Meditatia zilei - 27 octombrie 2016

[altmariustotal catolic]

Ef 6,10-20; Ps 143; Lc 13,31-35

Cu toţii dorim să trăim în pace şi în înţelegere cu ceilalţi, dar constatăm încontinuu că viaţa omului este o bătălie, cum spune Vechiul Testament, că trebuie să luptăm, că nu putem sta liniştiţi.

În prima lectură de astăzi, sfântul Paul ne prezintă însăşi viaţa creştină ca pe o bătălie şi nimeni altul ca el nu este mai indicat să facă aceasta: el a suferit multe împotriviri, a fost în închisoare, a crezut atunci că lupta sa nu a fost decât un eşec şi, de aceea, cere să se facă rugăciuni pentru el, ca să poată vesti cu curaj evanghelia, într-o situaţie gravă şi periculoasă.

Şi Isus este pradă opoziţiilor, cum citim în evanghelia de astăzi. Irod vrea să-l dea la moarte şi fariseii profită de ostilitatea monarhului pentru a se elibera de el: „Pleacă de aici pentru că Irod vrea să te ucidă”. Isus însuşi constată că Ierusalimul, în loc să-l primească bine pe acela care aduce pacea, luptă împotriva lui: Ierusalimul ucide profeţii şi îi ucide cu pietre pe cei ce i-au fost trimişi.

Contextul vieţii creştine este, deci, un context de opoziţie şi trebuie să-l acceptăm. Important este ca în această luptă inevitabilă să răspundem la trei întrebări: Pentru cine luptăm? Împotriva cui luptăm? Ce arme avem la dispoziţie pentru această luptă?

Dacă la aceste trei întrebări dăm un răspuns creştinesc, lupta noastră este bună şi suntem siguri că vom învinge. Am spus „răspuns creştinesc” deoarece în situaţii dificile există şi un răspuns spontan. Pentru cine lupt? Voi lupta pentru mine, voi lupta pentru a învinge, voi lupta pentru a mă elibera de toate obstacolele. Împotriva cui voi lupta? Voi lupta împotriva acelora care mi se opun, care mă calcă pe bătătură; sunt oameni care stau împotriva planurilor mele, care sfidează intenţiile mele, care mă jignesc, care îmi fac rău în toate felurile. Cu ce arme voi lupta? Cu aceleaşi arme pe care alţii le folosesc împotriva mea: a fost crud cu mine şi eu voi fi la fel.

Este clar că un creştin nu poate să accepte un asemenea răspuns, dar trebuie să ne amintim că aceasta este reacţia noastră spontană şi, deci, este necesar întotdeauna să nu ne încredem doar în noi înşine. Ba, mai mult, o parte din bătălie trebuie purtată chiar împotriva noastră, să nu ne lăsăm târâţi într-o luptă vrednică de dispreţ.

Să vedem răspunsul creştin.

Pentru ce luptăm? Isus şi sfântul Paul nu luptau pentru ei înşişi, şi Isus într-un mod deosebit ne face să înţelegem foarte clar aceasta. Ei vor să-l ucidă. Dacă s-ar fi luptat pentru sine, s-ar fi preocupat de asta şi şi-ar fi luat măsurile necesare. În realitate, însă, el nu se preocupă: acceptă că trebuie să moară şi continuă misiunea sa de mântuire: „Astăzi încă şi mâine scot diavoli şi vindec bolnavi, a treia zi voi ajunge la capăt. Dar trebuie să-mi continui drumul astăzi, mâine şi ziua următoare, fiindcă nu este cu putinţă să moară un profet în afara Ierusalimului”. Şi el merge la Ierusalim, cetatea care ucide profeţii.

Isus nu se luptă pentru sine, luptă pentru gloria lui Dumnezeu, luptă pentru mântuirea oamenilor.

Nici sfântul Paul nu se luptă pentru sine. El se preocupă să vestească evanghelia şi nimic altceva. Nu le cere creştinilor să se roage pentru a fi eliberat, pentru a învinge la proces, pentru ca adversarii săi să fie reduşi la neputinţă. „Rugaţi-vă şi pentru mine, ca Dumnezeu să-mi dea cuvântul potrivit când încep să vestesc cu îndrăzneală taina evangheliei, al cărei trimis în lanţuri sunt eu”. Iată scopul luptei sale: împlinirea ministerului său, să fie credincios vocaţiei sale, să răspândească lumina lui Dumnezeu, să facă cunoscută iubirea sa.

Acesta este primul punct important: a avea scopul de a răspunde cu fidelitate vocaţiei noastre, şi nu de a ne apăra pe noi înşine. Şi asta nu numai împotriva duşmanilor Bisericii. De fiecare dată când întâlnim ostilitate, trebuie să ne întrebăm: reacţia mea este pentru a apăra evanghelia sau pentru a mă apăra pe mine? Pentru apărarea evangheliei, un creştin acceptă să fie combătut, să fie persecutat.

A doua întrebare nu este mai puţin importantă: împotriva cui luptă? Sfântul Paul răspunde clar, noi nu luptăm împotriva oamenilor. Suntem în faţa oamenilor care ne pun piedici, care ne persecută, dar nu împotriva lor trebuie să luptăm. Bătălia noastră este împotriva forţelor nevăzute, împotriva puterilor întunericului, împotriva spiritelor răului care sunt deasupra noastră. Duşmanul nostru este Satana, nu oamenii care pot să-i fie doar un instrument. Poate trebuie să luptăm împotriva planurilor lor, dar niciodată contra lor.

Isus, reacţionând la cererea fariseilor, nu arată ostilitate împotriva lor. Irod vrea să-l ucidă şi Isus nu se lasă impresionat de Irod, dar are pentru el unele cuvinte, desigur, nu de elogiu: „Mergeţi şi spuneţi acelui vulpoiY„, dar nu se preocupă să-l combată. Nu împotriva lui Irod luptă el. Nici măcar împotriva Ierusalimului, cetatea iubită căreia vrea să-i adune pe toţi fiii, până în ziua când toţi vor spune: „Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului!” Lupta lui Isus este numai împotriva lucrării Satanei, împotriva păcatului.

Noi nu trebuie să luptăm împotriva oamenilor niciodată, nici măcar împotriva celor care luptă împotriva noastră, şi trebuie să fim atenţi ca agresivitatea noastră să nu se îndrepte împotriva lor. Noi luptăm împotriva răului, în concluzie, în favoarea tuturor oamenilor. Când acceptăm să luptăm împotriva cuiva, să avem ură împotriva cuiva, atunci nu luptăm împotriva răului, ci suntem învinşi de rău.

A treia întrebare este strâns legată de primele două: Cu ce arme ne luptăm?

Trebuie să fie arme care să nu fie în opoziţie cu obiectivul luptei noastre spirituale; de aceea, Paul ne descrie toată armura celor ce poartă lupta cea bună. „Staţi gata, având mijlocul vostru încins cu centura adevărului”. E necesar să avem aproape obsesia adevărului, pentru a putea lupta pentru Dumnezeu, pentru a lupta împotriva răului. Adevărul este acela care ne dă siguranţa victoriei.

„Îmbrăcaţi-vă cu platoşa dreptăţii”. Dreptatea înţeleasă în sens biblic, care este o adeziune la voinţa lui Dumnezeu, caută sfinţenia, corespunderea perfectă la planurile lui Dumnezeu, care sunt drepte. Este o platoşă perfectă, pentru că tot ceea ce vom face va avea orientarea cea dreaptă.

„Având picioarele încălţate cu râvna de a predica evanghelia păcii”. Lupta are un singur obiectiv: răspândirea păcii evangheliei şi acest scop ne dă un mare zel, o râvnă arzătoare pentru a o duce pretutindeni.

Sfântul Paul adaugă „scutul credinţei”. Este necesară credinţa, pentru a rămâne tari în această luptă, fără să ne lăsăm târâţi de agresivitatea umană în a răspunde cu rău pentru rău.

„Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu”. În evanghelie îl vedem pe Isus care, în momentul ispitei, ia sabia Duhului: la toate propunerile Satanei, el răspunde prin cuvântul lui Dumnezeu şi triumfă împotriva duşmanului său.

Iată, deci, armele luptei spirituale. Ultima, cea mai importantă dintre toate, este rugăciunea: „Nu încetaţi să vă rugaţi. Înălţaţi necontenit prin Duhul Sfânt rugăciuni şi cereri”. Fără rugăciune, nici o luptă spirituală nu este posibilă, deoarece rugăciunea este aceea care ne dă întotdeauna orientarea cea dreaptă, care ne ajută să înţelegem pentru cine, împotriva cui ne luptăm; rugăciunea este aceea care ne conduce în alegerea mijloacelor de folosit pentru a învinge în această dificilă bătălie. Atunci, lupta noastră va deveni un progres în caritate şi va fi însoţită de o profundă bunăvoinţă. Vreau, adică, binele tuturor, vreau binele chiar şi al celor ce sunt împotriva mea.

Să-i cerem Domnului să fie călăuza noastră în lupta zilnică, pentru ca ea să fie întotdeauna o luptă bună.