincios împotriva păcatului, care este murdăria sufletului, şi nu a trupului. Numai botezul în Duhul Sfânt poate să purifice, poate să elibereze de rău.

Isus venea pentru a boteza în Duhul Sfânt. Şi a dat acest botez omului prin pătimirea şi învierea sa.

Scrisoarea întâi a lui Ioan ne spune că trebuie să fim fără păcat. Eliberaţi fiind de păcat prin Cristos, trebuie să fim curaţi, să realizăm dreptatea, refuzând păcatul. Dar e plăcut să vezi unde se situează această exigenţă, care este fundamentala exigenţă a vieţii creştine. Exigenţa lui Dumnezeu nu vine niciodată la început: ea vine într-un al doilea moment şi înainte de un al treilea. Cer scuze pentru această socoteală matematică… Mai întâi este darul lui Dumnezeu, o promisiune a lui Dumnezeu: exigenţa vine ca o urmare a acestui dar: „Cât de mare este iubirea pe care ne-a arătat-o nouă Tatăl, să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem într-adevăr!” Iată pentru ce nu putem face pact cu păcatul, iată pentru ce putem să ne păstrăm curaţi de păcat, să luptăm împotriva păcatului: pentru că Dumnezeu ne-a iubit, Dumnezeu ne-a transformat deja, Dumnezeu ne-a botezat în Duhul Sfânt prin Fiul său. Şi din respect pentru darul pe care l-am primit, trebuie să fim complet deschişi harului său şi să nu acceptăm să comitem păcatul.

Şi dincolo de acest dar este speranţa: Dumnezeu ne-a promis că darul său va avea o minunată dezvoltare. „Noi acum suntem fii ai lui Dumnezeu, dar ce vom fi nu s-a arătat încă”, spune sfântul Ioan. „Când Fiul lui Dumnezeu se va arăta, noi vom fi asemenea lui, fiindcă îl vom vedea aşa cum este”. Ne este, aşadar, promisă o fericire extraordinară, despre care noi avem acum doar o palidă idee. Şi aceasta este promisiunea de fericire care ne stimulează, ne încurajează, ne dă putere de-a lungul drumului dificil pe care trebuie să-l parcurgem. „Oricine are speranţa aceasta pusă în el devine curat, după cum el este curat”. Vedeţi, deci, că prin speranţă cineva devine curat, după cum Cristos este curat. Exigenţa lui Dumnezeu vine, deci, într-un al doilea timp, între darul deja primit, deja atât de frumos, dar nu încă perfect, şi promisiunea unui dar încă şi mai minunat, a unei fericiri complete, în comuniune cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.