Meditatia zilei - 24 iunie 2017

[altmariustotal catolic]

Is 49,1-6; Ps 138; Fap 13,22-26; Lc 1,57-66.80

Sărbătoarea de astăzi ne face să ne gândim la iubirea prevenitoare a Domnului, la importanţa pregătirilor pe care el le face. Lui Zaharia, un înger al Domnului îi anunţă că soţia sa, sterilă, îi va da un fiu care-i va bucura pe mulţi prin naşterea sa: Dumnezeu pregăteşte naşterea precursorului. Şi neaşteptata schimbare a numelui: nu Zaharia, ci Ioan, confirmă opera lui Dumnezeu: Ioan înseamnă, de fapt, „Dumnezeu dă har”. Ioan este trimis înainte pentru a pregăti calea Domnului, „anul de har” al Domnului, venirea lui Isus.

Astfel, suntem avizaţi de importanţa pregătirii din partea lui Dumnezeu: aşa cum terenul trebuie lucrat pentru a-l pregăti să primească sămânţa, la fel, Dumnezeu pregăteşte timpurile şi inimile să primească bine darurile sale. Iată de ce un creştin trebuie să trăiască într-o atitudine de vigilenţă: pentru a fi atent, pentru sine şi pentru ceilalţi, la acţiunea lui Dumnezeu şi să ştie să o identifice între celelalte realităţi pământeşti.

Isus era mai important decât Ioan, dar fără opera lui Ioan, cine ar fi fost atent la venirea lui Isus? Ioan este ultimul dintre profeţi, cel care a crezut şi l-a arătat pe Isus: „După mine vine unul care este mai puternic decât mineY Iată Mielul lui Dumnezeu!”

Pentru acest motiv, celebrarea de astăzi este o mare bucurie pentru Biserică, şi în lecţionar se citeşte „Sărbătoare specială”. Şi totuşi, Ioan a fost un profet auster, care a predicat penitenţa cu accente deloc amabile: „Pui de vipere! Faceţi roade vrednice de convertire şi nu spuneţi între voi: Avem pe Abraham ca tată”. El îndemna la suferinţa pocăinţei care devine bucuria purificării, ca anticipare a bucuriei venirii Domnului.

Orice suferinţă pentru un creştin are acest aspect: e un mod de a pregăti bucuria care va veni. Atunci când este aşteptată o persoană dragă, munca grea ce se face în casă este plină de bucurie, şi bucuria o face uşoară. Să învăţăm să suportăm în această perspectivă, foarte realistă, orice suferinţă, ca o purificare ce anticipă venirea Domnului aducătoare de bucurie: el vrea să vină într-o casă „măturată şi împodobită”, cum citim într-un pasaj al evangheliei.

Să-i cerem harul de a şti întotdeauna să trăim în acest fel: atunci vom merge bucuroşi pe calea păcii, pe care venirea lui Cristos a deschis-o paşilor noştri.