Meditatia zilei - 26 aprilie 2018

[altmariustotal catolic]

Fap 13,13-25; Ps 88; In 13,16-20

Ambele lecturi ale acestei celebrări euharistice ne dau ocazia de a reflecta asupra acestui cuvânt al lui Isus: „Vă spun aceste lucruri, de pe acum, înainte de a se întâmpla, ca atunci când se vor întâmpla să credeţi că eu suntY Trebuie să se împlinească cuvântul Scripturii”. Dumnezeu ne pregăteşte prin toate evenimentele, prin Scripturi, prin istoria poporului ales, prin viaţa lui Isus, pentru ca noi să putem să-l primim în mod just. Fără această pregătire, riscăm să fim descumpăniţi, scandalizaţi, să nu înţelegem mai nimic; dacă, în schimb, primim lumina cu care Dumnezeu vrea să ne pregătească, vom putea recunoaşte harul Domnului atunci când el vine la noi.

Isus a spus cuvintele pe care le-am prezentat cu referire la faptul cel mai scandalos din toată Scriptura: trădarea lui Iuda.

„Nu vorbesc despre voi toţi; eu îi cunosc pe aceia pe care i-am ales". Asta înseamnă că între discipoli există unul care nu va fi credincios, care este pe punctul de a-l trăda. Evident, credinţa apostolilor va primi o lovitură teribilă: Isus, în alegerea cel puţin a unuia dintre ei, aparent a greşit. În realitate, nu este vorba despre o greşeală, ci a fost ascultarea faţă de Tatăl şi l-a ales pe acest om pentru ca Scriptura să se împlinească.

Pentru noi este dificil să reconstituim etapele psihologice ale vocaţiei lui Iuda, dar ştim că în lumina lui Dumnezeu totul este explicat de planul divin care a dispus ca Isus Cristos să înfrunte răul şi să aducă asupra răului cea mai completă victorie; era necesar, aşadar, ca răul să poată ajunge atât de aproape de Isus şi să fie în grupul celor mai intimi ai săi acţiunea celui rău; trebuia să se împlinească Scriptura: „Cel care mănâncă pâinea cu mine şi-a ridicat călcâiul împotriva mea”. Văzând că aşa trebuia să se împlinească Scriptura, discipolii, după ce s-au petrecut toate, au putut înţelege planul lui Dumnezeu, au putut înţelege că prin intermediul trădării se împlinea acest plan şi, tot astfel, se realiza victoria iubirii asupra urii.

În predica sa la Antiohia Pisidiei, sfântul Paul revelează aceeaşi mentalitate. El vrea să anunţe oamenilor din poporul său, iudeilor, pe Isus Cristos, şi a început de foarte departe, de la alegerea poporului: „Dumnezeul acestui popor al lui Israel i-a ales pe părinţii noştri şi a înălţat poporul în timpul exilului din ţara EgiptuluiY„. Şi face o sinteză a întregii istorii sacre: cucerirea Canaanului, profetul Samuel, regele Saul, regele David, pentru a repeta în final promisiunea făcută de Dumnezeu lui David: „L-am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima meaY şi din urmaşii săi, după promisiune, Dumnezeu a dat pentru Israel un mântuitor, pe Isus”.

Această îndelungată istorie este un sprijin pentru credinţa noastră. Glorificarea lui Isus prin moarte şi înviere nu e o improvizaţie, nu e un lucru petrecut fără să fi fost deloc pregătit; dimpotrivă, de multe veacuri înainte Dumnezeu pregătea acest eveniment capital. Înrădăcinat profund în istoria care l-a precedat, el va iradia mai apoi asupra întregii istorii succesive. Este important pentru credinţa noastră să avem cunoştinţă despre această pregătire pe care Dumnezeu a făcut-o mai înainte în întreg Vechiul Testament, îi conferă mai multă stabilitate după cum ne dă o mai mare speranţă nouă, celor care înţelegem că Dumnezeu este credincios, că fidelitatea lui Dumnezeu este pentru totdeauna: Dumnezeu, care a iniţiat opera sa, o va duce la împlinire.

Evident, nu este suficient să fi studiat Vechiul Testament pentru a putea prevedea viitorul. Cunoaşterea istoriei poporului lor nu le dădea apostolilor cunoaşterea anticipată a planului pe care Tatăl îl avea cu Isus. Planul lui Dumnezeu are o continuitate care nu ne împiedică să fim debusolaţi, deoarece noi, introduşi în mijlocul evenimentelor, nu ştim în ce mod acestea corespund trecutului. Pentru aceasta, e necesar să fim, pe de o parte, pregătiţi prin meditaţia asupra Vechiului Testament şi asupra misterului lui Cristos Isus şi, pe de altă parte, foarte ascultători faţă de Dumnezeu, să fim gata să facem ceea ce Dumnezeu vrea aici şi acum, chiar dacă ne aflăm de multe ori în faţa unor lucruri cu totul neprevăzute. Nimic nu era mai imprevizibil pentru apostoli decât pătimirea maestrului lor, şi totuşi, nimic nu a fost mai bine prefigurat în Vechiul Testament.

Să-i cerem Domnului să ne înrădăcineze în credinţă, să ne dea darul unei încrederi neclintite în fidelitatea lui Dumnezeu şi, de asemenea, capacitatea de a recunoaşte, în ceea ce Dumnezeu lucrează astăzi, o continuare a misterului lui Cristos.