Meditatia zilei - 1 mai 2011

[altmariustotal catolic]

DUMINICA A II-A A PAŞTELUI

http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...

Fap 2,42-47, Ps 117, 1Pt 1,3-9, In 20,19-31

Într-o seară, în zi de sâmbătă, ucenicii lui Isus stăteau laolaltă, cu uşile încuiate de frica evreilor. Şi pe când stăteau ei cufundaţi în rugăciune, deodată apăru Isus, stătu în mijlocul lor şi, de două ori la rând, le spuse: „Pace vouă!” Pacea! Iată lucrul cel mai preţios, după care oftează şi se zbate lumea în timpurile noastre. Nu este cuvânt mai folosit în zilele noastre ca acest cuvânt. În ziare, la radio, în conferinţe, tot de pace se vorbeşte. Şi, cu toate că lumea este atât de însetată după pace, atâta se zbate să o dobândească, totuşi, pacea nu este în lume. Nu există pace în sufletele oamenilor, nu există pace în familiile creştinilor, nu există pace între popoare. Pentru ce? Pentru că pacea este un dar numai al lui Dumnezeu şi oamenii o caută fără Dumnezeu.

A stat Isus în mijlocul ucenicilor şi le-a zis: „Pace vouă!” Dar astăzi, oamenii l-au alungat pe Cristos din mijlocul lor, nu mai ţin seamă de el, l-au alungat din sufletele lor, din casele lor, de aceea, nu există pacea. Mai întâi, nu există pace, linişte pentru cel ce nu ştie de Dumnezeu şi de legea lui. Sfânta Scriptură spune clar: „nu este pace pentru cei nelegiuiţi”. Sufletul care a săvârşit un păcat greu este ca un cadavru respingător, lipsit de viaţă. Şi să-şi închipuie cineva că stă singur o noapte în odaie cu un mort întins pe masă. Stinge lumina să se culce. Va putea dormi? Nu. Mereu va tresări. I se pare că mortul se mişcă, că vorbeşte ceva, că acum, acum îl prinde cu mâna. La fel, cel care are în el sufletul mort din cauza păcatului nu poate avea linişte, pace. El ştie că, în orice clipă, mâna lui Dumnezeu poate să-l lovească şi când doarme, şi când mănâncă, şi când munceşte, şi când se distrează, şi când păcătuieşte. Tremură, căci ştie că în fiecare clipă poate fi aruncat în focul nestins al Iadului. Cine ar putea dormi liniştit, ştiind că sub pat este un şarpe îngrozitor care în orice clipă îl poate muşca. Dar cine poate avea linişte, pace, când ştie că moartea îl poate ajunge în orice clipă?

Trăia la Siracuza un rege tiran, cu numele de Dionisie. Din cauza cruzimii lui, era foarte urât de popor şi în fiecare zi se aştepta ca cineva să împlânte cuţitul în el. De aceea, ducea o viaţă neliniştită în mijlocul tuturor plăcerilor. Dar era la curtea lui un slujitor cu numele Damocles, care îi spunea mereu regelui că este cel mai fericit dintre muritori. Regele a hotărât să-i ţină locul într-o zi. L-a aşezat pe tronul regal, a poruncit ca toţi să-i dea onoruri regale, i s-a pregătit un ospăţ mare, cu vinuri şi mâncăruri alese şi muzică frumoasă. Dar deasupra capului lui Damocles regele a pus o sabie prinsă numai cu un fir de păr. „Mănâncă, distrează-te”, îi porunci regele. „Nu pot”, răspunse Damocles tremurător, „sabia se poate desprinde în orice clipă şi să-mi despice capul”. Sărmanul păcătos, ce pace, ce linişte poate avea el când sabia dreptăţii lui Dumnezeu stă atârnată deasupra capului său? De aceea, să nu-i invidiaţi pe cei ce trăiesc bine, care sunt poate bine îmbrăcaţi, după ultima modă, au casă şi gospodărie frumoasă, tot felul de aparate. Dacă sufletul le este încărcat cu păcate, dacă şi-au făcut avere, stare bună, lux înşelând pe altul sau alungând din casa lor copiii, ei nu sunt fericiţi, în inimile lor nu au pace, nu au linişte.

Sfântul Benedict Saba a fost în viaţa lui un simplu cerşetor. Mergea într-o zi pe stradă cu sacul în spate, rupt tot, cu ghetele şi căciula spartă, murdar. Doi oameni îmbrăcaţi bine şi care păreau să aibă de toate trecură pe lângă el şi, cât din milă, cât din dispreţ îi ziseră: „Sărman nenorocit!” „Domnilor”, le zise sfântul, „nenorocit nu poate fi decât acela care îl supără pe Dumnezeu”. Da, chiar dacă cineva e rupt, flenduros, sărac, dacă e în prietenie cu Dumnezeu, e fericit, e mulţumit. Îi întreb acum pe cei care nu s-au spovedit de Paşti sau au făcut spovezi sacrilege, sau pe cei care s-au întors din nou la păcatele şi obişnuinţele lor rele: sunt fericiţi, sunt mulţumiţi în sufletul lor? Nu. Remuşcările nu-i lasă în pace, le înţeapă mereu inimile, viermele, despre care vorbeşte Isus, le rod mereu sufletul, distrugându-i chiar şi sănătatea trupului. Ce e de făcut pentru a recăpăta pacea, liniştea în suflet? O spovadă bună. După ce Isus le-a zis ucenicilor „Pace vouă!”, a suflat peste ei şi a adăugat: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele...” Ca şi cum le-ar fi spus: „Mergeţi în lumea întreagă şi, prin puterea pe care aţi primit-o de la mine, revărsaţi pacea în inimile oamenilor”.

În al doilea rând, în casele, în familiile unde nu este Cristos, unde nu domneşte frica de Dumnezeu, acolo nu poate fi pace, înţelegere, fericire. Când mă gândesc la ce se întâmplă în unele familii din satul acesta, mă îngrozesc. Familii în care sunt numai certuri, bărbaţi care vin numai beţi acasă, îşi bat femeile şi copiii, îi alungă de acasă, femei fugite pe la părinţi, soţi care jură pe sfânta Cruce la căsătorie că vor trăi împreună, apoi se despart. Când aud uneori, în toiul nopţii, când e liniştea mai mare, copii ţipând disperaţi, femei răcnind, stau şi mă întreb: mă aflu într-un sat creştin, printre catolici, sau poate undeva prin Africa, printre păgâni, printre sălbatici? Care sunt cauzele că sunt atâtea neînţelegeri, atâtea certuri în familiile noastre? În primul rând, băutura. Bea omul până îşi pierde minţile, vine acasă, fură bani, şi de aici, scandalurile, certurile, bătăile. Nu mai spun ce se întâmplă acolo unde şi femeia mai bea. E Iadul adevărat.

A doua cauză sunt limbile bârfitorilor. Sunt unele fiinţe, mai ales unele femei, care parcă nu au alt rost pe lumea asta decât să vorbească, să scormonească, să ducă vorba de colo-colo, să bage intrigă în casele altora, să stârnească bănuieli între soţi, să strice pacea şi liniştea în casele altora. Greu vor răspunde aceştia în faţa lui Dumnezeu de tot răul pe care l-au făcut cu limba lor blestemată şi înveninată. O altă cauză foarte importantă, mai ales când este vorba de despărţiri, sunt părinţii, care, după ce şi-au căsătorit copiii, se amestecă în căsnicia lor, vor să comande tot ei. „Şi îşi va lăsa femeia”, zice Dumnezeu în Sfânta Scriptură, „pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu bărbatul său şi vor fi doi un singur trup”. Deci femeia, după ce s-a căsătorit, nu mai este a părinţilor, ci a bărbatului. Nelegiuiţi sunt, prin urmare, acei părinţi şi, mai ales, acele mame care se amestecă în căsnicia copiilor lor, îi despart şi-i iau acasă. Aceştia sunt nevrednici de numele de creştin. Şi, în sfârşit, o cauză foarte gravă, care aduce cele mai mari nenorociri şi nemulţumiri în familiile creştine, este încălcarea jurământului de la sfânta Căsătorie, adulterul. Sfântul Paul ne spune că cine săvârşeşte această crimă este cu totul exclus de la împărăţia cerului. Cum se vor mai mântui, aşadar, acei bărbaţi şi, mai ales, acele femei, acele haimanale destrăbălate, care primesc bărbaţi străini în casele lor, stricând casele altora, tulburând liniştea şi fericirea în atâtea familii.

Pentru un sat, o femeie destrăbălată este ca o ciumă. Când cineva moare lovit de ciumă, cadavrul îi este ars, dar este arsă şi casa în care a stat, pentru ca microbul să fie distrus, să nu se mai răspândească mai departe. De aceea, urmaşii împăratului Constantin au dat poruncă ca toate aceste fiinţe vinovate de adulter să fie băgate într-un sac şi aruncate într-un râu sau arse de vii. La fel ar merita toate destrăbălatele din satul acesta, cusute într-un sac şi aruncate în Moldova, sau unse cu benzină şi să li se dea foc. Dar dacă azi legile sunt slabe şi nu prevăd această pedeapsă, să nu creadă ele că vor scăpa de pedeapsa, de focul îngrozitor al Iadului.

În cele din urmă, nu poate exista pacea între popoare atâta vreme cât popoarele îl alungă pe Cristos din mijlocul lor. Se organizează conferinţe peste conferinţe, se duc tratative de pace. Oamenii oftează, se zbat pentru făurirea unei păci trainice în lume. Cu toate acestea, sunt lupte, focare de război pretutindeni: în Vietnam, în Orient, în Nigeria, la graniţa dintre ruşi şi chinezi. Zadarnic caută oamenii pacea fără Dumnezeu. Oricât ar vorbi oamenii de pace, de prietenie, de înfrăţire, ei nu pot fi fraţi între ei atâta vreme cât nu îl recunosc şi nu îl au pe Dumnezeu ca tată. Atmosfera este destul de încordată şi în fiecare clipă poate izbucni un război mondial. E prea multă răutate în lume, prea au uitat oamenii de Dumnezeu şi, ca să-i mai trezească, s-ar putea să-i pedepsească, să-i lase să se distrugă între ei printr-un groaznic război. După părerea învăţaţilor, dacă ar izbucni un război atomic, nu ar mai rămâne în viaţă atâţia oameni câţi ar fi necesari pentru a-i îngropa pe cei morţi. Dar Isus Cristos este Principele Păcii. Să-l rugăm astăzi ca pacea pe care a dăruit-o ucenicilor săi adunaţi în cenacol să ne-o dăruiască şi nouă. Să ne dea pace în sufletele noastre, să ne dea pace, linişte, bună înţelegere în familiile noastre şi, mai ales, să ne ferească de grozăvia unui război atomic. Pentru ca, slujindu-i lui în pace şi linişte pe acest pământ, să ne putem bucura de pacea şi fericirea cerului după moarte. Amin.

Pr. Claudiu Dumea

[silvian dobre]

Doamne ajuta !