Meditatia zilei - 25 decembrie 2015

[altmariustotal catolic]

Is 52,7-10; Ps 97; Evr 1,1-6; In 1,1-18

Primele două Liturghii ale Crăciunului ne-au adus în atenţie evenimentele: naşterea, cântarea îngerilor, venirea păstorilor şi, astfel, avem posibilitatea de a medita profunzimea minunată a acestor evenimente. Textele liturgice nu mai vorbesc despre apariţii sau altceva, vorbesc despre dimensiuni divine, despre revelaţie.

Acest copil nou-născut, sărac şi fragil, este Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu prin excelenţă. Pentru a ne face cunoscută demnitatea sa, Ioan ne face trimitere la începuturi: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Cuvântul era DumnezeuY Toate au fost făcute prin el”. Creaţia: Dumnezeu a pronunţat cuvântul său („Dumnezeu a spus”), şi astfel au fost făcute luna, cerul, pământul.

Ioan ne face să înţelegem existenţa unei persoane divine, care este Cuvântul, egal lui Dumnezeu însuşi, care îl exprimă şi care creează şi sfinţeşte totul. Atât Vechiul Testament, cât şi sfântul Ioan ne descoperă că, prin intermediul lui Isus Cristos, Dumnezeu a creat lumea şi acum vrea să o salveze.

Nou-născutul din Betleem este, deci, Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu, perfecta revelare a Tatălui. E aproape un paradox: Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă într-un copil care nu poate să vorbească. Şi totuşi Dumnezeu vorbeşte mai mult prin evenimente decât prin cuvinte, şi Isus ni-l revelează pe Dumnezeu mai mult decât oricare cuvânt uman. E Isus cel care dă valoare tuturor cuvintelor din evanghelie. Fericirile, de exemplu: „Fericiţi cei săraci, cei blânzi, cei flămânzi de dreptate, cei care plângY„. Isus nu numai că o spune, ci o şi realizează în sine şi în noi: ea este pace, armonie, revelarea bunătăţii divine, expresia iubirii lui Dumnezeu.

Şi e pentru consolarea noastră faptul că el, Cuvântul, locuieşte între noi: a venit pentru a rămâne, el e Prezenţa dăruită nouă pentru totdeauna. Isus a mers pe toate drumurile noastre, a fost şi va fi cu noi până la sfârşitul lumii, pentru că este darul definitiv al Tatălui. Depinde de noi să-l primim sau să-l refuzăm. Să-i spunem „da”, „da”-ul pe care el însuşi ni-l inspiră.