În „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“, carte proaspăt apărută la Editura ALL, Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.
Există, cu siguranţă, mai mulţi de Marin Moraru. Unul este marele actor de teatru care, prin roluri din montări precum „Nepotul lui Rameau” sau „Troilus şi Cresida”, a intrat în istoria glorioasă a scenei româneşti. Altul este actorul de film care, prin apariţiile din producţii precum „Actorul şi sălbaticii”, „Operaţiunea Monstrul” sau „Concurs”, rămâne viu în memoria cinefililor, chiar dacă de peste un sfert de secol nu mai este tentat de cinema.
Un al treilea este actorul de televiziune, fie din scenetele celebre din timpul comunismului, fie din serialele din ultimii ani de la posturi comerciale. Există, apoi, un Marin Moraru din viaţa de zi cu zi, cel pe care numai apropiaţii îl cunosc.
Dar acum putem întâlni un alt Marin Moraru, cel al cărui autoportret în mişcare este conturat în volumul „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre”, proaspăt apărut la Editura ALL. Cartea este una de amintiri, crochiuri despre numeroşi colegi actori şi regizori, observaţii despre teatru, film şi literatură, judecăţi despre viaţă şi România actuală sau vorbe de duh, toate extrase din interviuri pe care actorul le-a oferit jurnalistei Maria Capelos.
Într-un gest de remarcabilă smerenie din partea intervievatoarei, volumul nu conţine şi întrebările care au stârnit răspunsurile lui Marin Moraru, răspunsuri ansamblate într-un mozaic dinamic şi mereu surprinzător. Şi, mai ales, extrem de plăcut la citit.
Marin Moraru este un om bun, blajin şi de un echilibru interior unic. Cel puţin aşa reiese din „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre”. Un actor modest, dar conştient de valoarea sa. Un om pentru care viaţa trăită în comunism a însemnat deopotrivă lipsuri, cenzură şi greutăţi (de care aminteşte fără ocolişuri, dar şi fără patimă vindicativă) şi şansa întâlnirii unor oameni remarcabili şi a unor roluri decisive.
Un artist dezamăgit de multe din tarele prezentului (de unde şi lipsa din spaţiul public şi artistic), dar extrem de ancorat în realitate – îi place să fie la curent cu toate ştirile.
Marin Moraru din noua carte este un spirit viu, critic cu măsură, cultivat fără a epata, plin de umor şi autoironie („Când aud expresia „monstru sacru” văd în faţa ochilor un dinozaur, un pterodactil cu dinţi lungi şi ascuţiţi şi gura căscată. Nu, eu nu sunt monstru”). Nu-i plac experimentele în teatru (Andrei Şerban sau Silviu Purcărete nu sunt printre favoriţii săi) sau film, şi nu are o părere prea bună despre Noul Cinema Românesc.
Dar pare a dezvolta un nemaiîntâlnit cult al prieteniei, o disponibilitate fără egal de a vorbi cu generozitate despre actorii pe care i-a cunoscut de-a lungul vieţii, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente. Ziarul Metropolis a selectat câteva fragmente din zecile de portrete savuroase, mostre de talent literar, pe care Marin Moraru le face colegilor (mulţi dintre ei acum dispăruţi):
„Eu şi Gheorghe Dinicǎ am fost nedespǎrţiţi. Când spui Dinicǎ, spui Moraru şi de multe ori, când mǎ adresam cuiva, persoana respectivǎ îmi spunea Dinicǎ şi lui Dinicǎ îi spunea Moraru. Îl cunosc pe Dinicǎ de dinainte de a intra la Institut. Juca la Casa de Culturǎ a Studenţilor, era vedetǎ acolo. Apoi ne-am nimerit în aceeaşi clasǎ la Institut, la doamna Dina Cocea.
Patru ani cât am fost studenţi am mâncat aceeaşi mâncare şi am fumat aceleaşi ţigǎri. Când aveam pauza de prânz, între orele 12.00 şi 14.00, înainte de cursurile de actorie, mergeam la mine şi fǎceam cartofi prǎjiţi cu ouǎ cât mai multe, asta era mâncarea noastrǎ. Ne întorceam ghiftuiţi şi stǎteam la lecţiile de actorie pânǎ seara la ora 20.00”.
„Draga Olteanu e o figurǎ. Draga este o persoanǎ. Draga e Draga. N-o calcǎ nimeni pe coadǎ, ea trebuie sǎ fie şefǎ şi aşa şi este. Ce nu-i place nu-i place, şi basta. Are curaj s-o spunǎ, nu se lasǎ convinsǎ uşor sǎ facǎ ce-i cere regizorul, are certuri interminabile cu el, dar când se aşazǎ în scenǎ, se vede”.
„Ştefan Bǎnicǎ era un om de un şarm deosebit. Era de o vibraţie extraordinarǎ, totul în jurul lui se mişca cu o vitezǎ uluitoare. Chiar şi el însuşi era aşa, cu vorba şi gesturile lui precipitate. Dar, în acelaşi timp, avea un farmec nemaipomenit, era de o mare spontaneitate şi drǎgǎlǎşenie, şi de o şi mai mare colegialitate. Asta ca sǎ nu mai vorbim de faptul cǎ era şi un actor extraordinar”.
„Dorina Lazǎr, şi ea director de teatru de ani buni, este colega mea de promoţie. Dorina Lazǎr era o fatǎ drǎguţǎ, vioaie şi cu un temperament şi o voce puternice”.
„George Constantin a fost pentru mine unul dintre cei mai importanţi actori din România. L-am vǎzut când încǎ nu-şi formase george constantinismul, adicǎ nu devenise încǎ George Constantin cel apreciat de public. Era un bǎieţel tinerel, drǎguţ şi talentat, şi care se exprima destul de bine, dar nu devenise încǎ George Constantin. Eram student când l-am cunoscut. […] George Constantin era o structurǎ anume de actor, avea greutate pe scenǎ, cuvântul lui era de plumb, adevǎrurile lui cǎdeau greu.
Era credibil în tot ce fǎcea, ceea ce pentru un actor înseamnǎ mult. Era un om gospodar, aşezat la casa lui. Îşi luase o cǎsuţǎ la ţarǎ, undeva lângǎ Stela Popescu şi Ştefan Bǎnicǎ şi lucra cu mult drag în grǎdinǎ, se mândrea cu caisul lui, care fǎcea nişte caise extraordinare, precum şi cu cireşul lui, şi se plângea cǎ i se furǎ varza şi alte lucruri din gospodǎrie”.
„Cu Valeria Seciu n-am lucrat decât o singurǎ piesǎ, la televiziune, Trei surori, de A. P. Cehov. Soţia lui Octavian Cotescu, Valeria Seciu, este o bunǎ actriţǎ. Ea şi Ştefan Iordache au fost stâlpii Teatrului Mic. A fost o vâlvǎtaie, a jucat în multe piese de calitate, cu roluri bune, dupǎ care focul s-a stins şi a dispǎrut. Dar cât a jucat a fost o actriţǎ excepţionalǎ”.
„Horaţiu Mǎlǎele are un sistem personal de a vedea lumea. Dovadǎ în acest sens stau caricaturile lui. Niciuna nu este aşezatǎ pe un soclu şi mângâiatǎ, toate au ţepi, toate au colţuri. Aşa vede el lumea”.
„Ileana Stana Ionescu a venit de la Piatra Neamţ. Un lujer de fatǎ cu o voce foarte distinctivǎ, datoritǎ temperamentului. Caragiale spunea cǎ atunci când cineva are talent înseamnǎ cǎ are un temperament expresiv. Mulţi avem temperament, însǎ nu al tuturora este expresiv. La ea se împleteau aceste douǎ calitǎţi şi a jucat mult la Teatrul Naţional”.
„Florin Piersic era încǎ din tinereţe, de pe când era student, un mare povestitor. Fǎcea valuri plǎcute în jurul lui, datoritǎ felului sǎu de a fi. Era un vorbitor nepreţuit şi de cursǎ lungǎ, povestind de una, de alta, fǎrǎ sǎ îţi dai seama cum trece timpul. Şi nu numai cǎ nu obosea niciodatǎ, ci din contrǎ, acest lucru îi conferea forţǎ sǎ continue.
Pentru el, ascultǎtorul era suportul pe care se sprijinǎ, începutul altei poveşti. E drǎguţ prin felul sǎu de a fi, cu acel 5% roşu purtat în mânǎ pe toate pǎrţile, cu fularul lui alb care denotǎ atâta eleganţǎ. Da, întotdeauna a fost un dandy. Florin Piersic s-a crezut – şi este – cel mai frumos bǎrbat din România, chiar şi acum. Nu mai spun cum era când era tânǎr!”
„Tamara Buciuceanu este un animǎluţ aparte. Nu existǎ o altǎ Tamara pe lume pe care sǎ o cunosc eu. Tamara este de un temperament ce depǎşeşete posibilitǎţile trupeşti, dǎ pe dinafarǎ, cum se spune, şi atât de puternic, încât asta îţi ia ochii. Datoritǎ faptului cǎ are şi talent şi mai dispune şi de o expresivitate anume, acest temperament devine frescǎ. Tamara nu este normalul nostru. Ea dǎ în foc ca laptele, iese din oalǎ”.
„Radu Beligan era profesor la Institut când eram eu student, însǎ venea mai rar, deoarece şi filmul şi teatrul îl solicitau. Însǎ când sosea era privit cu respect de mii de ochi. Nici prin cap nu-mi trecea cǎ voi juca vreodatǎ cu Beligan. Era mult prea departe pentru mine. Era ca şi cum m-aş fi uitat la Himalaya”.
Actorul Marin Moraru a acordat autografe la Târgul Gaudeamus
„Silvia Popovici era o frumuseţe de suflet! Frumoasǎ, talentatǎ, cu temperament şi fǎcea totul cu duioşie. Era o bucurie sǎ o ai alǎturi”.
„La Amza Pellea stǎteai cu gura cǎscatǎ. Ce era Florin Piersic, da’ ce era Amza! Se simţea olteanul din el tot timpul, în felul în care vorbea şi gesticula. Avea vorbirea aceea repezitǎ de oltean şi ne povestea de nea Mǎrin al lui, iar noi chiar îl îndemnam: “De ce nu scrii, mǎi Amzule? Aşa ceva este o bogǎţie!” […] Amza era la fel şi în scenǎ şi în viaţa de zi cu zi, un om extraordinar şi un coleg nemaipomenit, foarte cald. Exista şi o vorbǎ, cǎ pânǎ şi duşmanii cei mai înverşunaţi se împacǎ dacǎ stau alǎturi de Amza”.
„Mariana Mihuţ era la început o studentǎ cu voce uşor piţigǎiatǎ, o dulceaţǎ de fatǎ, foarte drǎguţǎ, dar uşor inexpresivǎ. Mai târziu, dintr-odatǎ, într-o zi oarecare, a apǎrut pe lume Mariana Mihuţ pe care o ştim cu toţii. Nu ştiu cum şi din ce motiv a devenit ea însǎşi, dar acum este Mariana Mihuţ.
Nu ştiu sǎ spun ce a fǎcut, dar de la vocea aceea piţigǎiatǎ, de mironosiţǎ, a devenit o actriţǎ de o forţǎ, o tenacitate şi o credinţǎ de nezdruncinat. Acum este una din cele mai mari actriţe ale teatrului românesc”.
„Toma Caragiu a fost prietenul meu de suflet. Era un om de o sensibilitate extraordinarǎ şi scria nişte poezii nemaipomenite”.
„Cu Gina Patrichi am jucat în D’ale carnavalului. Vorbele ei pǎreau unse cu miere. Tot ce spunea era de o drǎgǎlǎşenie nemaipomenitǎ, iar vocea îi suna ca un clopoţel. Avea o atitudine de o feminitate excesivǎ”.
„Pe doamna Bulandra nu am cunoscut-o personal, dar am vǎzut-o jucând. Era o boieroaicǎ în tot ce fǎcea. Nu mi-o puteam imagina jucând o cerşetoare, mi se pǎrea imposibil. Probabil, de fapt cu siguranţǎ, cǎ ea ar fi putut juca un astfel de rol şi m-ar fi uimit, dar eu nu reauşeam sǎ o vǎd în el. Avea un gât şi un cap care erau permanent drepte, neclintite. Nu avea aplecǎri, avea semeţie”.
Foto cu Marin Moraru la Gaudeamus – Ionuţ Mareş; în deschiderea articolului – Pro TV
Ionuţ Mareş, autorul articolului,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius