Meditatia zilei - 11 septembrie 2018

[altmariustotal catolic]

1Cor 6,1-11; Ps 149; Lc 6,12-19

Citim în evanghelie: „Toţi încercau să-l atingă, pentru că din el ieşea o putere care îi vindeca pe toţi”, şi în Scrisoarea către Corinteni: „Aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţiY„.

Dacă vom căuta izvorul acestei forţe de vindecare fizică şi morală, îl vom găsi în prima frază a pasajului evanghelic: „Isus s-a urcat pe un munte să se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune”. Isus simte nevoia să se roage îndelung înaintea unui eveniment important în viaţa sa, alegerea celor doisprezece. E un minunat exemplu pe care trebuie să-l avem mereu prezent. Orice decizie, orice acţiune, orice întâlnire trebuie să fie trăite în lumina pe care am aflat-o în rugăciunea constantă, umilă, încrezătoare. O rugăciune ce trebuie să fie părtaşă la a lui, o rugăciune unde este prezent Duhul Sfânt prin care ne putem adresa lui Dumnezeu numindu-l „Abba, Tată!” şi, tocmai de aceea, o rugăciune, cu siguranţă, ascultată.

Rugăciunea lui Isus către Tatăl nu s-a întrerupt niciodată: „El este întotdeauna viu şi mijloceşte pentru noi”, scrie autorul Scrisorii către Evrei (7,25), şi Ioan ne asigură că el este „mijlocitorul nostru la Tatăl” (1In 2,1).

Să primim invitaţia pe care ne-o adresează Liturgia cuvântului de astăzi: să ne unim adeseori, cu recunoştinţă şi cu umilinţă, rugăciunea lui Isus pentru noi, pentru a primi, astfel, lumină şi tărie.