Meditatia zilei - 2 iulie 2012

[altmariustotal catolic]

LUNI DIN SĂPTĂMÂNA A XIII-A DE PESTE AN

Am 2,6-10.13-16; Ps 49; Mt 8,18-22

Între evanghelia acestei zile şi prima lectură, în aparenţă, nu există nici un raport, o mică reflecţie, însă, ne ajută să recunoaştem că Isus se situează pe aceeaşi linie cu profetul Amos, în modul său de a fi polemic, dar nu mai puţin radical. Amos luptă contra lăcomiei prin cuvinte dure. Isus învaţă aceeaşi detaşare prin exemplul său.

Lăcomia, setea de bogăţii, este izvorul a nenumărate rele. În prima scrisoare adresată lui Timotei sfântul Paul îi declară în termeni foarte hotărâţi: „Cei care vor să se îmbogăţească – scrie apostolul – cad în ispită, în multe dorinţe necurate şi dăunătoare, care cufundă oamenii în moarte şi pieire. Negreşit, dragostea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1Tim 6,9-10). În oracolul său, Amos denunţă perversiunea provocată de lăcomie, care face, înainte de toate, să se piardă sensul dreptăţii şi respectul datorat persoanelor, care nu sunt considerate decât mijloace pentru a câştiga bani. „Ei îl vând – exclamă Amos cu indignare – pe cel drept pe bani, pe cel sărman pe o pereche de sandale”. Ce dispreţ faţă de persoana umană, creată după chipul lui Dumnezeu! Ea a devenit un articol de schimb. A fost redusă la starea de sclavie pentru un câştig murdar, pentru un preţ mult inferior celui care este dat pentru un animal. Amos denunţă şi dispreţul pentru femeie în imoralitatea sexuală, în legătură, probabil, de asemenea, cu problema banului. Cine dispune de mulţi bani crede că-şi poate permite atâtea lucruri! Să violeze demnitatea unei tinere nu este o vină uşoară. Dumnezeu însuşi este ofensat, numele lui este profanat atunci când o persoană umană e obligată să suporte imoralitatea.

Şi profetul continuă. Cei care vor să se îmbogăţească prin orice mijloc, oprimând pe alţii, pierd respectul pentru Dumnezeu şi, fără ca măcar să-şi dea seama, participă la cult într-o manieră absolut inacceptabilă. „Se tolănesc lângă altare pe hainele luate ca zălog – observă Amos – şi în templul Dumnezeului lor beau vinul celor pe care ei i-au pedepsit”. Profetul se referă la ospeţele sacre care conţineau unele sacrificii rituale şi exprimă indignarea sa pentru cel care aducea la aceste funcţiuni religioase bunuri confiscate cu cruzime de la oamenii săraci. Cum ar putea să-i placă lui Dumnezeu acest mod de a-i aduce cult? Nu poate decât să-l respingă cu dezgust. În legea poporului său, Dumnezeu se arată preocupat de a-i apăra pe cei sărmani împotriva creditorilor nemiloşi. Singurul lucru pe care cel sărac putea să-l propună ca zălog era ţesătura de lână care-i servea ca manta ziua şi ca acoperitoare noaptea. Legea prescria cu privire la aceasta: „Când vei împrumuta ceva aproapelui tău, nu vei intra în casa lui pentru a-i lua zălogul”. Creditorul avid nu respecta demnitatea celui sărac, el se comporta ca un stăpân în casa lui; Dumnezeu în lege porunceşte însă: „Tu vei rămâne afară şi omul căruia i-ai împrumutat îţi va aduce zălogul”. Şi continuă: „Dacă acel om este sărac, nu vei dormi cu zălogul său. Va trebui să-l restitui până la apusul soarelui, pentru ca el să poată dormi cu mantaua sa şi să te binecuvânteze” (Dt 24,10-13). Profetul critică, deci, cu vehemenţă creditorii nemiloşi şi neruşinaţi care-i oprimau pe cei săraci, şi apoi, cu hainele luate ca zălog, mergeau să ia parte la cult.

De câte ori vinovăţii asemănătoare sunt comise între creştini! Personaje care s-au îmbogăţit pe seama oamenilor simpli şi modeşti şi apoi se afişează ca mari binefăcători ai Bisericii cu donaţii din ceea ce au de prisos.

Isus nu se lasă impresionat de ofertele de felul acesta. El apreciază mai mult oferta unei sărmane văduve (Mc 12,41-44) şi îi invită în mod presant pe toţi la o detaşare faţă de ban. El însuşi nu avea „unde să-şi plece capul”. Merită, deci, să ascultăm şi să acceptăm invitaţia sa.