Meditatia zilei - 3 decembrie 2019

[altmariustotal catolic]

1Cor 9,16-19.22.23; Ps 116; Mc 16,15-20

Să medităm la ministerul apostolic al sfântului Francisc Xaveriu, pentru a admira dinamismul care l-a animat întotdeauna.

Sfântul Francisc Xaveriu a fost trimis în India, cum se spunea atunci B în 1542 B la capătul lumii, unde a sosit după călătorii foarte lungi şi pline de pericole. Îndată s-a dăruit evanghelizării, dar nu într-un singur loc, ci în numeroase oraşe şi sate, călătorind încontinuu, fără să se teamă nici de intemperii, nici de pericole de orice fel. Şi nu s-a mulţumit să se limiteze la India, care era totuşi un câmp imens de apostolat, care ar fi fost suficient pentru câteva vieţi de om. El s-a simţit împins de nevoia răspândirii împărăţiei lui Dumnezeu, să pregătească pretutindeni venirea Domnului, şi aşa, după doar doi ani, ajunge în Ceilon şi apoi încă mai departe în insulele Malassa şi Molusce. Se întoarce în India pentru a avea confirmarea rezultatelor evanghelizării sale, pentru a organiza, pentru a da un nou impuls operei însoţitorilor săi, dar nu rămâne acolo mult timp. Vrea să meargă şi mai departe, în Japonia, căci i s-a spus că este un regat foarte important, şi el speră că, prin convertirea Japoniei, poate să influenţeze întreg Extremul Orient. Şi în Japonia îşi reia călătoriile extenuante, vara şi iarna, sub zăpezi, cu un efort extrem. Se întoarce din Japonia, dar dorinţa sa îl conduce spre China. Şi tocmai când încearcă să intre în acest vast imperiu, el moare în insula Sancian, în 1552.

În doar zece ani, el a parcurs mii şi mii de kilometri, în ciuda dificultăţilor timpului, s-a adresat către numeroase popoare, în toate limbile, cu mijloacele pe care le avea la îndemână. Toate acestea arată dinamismul extraordinar care marca îndeosebi rugăciunea şi comuniunea sa cu Dumnezeu, comuniunea cu Dumnezeu pe care voia să o comunice şi altora.

Şi Isus, voind să vină în mijlocul nostru, a trebuit să treacă peste o distanţă infinită: l-a lăsat pe Tatăl, cum spune Evanghelia după Ioan, pentru a veni în lume. Şi în scurta sa misiune de trei ani a continuat această călătorie: se muta mereu, nu aştepta ca poporul să vină spre el, dar parcurgea oraşele şi satele pentru a face cunoscută vestea cea bună a împărăţiei lui Dumnezeu.

Şi acum? Acum, dacă vrem ca Isus să vină, este necesar să acţionăm în acelaşi mod: nu trebuie să aşteptăm ca alţii să vină la noi, ci noi să mergem spre ei.

Sfântul Francisc Xaveriu a trebuit să facă multe şi lungi călătorii, şi mereu a mers spre alţii, împins de dorinţa de a pregăti pretutindeni venirea Domnului şi, în acest fel, a pregătit venirea Domnului în el însuşi. Când ajungea la extenuare, după ce-şi risipea toate energiile, şi îşi consuma inteligenţa şi inima, el îl primea pe Domnul în aşa măsură încât trebuia să se roage ca Domnul să-i limiteze harurile cu care îl copleşea.

Chipul său era radios, inima sa fremăta, creştea mereu: el urmase din plin inspiraţia pe care Domnul i-a dat-o şi, pentru aceasta, misterul lui Cristos se reînnoia în sufletul său. Mergea spre alţii fără pretenţia ca alţii să vină spre sine: iată cum şi-a trăit misiunea, iată şi misiunea Bisericii, misiunea fiecărui creştin, în fiecare situaţie concretă. Dacă voim ca Domnul să vină la noi, trebuie să pregătim venirea lui în alţii, trebuie să mergem spre ei, corespunzând dinamismului milostivirii divine.

Aceasta este revelaţia Noului Testament, care o completează pe cea a Vechiului Testament: revelaţia unei milostiviri care se răspândeşte tot mai departe.

Să primim revelaţia acestui dinamism al iubirii care vine de la Dumnezeu: dacă voim să-l primim pe Cristos în noi, trebuie să fim gata să-l ducem şi să-l dăruim altora, urmând această mişcare care ne scoate întotdeauna din noi înşine şi ne poartă cu iubire spre ceilalţi.

Aceasta este învăţătura care ne vine din viaţa sfântului Francisc Xaveriu, viaţă atât de impresionantă. Pentru a primi iubirea lui Dumnezeu, trebuie să o transmitem, pentru a o primi tot mai mult, este necesar să o fi dăruit altora cu multă generozitate. Să-i cerem Domnului harul de a corespunde cu adevărat dorinţei inimii sale.