Meditatia zilei - 27 februarie 2017

[altmariustotal catolic]

Sir 17,24-29; Ps 31; Mc 10,17-27

 

Omul bogat care aleargă la Isus doreşte să intre în împărăţia cerurilor şi vine la el pentru a-l învăţa calea: este modul corect de a începe. Isus îi răspunde amintindu-i poruncile lui Dumnezeu, şi atunci remarcăm că acest om nu numai că a ascultat de Dumnezeu, ci a pus în practică legile sale şi se află, deci, pe calea împărăţiei lui Dumnezeu. De aceea, Isus îi propune o etapă ulterioară: „Atunci Isus, fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit şi i-a spus: *Un singur lucru îţi mai lipseşte. Mergi, vinde tot ce ai, împarte la săraci şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează-mă!+„ Şi aici drumul ia sfârşit: „Dar la auzul acestor cuvinte, el s-a întristat şi a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii”. I s-a părut imposibil să lase ceea ce are pentru a lua ceea ce Domnul îi oferă; lipseşte credinţa şi nu mai ştie să asculte cuvântul Domnului, nu mai ştie să vadă că el este un cuvânt de iubire. „Isus, fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit B spune Marcu B şi i-a zis: un singur lucru îţi mai lipseşteY„. Isus nu-i vorbeşte pentru a-l sărăci, nu pentru că este prea sever, ci pentru că îl iubeşte şi vrea să-l facă cu adevărat bogat. Isus vrea să-i deschidă ochii şi să-l facă să vadă că bogăţia sa este, în realitate, o lipsă: „Un singur lucru îţi mai lipseşte. Mergi, vinde tot ce aiY B eliberează-te de tine însuţi B dă săracilorY„. Atunci vei fi mai bogat, pentru că atunci când vei fi dat totul, vei avea comoară în cer. „Apoi vino şi urmează-mă!” Propunerea lui Isus este aceea de a intra deja acum în împărăţie, de a avea deja de acum o comoară în cer şi, în plus, să intre în intimitatea sa: „Vino şi urmează-mă!” Bogăţia îl împiedică să-l urmeze pe Isus, este o greutate care îi îngreunează pasul, care îl împovărează.

Aceasta este o lecţie pe care trebuie să o primim mereu, deoarece foarte adesea „bogăţia” noastră este aceea care ne împiedică să mergem, să avem în Isus o credinţă totală, să înţelegem că întotdeauna chemarea sa este o chemare adresată din iubire; că bogăţia nu e făcută în mod necesar din bunuri materiale, dar din atâtea lucruri de orice natură. Ne-am putea simţi atraşi de lecturi, de spectacole, de distracţii care ne împiedică să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi să-l urmăm. Mereu suntem chemaţi să ne simplificăm viaţa şi să ţinem cont că adevărata bogăţie este numai în a-l urma pe Isus.

Isus recunoaşte că această detaşare este dificilă: „Cât de greu este pentru cei care au bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu!” Dar văzând neliniştea şi agitaţia ucenicilor, el însuşi le oferă mijlocul, rechemându-i la credinţă. Remediul nu este în puterea noastră, în tentativele noastre umane, ci în a ne deschide acţiunii lui Dumnezeu: „Lucrul acesta este cu neputinţă pentru oameni, dar nu pentru Dumnezeu. Căci pentru Dumnezeu toate sunt cu putinţă”.

Şi iată-ne din nou în punctul de plecare. Aici trebuie să ne întoarcem mereu, în orice dificultate, în obstacolele pe care trebuie să le depăşim, în greutăţile pe care trebuie să le suportăm sau în greutăţile de care trebuie să ne eliberăm: omul nu poate reuşi aceasta, dar o reuşeşte Dumnezeu în el, dacă omul are credinţă. Ultimul cuvânt al evangheliei de astăzi este şi ultimul cuvânt al îngerului către Maria: „Pentru Dumnezeu toate sunt cu putinţă!” În felul acesta suntem în faţa exemplului Mariei care ascultă cuvântul ce vine de la Dumnezeu, îl ascultă în sărăcia ei, în umilinţa ei, şi aderă la această afirmaţie fundamentală: „La Dumnezeu totul este cu putinţă!”

Esenţial este, deci, de a asculta de Dumnezeu, a fi docili faţă de Dumnezeu în credinţă şi a merge cu încredere pe drumul pe care Dumnezeu ne-a aşezat.