Meditatia zilei - 1 ianuarie 2013

[altmariustotal catolic]

SF. FECIOARĂ MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

Num 6,22-27; Ps 66; Gal 4,4-7; Lc 2,16-21

Astăzi începem un an nou şi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu pentru a-l începe bine, uniţi cu preasfânta Fecioară Maria, mama lui Isus şi mama noastră, şi uniţi cu Isus, fiul Mariei, fiul lui Dumnezeu.

Celebrăm solemnitatea sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu, dar este clar că prima lectură de la Liturghie nu a fost aleasă pentru acest motiv, ci pentru că e anul nou: e binecuvântarea Domnului pentru tot anul, cum este exprimată în Vechiul Testament: ea este pentru noi o ocazie de a ne simţi întăriţi. Putem vedea un progres în cele trei lecturi: de la Cartea Numerilor, la evanghelie, la lectura din Scrisoarea către Galateni.

Binecuvântarea Vechiului Testament, pronunţată de preoţi, deşi atât de frumoasă, nu spune totul, dar ceea ce ne spune este valabil şi astăzi: „Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine; Domnul să-şi îndrepte faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea". În Vechiul Testament, această binecuvântare era făcută în numele lui Dumnezeu. În traducere se spune „Domnul", dar în ebraică se spune numele revelat: Iahve, care este repetat de trei ori. Israeliţii aveau o veneraţie foarte mare pentru acest nume, căci era un privilegiu al lor să-l cunoască, pe care nu îndrăzneau să-l pronunţe şi îl substituiau cu Adonai, Domnul.

Acum - şi aceasta este a doua etapă - avem un alt nume: Isus. Dar nu e numai un nume, e o persoană, care duce la plenitudine binecuvântarea lui Dumnezeu, care e făcută acum nu cu un simplu nume, ci cu prezenţa Fiului lui Dumnezeu. E o diferenţă enormă: în loc de a avea un simplu nume, avem o persoană care este în mijlocul nostru, care în mod real este pentru noi chipul lui Dumnezeu. Urarea care se făcea, „Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta", rămânea puţin goală, pentru că chipul lui Dumnezeu nu fusese revelat: Isus este imaginea vizibilă a Dumnezeului celui invizibil şi acum putem contempla chipul lui Dumnezeu: „Cine mă vede pe mine îl vede pe Tatăl". Chipul lui Dumnezeu ni s-a revelat acum în mod real, nu numai într-un nume care exprimă bunătatea şi fidelitatea lui Dumnezeu, ci în chipul uman al unei persoane care a trăit între noi şi care trăieşte încă cu noi, pe care o cunoaştem din cuvintele şi faptele sale.

„Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta": avem norocul să-l putem contempla, datorită Mariei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi să-l avem prezent cu noi, „Emanuel". Şi putem să-l lăudăm şi să-l preamărim pe Dumnezeu asemenea păstorilor care se întorceau cu un cântec de mulţumire în inimile lor. A doua etapă minunată e aceea că trebuie să trezim în noi cea mai mare recunoştinţă şi încredere pentru acest an pe care îl începem în compania lui Isus.

Dar există o a treia etapă în care nu îl avem numai pe Isus „cu noi", ci pe Isus „în noi", adică îl avem pe Dumnezeu în noi prin intermediul Spiritului Fiului care strigă în noi: „Abba, Tată!"

Aceasta este binecuvântarea cea mai profundă. Maria ne oferă prezenţa lui Isus, pe care ni-l pune alături, dar Isus ni se dă nouă într-un mod mult mai profund, mai intim, dăruindu-ni-l pe Duhul Sfânt.

A doua etapă era necesară pentru acest dar al Duhului: era necesar ca Fiul lui Dumnezeu nu numai să se reveleze, ci şi să se jertfească pentru noi. El, „născut din femeie, născut sub lege, a venit pentru a-i mântui pe aceia care erau supuşi legii", şi astfel, putem primi adopţiunea de fii, nu numai să îl avem cu noi pe Fiul lui Dumnezeu, dar să devenim fii ai lui Dumnezeu, fii iubiţi, preaiubiţi.

Duhul Sfânt: aceasta este, în sfârşit, binecuvântarea lui Dumnezeu, promisiunea lui Dumnezeu, darul lui Dumnezeu. Duhul Fiului său care vine în noi şi ne transformă punându-ne în relaţie filială cu Dumnezeu. „Şi nu mai eşti sclav, ci fiu!" Ce exaltare în acest strigăt al lui Paul! „Şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin voinţa lui Dumnezeu". Sfântul Paul trezeşte în noi, la începutul acestui an, simţământul unei bogăţii interioare: să ştim că suntem fii ai lui Dumnezeu, că Dumnezeu a avut bunătatea să ne adopte ca fii ai săi.

Şi astfel, ştim că binecuvântarea lui Dumnezeu este un lucru foarte concret, foarte profund: nu numai un nume, o persoană alături de noi, ci viaţa divină în noi. Aţi reţinut: prima lectură ne vorbeşte despre Tatăl, evanghelia despre Fiul lui Dumnezeu, lectura din Scrisoarea către Galateni despre Duhul Sfânt, arătându-ne plinătatea binecuvântării lui Dumnezeu Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt.

Să ne deschidem, deci, larg inima în această primă zi a anului, nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru toată lumea care aşteaptă darul lui Dumnezeu.