altmarius

cultură şi spiritualitate

SÂMBĂTĂ DIN SĂPTĂMÂNA A II-A DIN POST

Mih 7,14-15.18-20; Ps 102; Lc 15,1-3.11-32 

În această pagină de evanghelie există atâtea lucruri frumoase încât nu ar ajunge o zi întreagă pentru a le comenta.

O cunoaştem cu toţii foarte bine şi, de aceea, mă limitez la câteva consideraţii. Liturgia a avut grijă să includă în textul de astăzi şi introducerea de la capitolul 15, pentru a sublinia că această parabolă era adresată fariseilor şi cărturarilor, care îl criticau pe Isus pentru bunătatea sa faţă de cei păcătoşi. Intenţia principală se găseşte la sfârşitul naraţiunii, în reacţia fiului mai mare şi în cuvântul Tatălui: aici este nodul parabolei. Ea ne vizează şi pe noi, cei care ne considerăm mai sfinţi decât alţii... pentru a ne invita să ieşim din micimea inimii noastre pentru a lua parte la bucuria Tatălui ceresc.

Foarte adesea, şi chiar fără să ne dăm seama, noi suntem de părerea fiului mai mare, care ţine cont de ceea ce i-a dat el tatălui şi de ceea ce el a primit şi confruntă, în schimb, cu ceea ce tatăl i-a dat fiului mai mic şi găseşte că aceasta este o evidentă nedreptate.

Dar aceasta este parabola milostivirii şi pe drept s-a spus că, mai mult decât „parabola fiului risipitor", ar trebui să se numească „parabola Tatălui milostiv", milostiv până la exces.

Pentru cel drept este anormal să manifeste atâta bunătate faţă de cel care a comis răul; dar Domnul Isus vrea să ne facă să înţelegem că pentru cei care au fost credincioşi lui Dumnezeu este rezervată o bucurie mult mai mare, nu bucuria de a primi, ci aceea de a da, de a deschide propria inimă faţă de iubirea activă a lui Dumnezeu, faţă de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, de a fi cu el pentru a-i primi pe toţi ceilalţi; altfel spus, de a ne însuşi punctul de vedere al lui Dumnezeu, al Tatălui, care e foarte diferit de ceea ce înseamnă o dreptate rece. Când un fiu face răul, tatăl său nu alege calea dreptăţii, caută, în schimb, toate mijloacele pentru a-l face să se întoarcă la o viaţă frumoasă şi demnă. Iată, acesta este punctul de vedere al lui Dumnezeu şi noi suntem chemaţi să-l preluăm pentru a simţi în noi marea bucurie a tatălui care a putut să-şi salveze fiul.

Adeseori, noi aplicăm meschinul nostru punct de vedere nu numai marilor criminali, ci şi atunci când este vorba de lucruri mărunte, privim ceea ce primim noi şi ceea ce primesc alţii, şi dacă noi am dat mai mult, trebuie să primim pe măsură...

În schimb, Domnul ne cheamă să participăm la bucuria Tatălui: „Trebuia să petrecem şi să ne veselim pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit".

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor