Meditatia zilei - 15 ianuarie 2021

[altmariustotal catolic]

Evr 4,1-5.11; Ps 77; Mc 2,1-12

 

Vorbind despre intrarea în odihna lui Dumnezeu, Scrisoarea către Evrei spune că este o promisiune care rămâne în vigoare. O primă semnificaţie o putem avea imediat. Acum noi traversăm pustiul şi pământul făgăduit este înaintea noastră. N-am intrat încă, şi de aceea trebuie să ne străduim, să obosim, să suferim, să înfruntăm multe obstacole. Însă există această promisiune, şi dacă arătăm credinţă faţă de cuvântul lui Dumnezeu, suntem pe drumul cel drept şi suntem siguri că vom sosi într-o zi în paradisul său, în odihna sa.

Dar există şi o altă perspectivă, mai profundă. Autorul spune: „Putem intra în acea odihnă, noi, cei care am crezut”. Deja de acum intrăm în odihna lui Dumnezeu. Invitaţia lui Dumnezeu nu este doar pentru viitor, este deja pentru acum. Un alt pasaj spune: „Pe aceasta o avem ca pe o ancoră a sufletului, sigură şi puternică” (cf. 6,19), şi această ancoră este credinţa. Noi nu avem numai speranţa că vom primi o recompensă pentru străduinţele noastre, ci, în credinţă, vedem că deja acum Dumnezeu ne dă darurile sale. Aceasta este atitudinea creştină: a şti că în dificultăţile, preocupările, suferinţele vieţii, Dumnezeu deja acum ne invită să „intrăm în odihna sa”, să fim cu el în pace, în linişte, în bucurie.

Evanghelia ne dă un exemplu de eficacitate imediată a credinţei. „Isus, văzând credinţa lor, i-a spus paraliticului: Fiule, păcatele îţi sunt iertate”. Nu a spus: „Păcatele îţi vor fi iertate la judecata din urmă”, ci „îţi sunt iertate”; după ce văzuse credinţa lor: credinţa deja de pe acum obţine darul lui Dumnezeu, chiar şi atunci când circumstanţele ar spune contrariul. Credinţa este posedarea anticipată a lucrurilor sperate.

Suntem întotdeauna invitaţi să intrăm în odihna lui Dumnezeu, în special la Liturghie: „Fericiţi cei chemaţi la ospăţul Domnului”. Cina Domnului este, într-un oarecare sens, în viitor, în plinătate, este banchetul ceresc. Dar într-un alt sens, participăm la fiecare Euharistie, în credinţă, la banchetul ceresc, suntem invitaţi să fim cu Dumnezeu: în bucuria lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu, în pacea lui Dumnezeu. Şi în fiecare moment din zi trebuie să auzim această invitaţie: „Intraţi acum în odihna mea”. În aparenţă, cei trei tineri nu erau, desigur, într-o situaţie liniştitoare, dar relatarea lui Daniel spune că sufla un vânt uşor şi că în martiriu erau ca în cer şi cântau: „Binecuvântaţi-l pe Domnul, lăudaţi-l şi preamăriţi-l, pentru că ne-a eliberat!” Şi noi suntem invitaţi la acelaşi cântec, chiar în mod paradoxal, căci e propriu credinţei ca, prin dificultăţi, la nivelul cel mai profund, să-l întâlnim pe Dumnezeu.

Am fost introduşi pentru totdeauna în iubirea lui Cristos, şi el ne repetă: „Rămâneţi în iubirea mea”.

Albert Vanhoye, Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II, Sapientia, Iaşi 2003.