Meditatia zilei - 23 septembrie 2011

[altmariustotal catolic]

VINERI DIN SĂPTĂMÂNA A XXV-A DE PESTE AN

http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...

Ag 2,1-10; Ps 42; Lc 9,18-22

Este folositor pentru noi să ascultăm adeseori încurajarea Domnului. „Curaj, Zorobabel; curaj, Iosua, mare preot; curaj, întreg popor al ţării, la treabă! Eu sunt cu voi!" Nu există o încurajare mai mare, dar şi mai eficace decât aceasta: „Eu sunt cu voi. Duhul meu este în mijlocul vostru. Nu vă temeţi!"

Dacă vrem să ştim în ce condiţii Dumnezeu va lucra cu noi, trebuie să reflectăm asupra celor două lecturi de astăzi, care într-un oarecare sens sunt complementare. Ele mă fac să mă gândesc la regulile date de sfântul Ignaţiu pentru timpul dezolării şi pentru timpul consolării: când ne simţim consolaţi, plini de curaj şi de optimism, este necesar să ne gândim la dificultăţile care vor veni, la dezolarea ce va veni şi să ne pregătim pentru a le înfrunta. Evanghelia are această orientare, este o evanghelie a consolării, deoarece este revelaţia lui Mesia. Isus provoacă declaraţia entuziastă a discipolilor: „Tu eşti Cristos, Mesia lui Dumnezeu!" Dar imediat după aceea, îi împiedică să spună aceasta şi descoperă datoria de a merge pe calea suferinţei şi a morţii. Regula sfântului Ignaţiu pentru timpul dezolării spune că atunci este necesar să te gândeşti la consolarea care va veni, să ştii că dezolarea nu va dura la nesfârşit, că Dumnezeu ne va ajuta, ba chiar că ne ajută deja şi că noi putem să mergem înainte cu încredere şi perseverenţă. Aceasta este lecţia primei lecturi. Suntem într-un moment de descurajare: „Mai este printre voi în viaţă cineva dintre cei care au văzut acest templu în strălucirea lui dintâi? Cum îl vedeţi acum? Aşa cum este acum, nu vi se pare redus la o nimica toată?"

Iudeii s-au întors din Egipt cu mari proiecte, cu mari ambiţii. Au venit pentru a construi templul lui Dumnezeu, şi imaginaţia lor era plină de descrierile templului lui Solomon şi ale strălucirii sale. Nu numai, dar între ei erau bătrâni care cu circa şaizeci de ani mai înainte văzuseră acel templu înainte să fi fost distrus şi acum erau dezamăgiţi de modul în care mergeau lucrurile. Reconstruirea templului era îngreunată de mii de dificultăţi, nu erau mijloacele necesare pentru a face ceva mare şi frumos şi, de aceea, profetul constată: „Aşa cum este acum nu vi se pare redus la o nimica toată?" Şi totuşi, în aceste circumstanţe dezolante, ajunge la toţi mesajul consolării: „Curaj - spune Domnul - eu sunt cu voi, eu sunt la lucru împreună cu voi". Şi promite că va face să curgă din cer şi de pe pământ, de pe mare şi de pe uscat, spre acest templu sărăcăcios, toate comorile popoarelor. „Strălucirea viitoare a acestui templu o va întrece pe cea dintâi. În acest loc voi dărui pacea, spune Domnul universului".

Pentru a înţelege acest oracol al lui Dumnezeu, este necesar să ne referim la evanghelie şi la misterul lui Cristos.

Nu este doar o problemă de circumstanţe externe nefavorabile; este, într-adevăr, necesar ca templul să fie reconstruit în umilinţă şi cu oarecare strâmtorare. „Fiul Omului trebuie să sufere foarte mult": este o necesitate. Trebuie să fie refuzat, dat la moarte şi să învie a treia zi. Profeţia lui Aggeu se realizează cu adevărat în noul templu care este trupul lui Cristos, adevăratul templu al lui Dumnezeu. În trupul lui Cristos putem să-l întâlnim pe Dumnezeu. Nu numai atât, dar putem toţi împreună să formăm, în trupul lui Cristos, adevăratul templu al lui Dumnezeu.

Dar pentru ca acest templu să fie reconstruit, erau necesare suferinţa şi umilirea, era necesar ca Cristos să sufere pentru a intra în gloria sa.

Această necesitate se regăseşte în orice existenţă. Este necesar ca să trăim perioade de dificultate, chiar de umilire, pentru ca iubirea noastră să fie purificată, oferta noastră să fie într-adevăr demnă de Dumnezeu. În loc să ne descurajăm din cauza dificultăţilor, trebuie, tocmai datorită lor, să ne întărim încrederea noastră, pentru că ele sunt un semn că Dumnezeu lucrează în noi.

Astăzi nu rar se întâmplă să ascultăm reflecţii similare acelora ale profetului Aggeu. Sunt persoane care se lamentează din cauza situaţiei Bisericii: „Mai înainte lucrurile mergeau mult mai frumos, mult mai bine: totul era unitate, totul era disciplină... Acum nu mai înţelegem încotro ne îndreptăm şi unde vom ajunge!" Este ceea ce se spune despre Biserică, despre viaţa religioasă, despre atâtea alte realităţi. Să nu ne descurajăm, ci să ne întoarcem întotdeauna la misterul lui Cristos: să trăim cu umilinţă şi încredere, ştiind că Dumnezeu este cu noi, că Duhul său este între noi şi, de aceea, nu trebuie să ne temem. Desigur, pentru că Dumnezeu este cu noi, trebuie şi noi să fim cu el, în ascultarea faţă de Duhul său. Docilitatea care se exprimă în optimism constant, nu optimismul facil al aceluia care nu vrea să vadă, ci optimismul credinţei, optimismul aceluia care aderă la misterul lui Cristos în concretul vieţii.

[silvian dobre]

Doamne ajuta !!