Meditatia zilei - 29 septembrie 2012

[altmariustotal catolic]

29 SEPTEMBRIE: SS. MIHAIL, GABRIEL ŞI RAFAEL, ARHANGHELI

Dan 7,9-10.13-14 (sau Ap 12,7-12); Ps 137; In 1,47-51

Îngerii sunt fiinţe misterioase, şi într-o manieră de asemenea misterioasă ne vorbeşte profetul Daniel în celebra profeţie despre Fiul Omului, pe care liturgia de astăzi ne cheamă s-o citim: „Curgea un râu de foc, care izvora din faţa lui; milioane de servitori îi slujeau şi sute de milioane stăteau înaintea lui”. Daniel nu-i numeşte pe îngeri: vorbeşte despre foc, despre milioane şi sute de milioane… E vorba, într-adevăr, de fiinţe misterioase. Noi le reprezentăm ca oameni cu chipul plăcut şi dulce, în Scriptură, în schimb, ele apar ca fiinţe teribile, care inspiră teamă, deoarece sunt manifestări ale puterii şi sfinţeniei lui Dumnezeu, care ne ajută să-l putem adora într-un mod demn: „Îţi cânt înaintea îngerilor, mă prostern spre templul tău cel sfânt”. Aşa cum ne rugăm în prefaţa Liturghiei de astăzi: „Dumnezeule, Părinte sfânt, în spiritele fericite tu ne revelezi că eşti mare şi bun, mai presus de orice creatură”. În viziunea lui Daniel, îngerii nu sunt fiinţele cele mai importante: vedem mai departe pe „cineva, venind pe norii cerului, ca un fiu al omului” şi el, nu îngerii, a fost introdus până la Bătrân (tronul lui Dumnezeu), şi lui i-a fost dată „stăpânirea, slava şi domnia”, şi lui „toate popoarele trebuie să-i slujească”. Acelaşi lucru îl vedem în evanghelie: îngerii sunt în slujba Fiului Omului. „Veţi vedea cerurile deschise şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului”, va spune Isus, făcând aluzie fie la această viziune a lui Daniel, fie la viziunea lui Iacob, care în visul său vede îngeri urcând şi coborând spre locul unde era culcat, şi care dă sens prezenţei lui Dumnezeu în toate locurile de pe pământ.

Îngerii lui Dumnezeu sunt, deci, în slujba Fiului Omului, adică a lui Isus din Nazaret; adoraţia noastră nu este îndreptată spre îngeri, ci spre Dumnezeu şi spre Fiul lui Dumnezeu. Îngerii sunt servitorii lui Dumnezeu, pe care el, în nemărginita sa bunătate, îi pune în slujba noastră şi care ne ajută să avem un sentiment mai profund în ce priveşte sfinţenia şi măreţia sa şi, în acelaşi timp, un sentiment de mare încredere, deoarece aceste fiinţe teribile sunt în slujba noastră, sunt prietenii noştri.

Să-i cerem Domnului să ne ajute să cunoaştem cu adevărat sfinţenia şi măreţia sa infinită, ca să ne prosternăm cu o reverenţă tot mai mare înaintea prezenţei sale, înaintea îngerilor săi.