Meditatia zilei - 2 august 2016

[altmariustotal catolic]

Ier 30,1-2.12-15.18-22; Ps 101; Mt 14,22-36 (sau Mt 15,1-3.10-14)

Încă de la început, vocaţia lui Ieremia se prezintă cu dubla ei finalitate: „Iată, spune Domnul, astăzi eu te pun peste popoare şi peste regate ca să dezrădăcinezi şi să distrugi, să distrugi şi să sfărâmi, să construieşti şi să plantezi”. Prima finalitate era negativă: să dezrădăcineze şi să distrugă, să distrugă şi să sfărâme; însă a doua era pozitivă: să construiască şi să planteze. De fiecare dată găsim metafora vegetaţiei şi metafora construcţiei. În primii ani ai slujirii profetice, Ieremia trebuie să urmărească, înainte de toate, prima finalitate şi să proclame mesaje de distrugere. După căderea Ierusalimului, a devenit actual al doilea aspect, cum vedem şi în prima lectură de astăzi, unde avem mai întâi o constatare negativă: „Aşa vorbeşte Domnul: lovitura pe care ai primit-o este foarte gravă; rănile tale nu se pot vindeca”. Distrugerea Ierusalimului şi a templului îi pun pe evrei într-o situaţie iremediabilă. Însă în această situaţie Domnul reînsufleţeşte speranţa, reface încrederea, pentru că el permisese aceste pedepse nu cu intenţia unei definitive distrugeri, ci numai pentru o purificare. Ierusalimul era în păcat, trebuia să fie eliberat de rău şi nu era alt mijloc decât distrugerea. O dată petrecut lucrul acesta, lucrarea pozitivă devenea posibilă şi Domnul o şi promite: „Iată că voi aduce înapoi din robie corturile lui Iacob, îmi va fi milă de locuinţele sale; cetatea va fi reconstruită pe ruinele sale, ea se va înălţa din nou pe locul de altădată”. Dumnezeu vorbeşte despre sărbători: „Cântări de laudă vor răsuna acolo împreună cu strigătele de bucurie”.

În această nouă situaţie, oracolul face referinţă la conducătorul poporului ales într-un mod neaşteptat: „Conducător va fi unul dintre ai lor, peste ei va domni unul din mijlocul lor; eu îi voi îngădui să se apropie de mine, calea spre mine îi va fi deschisă. Căci altfel cine şi-ar pune viaţa în primejdie ca să se apropie de mine? B spune Domnul”.

Liturgia de astăzi sugerează o confruntare între acest oracol, care priveşte pe conducătorul poporului lui Dumnezeu, şi vocaţia lui Petru. Căci în evanghelia de astăzi îl vedem pe Petru care este inspirat atunci când se arată dispus să-şi rişte viaţa pentru a se apropia de Isus. Isus mergea pe mare şi Petru avu inspiraţia să spună: „Doamne, dacă eşti tu, porunceşte-mi să vin la tine pe apăY„. „Petru B spune textul B a coborât din luntre şi a început să meargă pe apă”: îşi risca cu adevărat viaţa pentru cuvântul lui Isus. Pericolul s-a demonstrat a fi real şi foarte grav atunci când apostolul a început să se scufunde.

E nevoie de curajul de a risca propria viaţă pentru a face posibilă apropierea de Domnul, însă cel care are vocaţia responsabilităţii în Biserică trebuie să aibă acest curaj: dacă cineva coboară din barcă la cuvântul Domnului, nu trebuie să se teamă, deoarece Domnul îl va ajuta. Petru s-a înspăimântat şi a strigat: „Doamne, salvează-mă!” „Şi îndată Isus i-a întins mâna, l-a prins”. Petru era salvat. Însă a primit o lecţie: „Om cu puţină credinţă, pentru ce te-ai îndoit?” A risca viaţa pentru a fi mai aproape de Domnul nu este un lucru care să aducă cu sine pericole majore, grave, tocmai pentru că raportul cu el înseamnă mântuire şi permite ca viaţa să-şi aibă fecunditatea ei apostolică. „Voi sunteţi poporul meu şi eu voi fi Dumnezeul vostru”, este concluzia textului din Cartea lui Ieremia. Datorită unui conducător care îşi riscă viaţa în apropierea sa de Domnul, relaţia dintre popor şi Dumnezeu devine stabilă şi solidă.