altmarius

cultură şi spiritualitate

Mărturisitor al credinţei în vremuri de prigoană

Duminică, 23 iunie 2013

Există în istoria popoarelor oameni care schimbă destine, prin credinţa, curajul şi lupta lor. Un astfel de om a fost şi părintele Justin Pârvu, stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, din frumosul ţinut al Neamţului. Dacă am putea să cuprindem în două cuvinte portretul spiritual al arhimandritului Justin, cred că nu am greşi cu nimic socotindu-l unmărturisitor eroic.

Multe din faptele sale ne îndreptăţesc să gândim astfel, dar răspunsul dat după împlinirea anilor de detenţie (12 la număr!) celor veniţi să facă evaluarea întemniţaţilor este cel mai elocvent. Întrebat ce va face după eliberare, părintele Justin a replicat: „Mă întorc ca să iau lucrurile de acolo de unde le-am lăsat!“ Neaşteptat răspuns pentru cei care-l credeau strivit de suferinţe şi complet reeducat la Aiud, Gherla, Baia Sprie sau în Delta Dunării, cuvinte ce l-au costat încă patru ani de puşcărie grea.

Aiudul şi Gherla - şcoli ale suferinţei pentru credinţă

16 ani de temniţă pentru mărturisirea lui Hristos reprezintă un răspuns fără echivoc la pro­punerea de a renunţa la credinţă şi la valorile morale care-ţi ghidează fiinţa. Acrivia cu care părintele Justin Pârvu a ştiut să-şi trăiască viaţa venea din gândul că cea mai mică neluare aminte şi greşeală nepocăită nimicesc puterea de îndreptare a omului. „Suntem res­ponsabili, zicea părintele, pentru moştenirea duhovnicească pe care o lăsăm generaţiei viitoare. Fiecare în parte are un rost temeinic în acest organism care este trupul Bisericii, iar prin nepăsarea ta strici nu numai sufletul tău, ci şi duhul ortodox în genere pe care-l vor moşteni cei de după tine“.

Perioada din închisoare a fost chinuitoare, dar nu a rămas fără rod duhovnicesc: „Cunoscându-te pe tine însuţi, descopereai sensul superior al vieţii, destinul ei înalt, mult deasupra nimicului cotidian; te des­copereai pe tine tare în credinţă, sau slab… aşa cum nu te-ai fi cunoscut niciodată în împrejurările obişnuite ale vieţii. De aceea e preţios timpul pe care-l avem în faţă şi greul vieţii. Să ştiţi, poverile pe care le pune Dumnezeu pe umerii noştri, dacă-s purtate cu înţelepciune, odată cu trecerea timpului sfinţesc sufletul, îl curăţesc, îl luminează, şi omul nu se mai încurcă în nimicuri, ci stră­pun­ge barierele întunericului… După ce am descoperit iconomia lui Dum­ne­zeu, am început să rezistăm. Su­fe­ream cu bucurie acest martiriu, în­du­ram orice nedreptate ca prin jert­fa răbdării noastre să ispăşim din păcatele noastre şi ale neamului. Cu ajutorul harului am înţeles că acele condiţii infecte şi umile erau ade­vă­rate pricini de despătimire. Aiudul şi Gherla erau fabrici de martiri în cel mai adânc sens al cuvântului.“

Din acest motiv viaţa unui creştin afară, în libertate, nu putea fi una de confort şi comoditate. „A trăi ca ortodox e o jertfire de sine, nu de un minut, nu de o zi, nu de o săptămână, nu de o lună sau de un an, ci de o viaţă întreagă - zi de zi, ceas de ceas, minut de minut. Noi sun­tem ortodocşi doar prin certificatul de botez, dar am uitat să şi devenim ortodocşi prin modul de vie­ţu­i­re şi păstrare a dreptei credinţe.“

Menirea unui monah, spunea părintele Justin, este aceea de a fi unmartor rugător, o lumină ar­ză­toa­re în ochii lumii, un martor care se sacrifică pentru adevăr. „Mirenii doresc să vadă sfinţenia monahilor acum, aici, de pe pământ. Şi nu exis­tă nici un mod să-i minţi. Trebuie să fim icoane rugătoare arzătoare de dor după Dumnezeu. Pe pământ mi­siunea noastră este să trăim o viaţă sfântă în mijlocul atâtor lucruri la care trebuie să renunţăm.

Din nefericire, suntem lipsiţi de adâncimea credinţei şi nu avem curajul Sfinţilor noştri Părinţi care au coborât din sihăstrie şi au mers pe străzi şi în pieţele Constan­tin­o­po­lu­lui ca să apere cu propria lor viaţă distrugerea sfintelor icoane. Dacă am avea minimum din această cre­din­ţ­ă a sfinţilor, am putea cu siguranţă schimba soarta acestei ţări… Am tăcut prea mult, ne-am făcut prea mult că nu vedem sau nu auzim… Dintr-o societate bolnavă n-ai cum scoate sfinţi peste noapte. Trebuie jertfire de sine“.

„Ne-am născut din negura vremii odată cu stejarii şi cu brazii!“

În cazul părintelui Justin, identificarea sa cu neamul şi ţara în care s-a născut a fost atât de profundă, încât atunci când a plecat în Muntele Athos, deşi impresionat de ce descoperise acolo, după fiecare slujbă, ieşea afară din biserică şi, uitându-se spre Răsărit, zicea cu ini­ma arsă de dor: „Simt că mă aşteaptă ţara mea“. Orice neam are un patrimoniu fizic sau biologic, un patrimoniu material şi unul spiritual, mărturisea părintele. Toate acestea trei îşi au importanţa lor şi pe toate un neam trebuie să şi le apere. Cea mai mare însemnătate o are patrimoniul spiritual pentru că numai el poartă pecetea eternităţii, numai el străbate veacurile… Toate popoarele din jurul nostru au venit de undeva şi s-au aşezat pe pământul unde trăiesc, istoria ne dă date precise despre venirea bulgarilor, turcilor, maghiarilor, slavilor. Un singur neam nu a venit de nicăieri. Acela suntem noi. Ne-am născut din negura vremii pe acest pământ odată cu stejarii şi cu brazii! De ei suntem legaţi nu numai prin pâinea şi existenţa pe care ne-o dă pământul muncindu-l din greu, dar şi prin toate oasele moşilor şi strămoşilor care dorm în ţărâna lui! Toţi părinţii noştri aici sunt. Toate amintirile noastre, întreaga noastră istorie, în acest pământ stau îngropate, istorie pe care cu siguranţă absolută o vom vedea la Dreapta judecată aşa cum a fost, nu cum este falsificată.

Părintele Justin, în smerenia sa, gândea că, deşi nu a împlinit nimic din cele ale călugăriei, va găsi totuşi Dumnezeu vreun prilej de mântuire şi pentru dânsul. „Toţi vom fi ju­de­caţi după faptele noastre, bune sau rele. Moartea nu anu­lează şi nici mă­car nu simplifică lucrurile şi fap­tele, vorbele sau gândurile noastre de aici, de pe pământ, ci le complică, implicân­du-le în veşnicie. Acolo, la dreapta judecată nu mai este în­drep­tare, faptele tale vor arăta cine ai fost tu pe pământ. Ele ne sunt judecătorii, indiferent că ai fost ie­rarh, preşe­dinte al ţării, parlamentar, preot, călugăr, mirean, poliţist, portar sau altceva…“ Acum părintele a lăsat grijile şi neputinţele vie­ţii pă­mânteşti, îndreptându-se către limanul cel lin unde nu este durere, în­tristare, nici suspin. (Sursă: Ie­ro­mo­nahul Teognost, Părintele Iustin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol. I şi II, Editura Credinţa Strămoşească, 2009)


Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor