Meditatia zilei - 10 septembrie 2019

[altmariustotal catolic]

Col 2,6-15; Ps 144; Lc 6,12-19

În lectura de astăzi, o expresie a sfântului Paul ne reţine imediat atenţia. Apostolul le cere creştinilor să fie înrădăcinaţi şi neclintiţi în credinţă şi să aducă „necontenit mulţumiri lui Dumnezeu”. Această expresie, „a aduce necontenit”, o ştim, este caracteristică temperamentului generos al lui Paul; el vorbea despre o bucurie îmbelşugată, despre o iubire şi o credinţă îmbelşugatăY Şi aici îi invită pe coloseni să nu înceteze în acţiunea lor de aducere de mulţumire. În greacă avem cuvântul „euharistia”, care înseamnă aducere de mulţumire. De ce este necesar să nu încetăm a aduce mulţumire într-o iubire recunoscătoare? Explică aceasta mai apoi: pentru că am fost umpluţi de har.

„În Cristos B spune B am fost înmormântaţi şi am înviat”. Misterul pascal al lui Cristos nu este un eveniment individual; Cristos ne-a luat cu sine, în sensul că misterul său ne priveşte şi pe noi: „Împreună cu el aţi fost înmormântaţi în Botez, împreună cu el aţi şi înviatY Voi eraţi morţi din cauza păcatelor voastreY Însă Dumnezeu v-a dat viaţă împreună cu Cristos”. Am primit har din belşug şi trebuie să ne amintim mereu de acest lucru, pentru bucuria noastră şi pentru a avea cu Dumnezeu acea relaţie de iubire recunoscătoare care este absolut fundamentală în viaţa spirituală.

Exegeţii au observat că sfântul Paul vorbeşte tocmai despre iubirea faţă de aproapele, invită la iubirea generoasă a aproapelui şi nu invită aproape niciodată la iubirea faţă de Dumnezeu: vorbeşte foarte rar despre iubirea faţă de Dumnezeu. Se spune uneori că Paul vede relaţia cu Dumnezeu prin prisma credinţei, iar relaţia cu aproapele, prin prisma iubirii. Această afirmaţie, însă, este inexactă. Paul vede relaţia cu Dumnezeu ca o relaţie de iubire recunoscătoare; el nu foloseşte cuvântul „agape” B iubire B deoarece acest termen exprimă iubirea generoasă, şi nu iubirea recunoscătoare. El îi invită, deci, pe creştini să-şi trăiască viaţa într-o atitudine de recunoştinţă faţă de Dumnezeu. El însuşi, şi am observat deja aceasta, începe de obicei scrisorile sale cu o expresie de recunoştinţă faţă de Dumnezeu: „Îi mulţumesc întotdeauna lui Dumnezeu pentru voiY„; alteori foloseşte o expresie diferită, dar care are aceeaşi semnificaţie: o expresie de binecuvântare a lui Dumnezeu: „Binecuvântat să fie DumnezeuY„, expresie folosită de evrei pentru a exprima recunoştinţa.

Trebuie să luăm în serios această invitaţie a apostolului de a aduce „necontenit mulţumiri lui Dumnezeu”. Adeseori rămânem într-o atmosferă mai mult sau mai puţin negativă de lamentări, de tânguire, tocmai pentru că suntem plini de defecte şi viaţa noastră spirituală nu este perfectă cum ar trebui, deci avem întotdeauna motive de insatisfacţie. Însă dacă trăim în credinţă, trebuie să punem pe locul doi această insatisfacţie şi pe primul loc să punem recunoştinţa faţă de Domnul pentru atâtea daruri pe care le-am primit, pentru atâtea daruri pe care le primim în continuare. Trăind în recunoştinţă, vom creşte în iubire într-un mod mult mai eficace decât ne-ar permite sărmanele noastre eforturi.

Trebuie să manifestăm multă atenţie la ceea ce auzim la fiecare sfântă Liturghie. Rugăciunea de la sfânta Liturghie este o rugăciune euharistică, adică o rugăciune de mulţumire, aşa cum prefaţa evidenţiază atât de bine acest lucru: „Cu adevărat vrednic şi drept este să-ţi aducem mulţumiri pururea şi în tot locul”. Să luăm în serios această afirmaţie solemnă a Bisericii. Mă tem că frecvenţa cu care o ascultăm ne face să o trecem cu vederea: nu suntem cu adevărat convinşi că aducerea de mulţumire lui Dumnezeu este izvorul mântuirii, nu ne deschidem suficient inima într-o atitudine de iubire recunoscătoare, lucru atât de benefic şi, pe de altă parte, lucru pe care suntem atât de datori să-l facem. Dar tocmai datoria aceasta ne umple de bucurie, ba chiar devine izvor al nesecatelor bucurii.

De aceea, sfântul Paul le spunea tesalonicenilor abia convertiţi: „Bucuraţi-vă mereu, rugaţi-vă fără încetare, aduceţi mulţumiri în orice împrejurare”. Aceasta este atmosfera vieţii creştine: o atmosferă de bucurie, datorată rugăciunii şi recunoştinţei.