altmarius

cultură şi spiritualitate

Evr 4,1-5.11; Ps 77; Mc 2,1-12

 

Vorbind despre intrarea în odihna lui Dumnezeu, Scrisoarea către Evrei spune că este o promisiune care rămâne în vigoare. O primă semnificaţie o putem avea imediat. Acum noi traversăm pustiul şi pământul făgăduit este înaintea noastră. N-am intrat încă, şi de aceea trebuie să ne străduim, să obosim, să suferim, să înfruntăm multe obstacole. Însă există această promisiune, şi dacă arătăm credinţă faţă de cuvântul lui Dumnezeu, suntem pe drumul cel drept şi suntem siguri că vom sosi într-o zi în paradisul său, în odihna sa.

Dar există şi o altă perspectivă, mai profundă. Autorul spune: „Putem intra în acea odihnă, noi, cei care am crezut”. Deja de acum intrăm în odihna lui Dumnezeu. Invitaţia lui Dumnezeu nu este doar pentru viitor, este deja pentru acum. Un alt pasaj spune: „Pe aceasta o avem ca pe o ancoră a sufletului, sigură şi puternică” (cf. 6,19), şi această ancoră este credinţa. Noi nu avem numai speranţa că vom primi o recompensă pentru străduinţele noastre, ci, în credinţă, vedem că deja acum Dumnezeu ne dă darurile sale. Aceasta este atitudinea creştină: a şti că în dificultăţile, preocupările, suferinţele vieţii, Dumnezeu deja acum ne invită să „intrăm în odihna sa”, să fim cu el în pace, în linişte, în bucurie.

Evanghelia ne dă un exemplu de eficacitate imediată a credinţei. „Isus, văzând credinţa lor, i-a spus paraliticului: Fiule, păcatele îţi sunt iertate”. Nu a spus: „Păcatele îţi vor fi iertate la judecata din urmă”, ci „îţi sunt iertate”; după ce văzuse credinţa lor: credinţa deja de pe acum obţine darul lui Dumnezeu, chiar şi atunci când circumstanţele ar spune contrariul. Credinţa este posedarea anticipată a lucrurilor sperate.

Suntem întotdeauna invitaţi să intrăm în odihna lui Dumnezeu, în special la Liturghie: „Fericiţi cei chemaţi la ospăţul Domnului”. Cina Domnului este, într-un oarecare sens, în viitor, în plinătate, este banchetul ceresc. Dar într-un alt sens, participăm la fiecare Euharistie, în credinţă, la banchetul ceresc, suntem invitaţi să fim cu Dumnezeu: în bucuria lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu, în pacea lui Dumnezeu. Şi în fiecare moment din zi trebuie să auzim această invitaţie: „Intraţi acum în odihna mea”. În aparenţă, cei trei tineri nu erau, desigur, într-o situaţie liniştitoare, dar relatarea lui Daniel spune că sufla un vânt uşor şi că în martiriu erau ca în cer şi cântau: „Binecuvântaţi-l pe Domnul, lăudaţi-l şi preamăriţi-l, pentru că ne-a eliberat!” Şi noi suntem invitaţi la acelaşi cântec, chiar în mod paradoxal, căci e propriu credinţei ca, prin dificultăţi, la nivelul cel mai profund, să-l întâlnim pe Dumnezeu.

Am fost introduşi pentru totdeauna în iubirea lui Cristos, şi el ne repetă: „Rămâneţi în iubirea mea”.

Albert Vanhoye, Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II, Sapientia, Iaşi 2003.

Vizualizări: 5

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor