altmarius

cultură şi spiritualitate

 

Bookmark and Share
Publicat: luni, 10 Februarie 2020 , ora 15.04

 




"Sunt umila servitoare a spiritului creator" - cuvintele Adrianei Lecouvreur în interpretarea Mariei Guleghina. Nu ştiu cât de umilă este marea soprană în viaţa de zi cu zi, dar pe scenă ea se află, cu totul autentic, în slujba muzicii. Am avut ocazia să o ascultăm în concert sâmbăta aceasta, în 8 februarie, la Opera Naţională din Bucureşti. Vă mărturisesc că, deşi ascultasem înregistrări recente, din 2019, cu marea Guleghina, nu ştiam la ce să mă aştept când am intrat în sala operei. De unde această incertitudine, având în vedere celebritatea artistei? Vârsta - vârsta ei a fost ceea ce cred că am avut cu toţii în minte când am venit să o ascultăm - Guleghina împlineşte în august 2020 61 de ani; şi oricât de disciplinat, de inteligent şi, până la urmă, de norocos poate fi un cântăreţ, vârsta începe să se facă auzită de la un anumit moment înainte. Aş minţi dacă v-aş spune că Maria Guleghina pe care am ascultat-o acum la Bucureşti este aceeaşi pe care o ştiam din înregistrările ei cu Luciano Pavarotti, Leo Nucci, Marcello Giordano sau Jose Cura, realizate cu ani în urmă. Dar diferenţele nu sunt, totuşi, foarte mari - vocea ei nu bate şi este încă foarte puternică şi proaspătă în registrul acut (care are, într-adevăr, nesiguranţe, pe alocuri); frazările sunt foarte logice, jocul scenic - atât cât a permis contextul de concert - firesc. Dar mai mult decât orice Guleghina este emoţionată şi emoţionantă - nu mă aşteptam să fiu impresioantă până la lacrimi, dar am fost...şi nu eram singura. Am spus-o şi cu alte ocazii: această capacitate de a accesa profunzimile proprii şi pe cele ale ascultătorilor este rară şi trebuie preţuită, pentru că doar ea face diferenţa dintre un executant - chiar dacă virtuoz - şi un artist. Iar Maria Guleghina este artistă!

La Bucureşti a cântat în prima parte a serii muzică de Verdi - arii şi momente din operele Bal mascat, Nabucco şi Macbeth, iar în partea a doua creaţii veriste de Puccini, Ponchielli, Cilea, Leoncavallo şi Giordano. Toate în compania orchestrei instituţiei şi a dirijorului italian Alberto Veronesi, care au susţinut-o aşa cum au putut mai bine...Au fost şi momente orchestrale, care au alternat cu cele solistice. Au cântat, de asemenea, mezzo-soprana Antonela Bârnat, basul Marius Boloş şi corul Operei bucureştene, pregătit de Daniel Jinga.

Guleghina a părut să s-a simţit mult mai bine, a fost mai relaxată în partea a doua a concertului, care s-a deschis cu Suicidio din Gioconda lui Ponchielli şi ar fi trebuit să se încheie cu La Mamma morta din Andrea Chenier de Giordano. Însă celebra soprană născută în Ucraina a mai dat câteva bisuri: Pace, pace, mio Dio din Forţa destinului de Verdi, dar şi un splendid Ave Maria de Caccini. Pentru mine concertul Mariei Guleghina a fost, deci, o surpriză plăcută. Sunt nerăbdătoare să o ascult pe soprană şi în 13 februarie, când va interpreta, pe aceeaşi scenă a Operei bucureştene, rolul titular din opera Turandot de Giacomo Puccini - o producţie nouă, în regia lui Mario de Carlo.

Irina Cristina Vasilescu

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor