Meditatia zilei - 29 iulie 2014

[altmariustotal catolic]

MARŢI DIN SĂPTĂMÂNA A XVII-A DE PESTE AN

Ier 14,17-22; Ps 78; Mt 13,36-43

Profetul Ieremia ne dă exemplu de compasiune şi de rugăciune într-un timp de calamitate.

Ieremia afirmă: „Ochii mei varsă lacrimi zi şi noapte fără încetare". Această durere a sa nu provine de la o încercare personală, de la propriile suferinţe, ci din sentimentul său de compasiune: ochii săi varsă lacrimi, „căci o mare nenorocire s-a abătut asupra fecioarei, asupra fiicei poporului meu; rana ei este fără leac". „Fiica poporului său" este Ierusalimul; în Biblie, o cetate este numită „fiică". Urmează, în pasajul pe care îl citim astăzi, descrierea unei situaţii cu adevărat cutremurătoare, provocată de o lungă secetă, însoţită de crime, de tâlhării: „Dacă ies la câmp, iată, văd oameni străpunşi de sabie; dacă mă întorc în cetate, văd oameni chinuiţi de foame. Chiar profetul şi preotul străbat o ţară pe care nu o cunosc". Ce este de făcut? Să compătimească, înainte de toate, să sufere împreună, şi apoi să se roage. Şi Ieremia dă exemplu de rugăciune în timpul nenorocirii. Rugăciunea sa se prezintă mai întâi ca o luptă cu Dumnezeu, cu interogative presante: „Doamne, oare l-ai respins pe Iuda pentru totdeauna? Ţi s-a făcut scârbă de Sion? Pentru ce ne-ai lovit astfel, că nu mai există vindecare pentru noi? Aşteptam pacea, dar nu vine nimic bun! Aşteptam timpul vindecării, dar iată numai spaimă!" După această luptă cu Dumnezeu, Ieremia mărturiseşte păcatele poporului său, pe care el însuşi şi le asumă: „Recunoaştem, Doamne, nelegiuirea, vinovăţia părinţilor noştri; am păcătuit împotriva ta!"

Calamităţile au întotdeauna drept cauză nedreptatea, lipsa de fidelitate faţă de legea lui Dumnezeu, dispreţul faţă de alte persoane. Este necesară, de aceea, recunoaşterea acestor cauze ale ororii la care se ia parte.

Într-un al treilea moment, profetul face apel la generozitatea lui Dumnezeu: „Pentru cinstea numelui tău, nu ne părăsi. Nu profana tronul măririi tale. Aminteşte-ţi de legământul tău cu noi şi nu-l desface!" Niciodată nu este cazul de a dispera, de a te descuraja; întotdeauna, însă, este cazul de reînnoire a încrederii în milostivirea lui Dumnezeu şi de rugăciune, de implorare cu acest sens al credinţei în Dumnezeu, care poate să aducă remediul în orice situaţie. El este Cel Atotputernic, el este şi Dumnezeu bogat în generozitate şi milă. Pentru acest motiv, rugăciunea profetului se termină cu o afirmare a încrederii: „Noi nădăjduim în tine, căci tu ai făcut toate lucrurile". Dumnezeu a făcut toate; Dumnezeu a stabilit şi alianţa; Dumnezeu este fidel.

În timpurile noastre avem motive de a reveni la rugăciune – şi chiar mai înainte de aceasta la compasiune – cum ne învaţă Ieremia. Când citim ziarele, când privim telejurnalele, de atâtea ori avem motive de descurajare: terorism, violenţă, războaie, persecuţii... trebuie să învăţăm să suferim cu ei, să luăm şi noi parte la aceste încercări, să ştim să-i amintim în rugăciunile noastre, să luptăm cu Dumnezeu, cum o făcea Ieremia, arătându-ne întotdeauna încrederea noastră. Biserica a inserat acest text al Cărţii lui Ieremia în rugăciunea Laudelor unei zile din săptămână, repetând, deci, lui Dumnezeu, în orice timp şi pentru orice generaţie, rugăciunea plină de mâhnire şi de încredere a profetului.