Meditatia zilei - 17 iulie 2018

[altmariustotal catolic]

Is 7,1-9; Ps 47; Mt 11,20-24

Cu multă autoritate, Isus cere credinţă şi convertire: „Vai ţie, Corazine, vai ţie, Betsaida!Y Şi tu, CafarnaumY„. Au văzut semnele împlinite de el şi nu au crezut, nu au făcut pocăinţă.

Credinţa. Este o exigenţă pe care Dumnezeu şi-a făcut-o cunoscută deja din Vechiul Testament; şi Scrisoarea către Evrei (cap. 11) aminteşte credinţa exemplară a părinţilor din vechime: „Prin credinţă AbrahamY Prin credinţă IacobY Prin credinţă MoiseY„. Isaia, în pasajul pe care liturgia ni-l propune astăzi, îl avertizează pe Ahaz în numele lui Dumnezeu: „Dacă nu vei crede, nu vei avea stabilitate”.

El gândea că stabilitatea putea să vină din bogăţie, din putere, din alianţeY ea vine însă din credinţă, aceea care pune la dispoziţia noastră puterea lui Dumnezeu.

Ahaz era slab şi terorizat în faţa duşmanilor: „Regele şi poporul său au început să tremure de spaimă cum tremură copacii pădurii în bătaia vântului”. Şi Domnul trimite să i se spună: „Stai liniştit, nu te teme!”; dar Ahaz trebuie să creadă.

Trebuie să revenim mereu la această exigenţă, credinţa. Se întâmplă, când ne gândim la noi înşine, să ne facem atâtea planuri: „Voi face asta, nu voi mai face cealaltă, voi fi aşaY„, şi sunt planuri bune, dacă nu contăm pe puterile noastre, ci pe Domnul.

Însă de puţine ori ne gândim la raportul nostru de credinţă cu el, care este totuşi lucrul cel mai important dintre toate, de care depinde reuşita oricărui proiect în viaţă.

Viaţa creştină nu poate să existe fără credinţă şi nu poate să dureze când credinţa nu este alimentată şi nu creşte, căci, fără credinţă, iubirea este imposibilă.

Să-i cerem Domnului să ne dea mereu o credinţă vie. Ea este darul său, şi noi s-o primim şi să trăim prin ea.