Marele gânditor Baruch Spinoza

[altmarius]

Publicat: 23 August 2015

Marele gânditor Baruch Spinoza s-a născut la Amsterdam pe 24 noiembrie 1632 într-o familie de evrei portughezi refugiaţi în Ţările de Jos, din cauza persecuţiilor religioase, spre sfârşitul sec. al XVI-lea.

Tânărul Baruch Spinoza, al cărui nume în ebraică înseamnă „Binecuvântat”, de unde şi traducerea latinească întâlnită uneori de „Benedictus”, a crescut într-un mediu în care se ciocneau tendinţele conservatoare tradiţionalist iudaice (bunicul său Abraham era conducătorul comunităţii evreieşti din Amsterdam) şi tendinţele de emancipare şi asimilare culturală.

La şcoala ebraică a învăţat în primul rând „Vechiul Testament” şi „Talmudul”. Mai târziu va studia filosofii evrei ca Ibn Ezra sau Maimonide. În biblioteca şcolii va citi pe lângă cărţile de filosofie şi pe cele de matematică şi fizică, iar un erudit german Jeremia Felbinger îl va iniţia în limba latină. Mai târziu Spinoza se va perfecţiona în stilul acestei limbi cu un iezuit răspopit, Van den Enden.

Documentele atestă că până spre 1656 Spinoza a fost negustor de mirodenii. După această dată se va ocupa cu şlefuitul lentilelor pentru lunete şi microscoape. O meserie grea, din cauza profului de sticlă care ducea la boli grave de plămâni, dar pe care filosoful a practicat-o nu fără oarecare virtuozitate.

Spinoza începe să frecventeze cercuri de intelectuali creştini ca: van den Enden, deja pomenit, de Vries un mare negustor, Rieuwertsz librarul, sau medicul Lodewick Meyer. Aceştia sunt parte cartezieni, parte liber cugetători şi majoritatea aparţineau sectei protestante a Colegianţilor.

Spinoza se impune prin erudiţia şi talentul său, în jurul lui formându-se un grup de fideli, dornici de a culege de pe buzele tânărului magistru, o filosofie sau poate o religie nouă.

La această epocă Spinoza citise deja din Descartes şi din filosofii iudaici neagreaţi de practicanţii ortodocşi. Acest studiu cvasiclandestin, mediul pe care îl frecventa, şi judecăţile periculoase ale filosofului, atrag reacţia violentă a capilor comunităţii iudaice, care îl excomunică la 27 iulie 1656. Un coreligionar fanatic a încercat chiar să-l asasineze pe „păcătos”, dar Spinoza a reuşit să se ferească şi lovitura de cuţit i-a găurit doar haina. Filosoful va păstra toată viaţa această haină găurită. Refugiat mai întâi la Ouwerkerk, în 1660 ajunge la Rijnsburg în apropiere de Leyda. Din această perioadă datează lucrările:

          - „Principia Philosophiae cartesianae more geometrico demonstrata”

          - „Cazitat metaphysica” apărută în 1663 şi semnată: „Spinoza”, precum şi

          - „Scurtul tratat asupra lui Dumnezeu, omului şi fericirii sale”, care cuprinde note de la cursurile lui Spinoza, luate de un elev şi revizuite de filosof.

În 1662 începe lucrul la marea sa operă „Etica”, a cărei primă carte este gata la începutul anului 1663. Spinoza trebuie să se mute însă din nou, de data asta la Voorburg, în apropiere de Haga. Fără îndoială filosoful fusese trecut la index nu numai de rabini, dar şi de pastorii calvini. Spinoza continuă însă să scrie şi să şlefuiască sticla. În 1665 întrerupe însă scrisul la „Etica” pentru a începe redactarea lucrării „Tractatus theologico politicus” care va apărea în 1670 şi care avea menirea, cel puţin parţial, de a susţine politica liberală a fraţilor de Witt, protectorii săi.

În 1672 când francezii au invadat Olanda, populaţia din Haga i-a asasinat pe fraţii de Witt, acuzaţi de a fi atras răul asupra ţării. Filosoful indignat şi îndurerat a reuşit cu greu să calmeze mulţimea şi a impus afişarea unei proclamaţii care începea cu cuvintele „Ultimi barbarorum”.

În 1673 Spinoza este însărcinat cu o ambasadă la prinţul de Condé a cărui tabără militară se găsea la Utrecht. Cu greu ajunge filosoful printr-o ţară nesigură în tabăra francezilor, dar nu-l întâlneşte pe prinţ care era plecat. Întors la Haga cu misiunea neîndeplinită, Spinoza a fost cât pe ce să fie lapidat de mulţimea înfuriată.

Cu toate că era scârbit de cele văzute şi trăite în Olanda Spinoza refuză în 1673 invitaţia de a preda filosofia la universitatea din Heidelberg.

Renunţând la orice activitate politică reuşeşte în 1675 să termine „Etica”. Ultima lucrare la care visa, şi la care începe lucrul, fără a apuca să-l termine, este un „Tratat politic”.

Baruch Spinoza a murit la Haga înainte de a împlini 45 de ani la 20 februarie 1677, la ora 3 după amiaza.

Poate cel mai frumos omagiu i l-a adus peste veacuri un alt filosof Hénri Bergson care scria: „Putem zice că toţi filosofii au două filosofii: cea proprie şi cea a lui Spinoza”.

Un material de Răzvan Dolea.