Meditatia zilei - 29 aprilie 2020

[altmariustotal catolic]

1In 1,5B2,2; Ps 44; Mt 25,1-13

Sfânta Ecaterina de Siena a unit în viaţa sa vocaţia Martei şi aceea a Mariei, cum au făcut atâţia alţi sfinţi ca, de exemplu, sfânta Tereza de Avila, ca şi ea, învăţătoare a Bisericii. Sfânta Ecaterina de Siena a fost în acelaşi timp la picioarele lui Isus şi totodată cufundată în grijile şi luptele timpului ei. S-a rugat, dar a fost, de asemenea, preocupată să concilieze facţiunile în luptă din ţara sa, să aducă pace în Biserica italiană, să-l facă pe papa să se întoarcă la Roma; a avut grijă de prizonieri, de condamnaţi, a fost, putem spune, pretutindeni. Era prezentă în pacea Domnului, dar şi în agitaţia lumii.

Textul liturgic care mi se pare caracteristic pentru sfânta Ecaterina de Siena este Scrisoarea întâi a sfântului Ioan. „Vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţiY„. Sfânta Ecaterina, asemenea sfântului Ioan, a scris ca să fie evitat păcatul. Între scrisorile sale multe sunt adresate preoţilor, pentru a-i îndemna să trăiască cu mai multă fidelitate faţă de Domnul, a evita dezordinile pe care ea în timpul său le putea observa cu uşurinţă: căutarea plăcerilor, ataşamentul faţă de baniY Era preocupată să-i facă pe toţi să trăiască vocaţia creştină, fidelitatea faţă de Cristos. „Vă scriu ca să nu păcătuiţi”.

Dar înainte de toate, era profund convinsă că Isus ne-a mântuit prin sângele său, că avem un avocat puternic la Tatăl: Isus Cristos cel drept, victima de ispăşire pentru păcatele noastre. „Sângele lui Isus ne purifică de orice păcat”. Ecaterina avea o devoţiune foarte mare pentru sângele lui Cristos, despre care vorbeşte foarte adesea: foc şi sânge, foc şi sângeY Focul iubirii, aluzie la sângele lui Cristos care ne spală de păcatele noastre pentru a ne uni în dragostea divină.

„Dacă umblăm în lumină precum el este lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul”. Desigur că Ecaterina a umblat în lumină şi lucrul cel mai frumos la ea B un lucru perfect creştin B e că viaţa sa lipsită de păcat nu a separat-o de păcătoşi, ci a unit-o cu ei într-un mod profund. A umbla în lumină asemenea fariseilor înseamnă mai degrabă a umbla în întuneric. Cel care trăieşte cu adevărat în lumină, cel care nu comite păcatul, care trăieşte în dreptate urmându-l pe Cristos nu se separă de ceilalţi, dimpotrivă, se apropie mai mult de ei şi caută să-i împace între ei şi cu Dumnezeu, deoarece reconcilierea este realitatea în care el trăieşte, simţindu-se un păcătos iertat. Aşa trăia sfânta Ecaterina, un suflet nevinovat şi, în acelaşi timp, atât de aproape de păcătoşi, oferindu-ne exemplul carităţii lui Cristos.

Sfântul Ioan insistă: noi trebuie să ne considerăm păcătoşi şi idealul nostru trebuie să fie acela de a fi păcătoşi care nu păcătuiesc. Astfel, suntem pe direcţia cea bună, deoarece recunoaştem că nu cu puterile noastre putem evita păcatul, ci numai cu iubirea lui Cristos. Astfel, într-un oarecare sens, noi trăim în iubire datorită condiţiei noastre de păcătoşi, care ne uneşte cu toată lumea. Suntem împreună păcătoşi, împreună suntem sub mila lui Dumnezeu, împreună am fost eliberaţi de păcat prin sângele lui Cristos. Sfânta Ecaterina a înţeles aceasta într-un mod admirabil, a înţeles că este o păcătoasă iertată, chiar dacă nu a comis greşeli vizibile, şi tocmai pentru aceasta, simţindu-se atinsă de milostivirea lui Dumnezeu şi purificată de sângele lui Cristos, a voit să fie cu păcătoşii şi a lucrat pentru a aduce pace şi reconciliere.

Să cerem să fim, prin mijlocirea sa, animaţi de aceeaşi umilinţă şi de aceeaşi caritate.

Am proclamat la intrare: „Aceasta este fecioara înţeleaptă, una dintre fecioarele prudente: ea a mers în întâmpinarea lui Cristos cu candela aprinsă”. Ecaterina nu numai că a avut candela aprinsă, ci ea însăşi a fost o candelă strălucitoare care lumina, care ardea, care iradia, cum se exprimă colecta: „O, Dumnezeule, care în sfânta Ecaterina de Siena, înflăcărată de duhul iubirii taleY„: un suflet arzător, o fecioară dăruită în totalitate lui Cristos. Sfântul Paul, în Scrisoarea întâi către Corinteni, spune că fecioara nu se ocupă de lucrurile lumii, ci numai de interesele Domnului ei, ale lui Dumnezeu, ale lui Cristos. Şi tocmai acest lucru este atât de frumos în viaţa Ecaterinei de Siena, constatarea că interesele ei nu erau meschine, nu se îndreptau spre ea însăşi, fie chiar şi pentru folosul vieţii ei spirituale: viaţa ei spirituală îi dădea un sentiment de deplină libertate. De ce a fost numită patroană a Italiei şi învăţătoare a Bisericii? Tocmai pentru că sufletul ei se deschidea pentru interesele tuturor, pentru interesele Bisericii, trupul lui Cristos. Ştim că sufletul mare al Ecaterinei atrăgea mulţi prieteni, care aveau pentru ea o afecţiune profundă, şi ea le inspira tuturor o mare dragoste pentru interesele Bisericii.

Deja în patria sa ea a făcut foarte mult efort pentru a apăra interesele Bisericii, muncind pentru îndepărtarea discordiilor, pentru a pune capăt scandalului creştinilor divizaţi şi ostili între ei, dar noi ştim şi care a fost lucrarea ei pentru întreaga Biserică în acei ani de schismă: ea a reuşit să-l readucă pe papa de la Avignon la Roma, punând capăt unei situaţii foarte neplăcute.

Să-i cerem Domnului, prin mijlocirea sfintei Ecaterina, harul de a nu ne împiedica niciodată de treburile noastre mărunte, ci să ne deschidem inima pentru toate neliniştile şi problemele Bisericii şi ale lumii întregi, cu aceeaşi iubire care ardea în inima acestei sfinte.

Unde reuşea Ecaterina să-şi alimenteze acest duh de iubire care o făcea să ardă de atâta evlavie şi zel? În Euharistie. Rugăciunea de după Împărtăşanie spune: „Doamne, această hrană spirituală care a fost hrană şi susţinere pentru sfânta Ecaterina în viaţa pământeascăY„. Este adevărat că zile întregi ea nu se hrănea cu nimic decât primind Euharistia, dar este şi mai adevărat că Euharistia o menţinea în viaţa sa spirituală, înflăcărată de iubire profundă şi de dăruire totală pentru interesele Bisericii.