Martirul

[altmariustotal ortodox]

14 mai -  Ziua martirilor din temnitele comuniste

Ziua de 14 mai a devenit din anul 2017, Ziua nationala de cinstire a martirilor din temnitele comuniste. A fost propusa aceasta zi, pentru ca in noaptea de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestati peste 10.000 de tineri, anchetati, condamnati si repartizati in puscariile unde urmau sa execute fiecare condamnarea.

Sunt oameni haraziti de Dumnezeu care indiferent unde s-ar afla pe globul pamantesc si in constelatia stelara acestia poarta cu ei o lacrima a suferintei, un strop de iubire, un licar de lumina, o scanteie a divinitatii, o speranta a mantuirii, un model cristic, raportandu-se in toate actiunile pe care le intreprinde la Dumnezeu, la libertate, la dreptate si adevar! Un astfel de om se poate regasi in martir. Martirul stie pentru ce sa traiasca, pentru cine sa traiasca si este pregatit pentru moarte si priveste numai inainte. El merge intr-o singura directie si are un singur scop, fara mustrari si fara regrete. El nu trebuie sa traiasca nici in viitor si nici in trecut, ci numai in prezentul imediat.

Martirul ramane acelasi azi, maine si intotdeauna stanca de granit in fata amenintarilor de tot felul, in dogoarea nenorocirilor celor napastuiti si neajutorati, loial fata de crez si fata de camarazi, singurul care da rost nu numai vietii de aici, ci si mortii, caci a muri pentru aproapele tau sau pentru tara, nu este paguba, ci un castig. Poporul roman a pierdut in lupta de rezistenta cu securistii, cu comunistii, cu calaii inchisorilor comuniste, pentru libertate, dreptate si adevar, mii de martiri, dar a castigat in Ceruri, tot atatia rugatori pentru credinta ortodoxa, pentru neam si tara.

Sufletul martirului este asemenea unei scantei dintr-o flacara de o imensa maretie, de o uriasa inaltime, ajungand pana la cer care se desprinde, traieste o anumita experienta si se intoarce din nou la flacara. Martirul, acest cunoscator fin al binelui, frumosului si adevarului, al momentelor firave dintre viata si infern, nu moare niciodata, el se multumeste sa dispara din istorie si sa se intoarca „Acasa”. Cerul, pentru multi semnifica o limita, dar pentru crestinul adevarat, pentru martir, inseamna "Acasa"!

Martirul nu este intimidat, nu este impresionat si uimit de nimic, el pune in practica ideile, credintele si cunostintele, stiind foarte bine ca intamplarea nu ajuta decat spiritele pregatite. El se ghideaza si se raporteaza la Iisus Hristos, adevar, dreptate, indiferent de consecinte. Iar, trasaturile esentiale ale martirului foarte bine pregatit pentru a se confrunta cu spaimele mortii sunt curajul si indrazneala, asa cum avea sa ne previna si marele Plutarh: „Nimic nu este de necucerit pentru cei curajosi, nimic nu este greu pentru cei indrazneti!”.

Institutia martirului este una de vocatie, dar si de cunoastere. Orice persoana poate deveni sfant. Cu martirul este altceva; el merge pana la capat, indiferent de consecinte. Daca nu ai vocatie, nu ai credinta puternica, nu ai dragoste pentru neam si tara este foarte greu sa te formezi ca martir. Cine isi asuma crucea de martir, isi asuma responsabilitatea maxima dusa pana la extrema daca situatia o cere, unde sufletul martirului primeste libertatea zilei „care nu cunoaste amurgul, a zilei care nu cunoaste umbra”. Cel care isi asuma crucea martirului imbraca camasa mortii ca si mireasa rochia pentru solemnitatea nuntii. Sunt cate unii oameni care sunt asa de patrunsi de credinta ortodoxa autentica, aceea vie si lucratoare, de sentimentele nationale si patriotice ca iti vine sa-i spui: Omule esti un sfant? Amintiti-va de martirii inchisorilor comuniste! Exista, chiar si un imn al martirului: „Cand iti este somn, sa nu dormi. Cand iti este foame sa rabzi. Daca te doare sa nu tipi. Daca iti este greu, sa mergi inainte”.

Astazi, din pacate, asistam la o incercare de inoculare a unei intelegeri gresite a institutiei martirului in societatea contemporana, care ar fi, dupa opinia unora, doar aceea de a se afla in treaba, de a scoate la iveala aspectele urate ale istoriei poporului roman. Se uita atat de repede „gulagul” martirilor in inchisorile comuniste. Exista, asadar o tendinta de minimalizare a rolului important al martirului pentru Biserica, pentru comunitate, pentru societate. Nu de mult timp, am vazut o emisiune la un post de televiziune in care un prezentator punea tot felul de intrebari, una mai bizara decat cealalta, printre care: De ce sa ne aducem aminte de cei care au murit in inchisorile comuniste? Ce a facut acestia? Ce a facut Valeriu Gafencu? De ce sa fim mandri de astfel de oameni? De ce sa-i luam ca modele in viata noastra? Mai avem nevoie de martiri?

Tuturor celor mai mult sau mai putin sceptici, celor care au uitat ca sunt romani si au pierdut cea mai mica farama de credinta, de patriotism le readucem aminte ca cea mai mare si nobila misiune de pe pamant este aceea de slujire a omului, iar cea de-a doua misiune, la fel de mareata, este aceea de slujire a Bisericii a Patriei si a neamului. Exista ceva in tara aceasta pe care nici-o gafa politica si nici-o tragedie istorica nu o va putea suprima. Exista forta jertfei depline pentru libertate, dreptate si adevar, pentru semeni, pentru neam si tara, exista acel izvor de putere si fara putinta de secat.

In fiecare an, la 14 mai, se comemoreaza martirii romani din temnitele comuniste. In unele manastiri, de pilda la Manastire Petru Voda, Manastire de la Aiud si in unele biserici se oficiaza slujbe religioase de comemorare a martirilor. De ce s-a ales aceasta zi? Pentru ca in ziua si noaptea de 14 mai 1948 au fost efectuate cele mai multe arestari din istorie, fiind considerata de catre istorici, „ziua neagra a arestarilor”. Ei au avut curajul sa se impotriveasca sistemului comunist bolsevic si sa lupte pentru libertate, democratie, dreptate si adevar. Ei au avut vise marete si au stiut ca cea mai mare infrangere a omului este renuntarea la vis. Ei nu au renuntat si au indeplinit visul libertatii, al dreptatii si al adevarului pentru noi cei de astazi. De aceea, se cuvine ca in aceasta zi sa aprindem o lumanare, sa spunem o rugaciune si sa le multumim martirilor pentru jertfa lor. Amin.

Tuturor martirilor romani din temnitele comuniste: Vesnica Pomenire!

Stefan Popa