Meditatia zilei - 29 mai 2017

[altmariustotal catolic]

Fap 19,1-8; Ps 67; In 16,29-33

Evanghelia de astăzi ne ajută să înţelegem cât de mare nevoie au avut apostolii de Duhul Sfânt. Ei nu-şi dădeau seama de aceasta şi credeau că înţeleg ceea ce Isus le spunea lor, când, dimpotrivă, nu au preluat bine mesajul său şi credinţa lor nu era suficient de puternică.

Când Isus spune: „Am plecat de la Tatăl şi am venit în lume; acum las din nou lumea şi mă duc la Tatăl”, ei cred că au înţeles şi spun: „Acum vorbeşti deschis şi nu spui nici o pildă. Acum noi înţelegem şi credem că tu ai venit de la Dumnezeu!” Dar răspunsul lui Isus arată că ei se înşelau: „Acum credeţi? Iată vine ceasul, ba a şi venit, în care vă veţi risipi fiecare la ale lui şi pe mine mă veţi lăsa singur”.

Credinţa lor este fragilă, încât peste puţin timp îl vor abandona pe maestrul lor.

Cuvintele lui Isus au o semnificaţie mult mai profundă decât ceea ce ei au înţeles. Am spus-o deja altă dată: Isus merge la Tatăl prin pătimire, „revenirea” lui Isus este un mister profund care transformă întreaga natură umană, tocmai pentru ca oamenii să aibă posibilitatea să creadă. Când Isus în suferinţă şi moarte va fi împlinit această transformare, va putea să-l trimită pe Duhul Sfânt care va face din apostoli o nouă creaţie; numai atunci, după victoria lui Isus asupra morţii, ei vor putea realmente să creadă până la capăt, să descopere tot adevărul.

Noi l-am primit deja pe Duhul Sfânt, în viaţa noastră există mereu ceva „mai mult” de realizat, şi e ceva din ceea ce li s-a întâmplat şi apostolilor. Ne dăm seama că multe lucruri în noi ar trebui să fie diferite, mai bune, dar nu vedem necesitatea aceasta şi nici nu ştim până la ce punct vrea Dumnezeu să lucreze în noi. E necesar ca el să ne reveleze aceasta cu haruri de orice fel, cu diferite încercări: atunci primim din nou Duhul lui Isus şi ne dăm seama cât de superficială a fost adeziunea noastră la Cristos şi aproape ne mirăm că am putut să trăim astfel, mulţumindu-ne cu atât de puţin, scandalizându-ne de orice dificultate, în loc să vedem în orice dificultate ocazia pe care Domnul ne-o dădea de a participa la misterul morţii şi învierii.

Să-i cerem lui Isus ca, în bunătatea sa, să ne pregătească să fim noua creaţie în Duhul Sfânt, ca să aderăm la el cu profundă credinţă: să ne dea harul de a participa la misterul suferinţei şi al bucuriei sale, la misterul carităţii sale.