cultură şi spiritualitate
1Cor 12,31B13,13; Ps 130; Mt 11,25-30
„Vă voi învăţa calea cea mai bună”. Corintenii erau entuziasmaţi pentru darul profeţiei, al limbilor, al ştiinţei (înţeleasă nu ca o cunoaştere sistematică a lucrurilor, ci în sensul cunoaşterii profunde a realităţii date de Dumnezeu); Paul, în schimb, spunea că ştiinţa umflă, conduce la mândrie, şi aceasta nu este cea mai bună cale creştină.
În lumea noastră există un tip de cunoaştere care s-a dezvoltat prea mult în dauna alteia. Cunoaşterea ştiinţifică ajunge la descoperiri extraordinare, dar nu rezolvă problemele cele mai profunde ale omului. Plini de această cunoaştere, mulţi nu mai sunt deschişi faţă de această cunoaştere profundă la care se poate ajunge numai prin umilinţă şi simplitate. Isus spune, de fapt, că ea este dăruită celor „mici”: ei primesc de la Tatăl cunoaşterea Fiului şi de la Fiul cunoaşterea Tatălui, cunoaşterea iubirii, fundamentată pe iubire. „Cine nu iubeşte nu-l cunoaşte pe Dumnezeu B scrie Ioan B pentru că Dumnezeu este iubire”.
A avea gânduri sublime despre Dumnezeu nu înseamnă nimic fără iubire: „Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilorY şi dacă aş avea darul profeţiei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, dacă nu am dragoste, nu-mi foloseşte la nimic”.
Ceea ce contează este deschiderea faţă de iubirea pe care Dumnezeu ne-o dă şi pe care o transmitem şi altora.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius