altmarius

cultură şi spiritualitate

Marius Constantinescu îşi lansează cartea la Festivalul Enescu

Marius Constantinescu îşi lansează cartea la Festivalul Enescu

de Andrada Văsii

http://www.ziarulmetropolis.ro/marius-constantinescu-isi-lanseaza-c...

Marius Constantinescu, jurnalistul TVR, lansează miercuri, 18 septembrie, la ora 18.00, la Galeriile Artmark din București, volumul „Cortez”.

Povestea vieţii celebrei Viorica Cortez este mărturisită în cadrul dialogurilor pe care mezzo-soprana le-a purtat cu Marius Constantinescu pe parcursul vizitei de anul trecut a jurnalistului la Paris.

Evenimentul de lansare a volumului „Cortez” este organizat în cadrul Festivalului „George Enescu” şi se bucură de prezenţa celebrei mezzo-soprane alături de autorul volumului şi de invitaţii speciali care vor lua cuvântul: criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu, Mihai Constantinescu (director Artexim, organizator al Festivalului Internaţional „George Enescu”) şi Mihai Stan (Preşedintele Asociaţiei pentru Muzică, Artă şi Cultură).

Marius Constantinescu își descrie cartea astfel: ,,O incursiune reală, prin text şi imagini, în viaţa unui artist unic, o întâlnire fascinantă în spaţiul personal şi profesional al artistei, dar şi o vizită virtuală în culisele celor mai importante teatre de operă din lume… Fără a le cere, a le aştepta sau a le închipui, acestea sunt doar trei dintre promisiunile pe care mi le-a împlinit această poveste”.

Marius Constantinescu – jurnalistul care a scris o carte

Marius Constantinescu este cunoscut telespectatorilor din emisiunile realizate sau prezentate la TVR („Marile picturi ale lumii”, „V… de la vizual”, „Jurnal Cultural”, „Profil. Poveste. Personaj”, „România Frumoasă”), dar şi din interviurile cu totul speciale, unele dintre ele în exclusivitate, pe care acesta le-a realizat cu personalităţi de renume internaţional, printre care se numără scriitorul Salman Rushdie, dirijorul Antonio Pappano, producătorul de film Jan Harlan, scriitorul Amos Oz, dirijorul şi compozitorul Jordi Savall, pianista Helene Grimaud, soprana Angela Gheorghiu.

Marius Constantinescu este câştigătorul a două premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România (A.P.T.R.), în 2007 şi 2012. Ideea volumului „Cortez” a câştigat în 2012 concursul pentru rezidenţe culturale oferite de Institutul Cultural Român de la Paris.

Marius Constantinescu

Marius Constantinescu, jurnalistul TVR, lansează miercuri, 18 septembrie, la ora 18.00, la Galeriile Artmark din București, volumul „Cortez”.

Şi la ediţia de anul acesta a Festivalul „George Enescu”, Marius Constantinescu se numără printre jurnaliştii TVR care sunt gazdele telespectatorilor şi care realizează în direct scurte interviuri cu artiştii în culisele festivalului.

În plus, cei care vor să vadă Festivalul Enescu prin ochii unui jurnalist meloman pot citi articolele bloggerului Marius Constantinescu pe site-ul TVR dedicat ediţiei a XXI-a a festivalului (enescu.tvr.ro, secțiunea „Blog”). Televiziunea Română este coproducător al Festivalului „George Enescu” – ediţia a XXI-a.

Info:

Volumul „Cortez” este publicat de Editura Baroque Books & Arts, cu sprijinul Asociației pentru Muzică Artă şi Cultură, concepţia grafică aparţinându-i Anei Wagner.

Foto credit: TVR

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor