Meditatia zilei - 11 august 2018

[altmariustotal catolic]

Hab 1,12B2,4; Ps 9 A; Mt 17,14-19

Profetul Habacuc trăia în timpul dominaţiei caldeene: încă o dată situaţia israeliţilor era plină de nelinişte. Privirea profetului se îndreaptă de la evenimente spre Dumnezeu şi de la Dumnezeu spre evenimente. Începutul este proclamarea sfinţeniei lui Dumnezeu: „Nu eşti tu, Doamne, din timpurile străvechi Dumnezeul meu, Dumnezeul meu sfânt?”; deci dominarea caldeeană este o nenorocire pe care o foloseşte pentru a-i pedepsi pe cei păcătoşi, pentru a face dreptate: „Tu ai rânduit pe caldeeni, Doamne, ca să aducă la îndeplinire sentinţa ta. Tu, stânca mea, i-ai întărit ca să ne dai prin ei pedepsele tale”. Însă dominarea caldeeană a avut excesele ei, căci impunea o oprimare intolerabilă; profetul are în vedere aceasta şi din nou îşi îndreaptă privirea către Dumnezeu: „Ochii tăi preacuraţi nu pot vedea săvârşirea răului; tu nu poţi privi asuprirea. Atunci, pentru ce priveşti la aceşti răufăcători şi pentru ce taci când cel nelegiuit îl înghite pe cel drept?”

Această întrebare: „Pentru ce Dumnezeu tace, pentru ce Dumnezeu nu face nimic, nu pune limite abuzurilor asupritorilor?”, de câte ori nu ne vine şi nouă pe buze! E o suferinţă care ne strânge la inimă când vedem nedreptatea şi violenţa care s-au răspândit în lume.

Habacuc priveşte la modul cum se comportă caldeenii şi îi aseamănă cu pescarii: „Tu îi tratezi pe oameni cum tratezi peştii mării, ca pe un vierme fără apărare din partea vreunui stăpân. El (caldeeanul) îi prinde pe toţi cu undiţa, îi trage cu mreaja şi îi adună cu năvodul, şi aceasta îl umple de bucurie şi veselie”. Dar acest pescar este un idolatru: „Atunci aduc jertfe mrejei, ard tămâie în cinstea năvodului, căci prin ele au dobândit un mare câştig şi hrană din belşug”. Pescuitul acesta este în realitate un măcel: „Oare aşa vor continua să-şi golească mreaja, să măcelărească fără milă popoarele?”

Situaţiile de extremă necesitate cer un efort de reflecţie şi de rugăciune. Aşa a făcut Habacuc: „Voi sta de strajă la postul meu, voi rămâne în picioare pe zidul de apărare şi voi sta la pândă, ca să văd ce-mi va spune Dumnezeu şi cum îmi va răspunde la plângerile mele”. Răspunsul Domnului vine şi este introdus cu o specială insistenţă. Dumnezeu cere să fie scris, ceea ce indică faptul că este vorba despre un lucru care nu se va petrece imediat, care va avea însă o valoare de durată: „Aşterne în scris viziunea pe care ai avut-o, scrie clar pe table, ca să se poată citi cu uşurinţă! Această viziune se va împlini însă numai la timpul hotărât”. Trebuie să avem răbdare şi, în acelaşi timp, speranţă: ceea ce Dumnezeu spune se va împlini. „Dacă ţi se pare că întârzie, aşteapt-o; ea va veni cu siguranţă la vremea ei”. Şi care este mesajul? Acesta este: „Iată, cel care nu are sufletul drept va pieri, iar cel drept va trăi datorită credinţei lui”. În situaţiile de mare dificultate, este momentul să insistăm pe relaţia cu Domnul, să ne ţinem bine de mâna lui, pentru a putea rezista furtunii fără să fim împinşi spre abis. „Cel drept va trăi prin credinţa sa”. Credinţa este adeziunea la Domnul, o adeziune fermă şi nezdruncinată. Numai prin credinţă putem fi învingători. „Tot cel care s-a născut din Dumnezeu învinge lumea”, spune sfântul Ioan. „Aceasta este victoria care învinge lumea, credinţa noastră”.

În evanghelia de astăzi, Isus ne spune: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, nimic nu ar fi imposibil pentru voi”. În dificultăţi, deci, să ne menţinem în credinţă, să ne menţinem uniţi cu Domnul. Şi dificultăţile, în loc să ne dăuneze, vor fi ocazii de a primi haruri foarte preţioase.