Să întoarcem mânia împotriva patimilor
Gheronda, vreau să mă izbăvesc de mânie. Văd că este nepotrivit pentru un monah să se mânie.
- Mânia, mânia cea curată, este o putere a sufletului. Dacă cel blând din fire este ajutat să sporească duhovniceşte de blândeţea pe care o are, cel mânios este ajutat şi mai mult de această putere a sufletului care este mânia; este de ajuns ca puterea aceasta a mâniei să o îndrepte împotriva patimilor sale şi a celui viclean. Dacă n-o pune în valoare în această direcţie, va profita diavolul de ea. Cel blând din fire, dacă nu se luptă să dobândească bărbăţie, nu poate face salturi. Pe când cel mânios, dacă ia o hotărâre plină de bărbăţie şi-şi îndreaptă mânia împotriva răului, se înalţă de îndată. De aceea salturile în viaţa duhovnicească le fac cei care au puţină nebunie.
- Deci, dacă înţeleg eu bine, ar trebui să mă mânii pe diavol şi nu pe maici.
- La început te mânii pe ceilalţi; după aceea, dacă te nevoieşti, te vei mânia pe aghiuţă, iar la sfârşit vei ajunge să te mânii numai pe omul tău cel vechi, pe patimile tale. Străduieşte-te, aşadar, să te mânii numai pe aghiuţă şi pe patimile tale, iar nu pe maici.
- Mânia şi încăpăţânarea pe care le am sunt patimi copilăreşti?
- Nu, binecuvântato! Un copil mic este îndreptăţit să se mânie, să bată din picioare, să strige: „Nu vreau, nu vreau!". Insă, atunci când creşte, trebuie să le lepede pe acestea şi să păstreze doar simplitatea copilărească, nevinovăţia, dar să nu păstreze şi nebuniile copilăreşti. Şi vezi după aceea unde ajung unii!.. Atunci când se mânie, se dau cu capul de pereţi. Din fericire, Dumnezeu S-a îngrijit să-l facă pe om cu capul tare, şi aşa nu păţeşte nimic. Alţii îşi sfâşie hainele! Era cineva care din pricina mâniei îşi sfâşia în fiecare zi cămaşa. O făcea bucăţi. Se descărca pe cămaşă ca să nu se descarce pe alţii.
- Adică mânia este o răbufnire?
- Da, dar nu este mai bine ca omul să răbufnească asupra omului său celui vechi, decât asupra celorlalţi?
De ce ne mâniem ?
- Gheronda, eu nu consider că mă mânii, ci pur şi simplu doar mă enervez.
- Cum se poate asta, măi copilă? Dacă te enervezi, trebuie să te cercetezi să vezi dacă nu cumva ai patima mâniei. Altceva este dacă se enervează cineva şi scapă vreun cuvânt, pentru că este obosit sau are vreo problemă, vreo durere etc. Atunci, dacă celălalt îi spune „Bună ziua!", el poate să-i răspundă: „Mai lasă-mă în pace şi tu!" Bine, dar i-a spus „bună ziua", nu i-a spus ceva rău. El însă este obosit, are durerea lui, de aceea reacţionează astfel. Vezi, chiar şi cel mai răbdător măgăruş, atunci când îl încarci peste măsură, dă cu copita.
-Gheronda, atunci când nu sunt împăcată cu mine însămi mă enervez din orice şi reacţionez urât.
- Dacă nu eşti împăcată cu tine însăţi înseamnă că ai o indispoziţie sufletească şi este firesc după aceea să reacţionezi urât. După cum, când cineva este bolnav trupeşte, îşi pierde uneori răbdarea şi oboseşte, de pildă, să-i mai asculte pe ceilalţi vorbind, tot astfel şi atunci când nu se află într-o stare duhovnicească bună, îi lipseşte trezvia, răbdarea, îngăduinţa.
- Gheronda, cine-i de vină că mă mânii chiar şi pentru cel mai mic lucru?
- E de vină faptul că crezi că întotdeauna greşesc ceilalţi. La tine, mânia se trage de la gândurile de-a stânga pe care le ai faţă de ceilalţi. Dacă pui gânduri de-a dreapta, nu vei cerceta ce ţi-au spus sau cum ţi-au spus, ci vei lua greutatea asupra ta şi nu te vei mai mânia.
- Insă nu pot să cred că întotdeauna greşesc eu.
- Se vede că ai înlăuntrul tău o mândrie ascunsă. Să fii atentă, căci mânia are în ea îndreptăţire, mândrie, lipsă de răbdare, neruşinare.
- De ce astăzi oamenii se enervează atât de uşor?
- Acum şi muştele se enervează! Sunt încăpăţânate, ţin la voia lor!... Mai demult fugeau dacă le alungai. Dar acum insistă... Este însă adevărat că unele profesii din zilele noastre nu numai că nu ajută la dobândirea liniştii sufleteşti, ci chiar şi pe omul liniştit din fire îl pot face nervos.
- Gheronda, eu, atunci când eram în lume, mă mâniam mult. Aici, la mănăstire, de ce nu mă mânii?
- De multe ori omul se revoltă şi răbufneşte din pricina unor cauze exterioare, pentru că nu-şi găseşte odihna în ceea ce face, ci vrea altceva. Dar aceste reacţii exterioare sunt ca o pulbere care se scutură când omul găseşte ceea ce îl odihneşte.
„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi!"
- Gheronda, indignarea vine din egoism?
- Nu întotdeauna. Există şi o indignare dreaptă, dumnezeiască. Proorocul Moise ţinea în mâini lespezile de piatră cu poruncile şi, când i-a văzut pe israeliţi jertfind viţelului de aur, le-a aruncat jos şi le-a spart, mişcat fiind de sfântă indignare. Inainte de a urca pe Muntele Horeb, ca să primească poruncile, le spusese ce trebuie să facă până se va întoarce. Apoi ei înşişi au văzut fulgerele pe Horeb, dar fiindcă Moise întârzia să se întoarcă, au început să caute un dumnezeu (căruia să i se închine). Au mers, aşadar, la Aaron şi i-au spus: „Nu ştim ce se întâmplă cu Moise. Cine ne va povăţui acum? Scoală-te şi fă-ne dumnezei care să ne conducă!" La început Aaron s-a împotrivit, dar apoi a cedat. Deci s-au trudit de au făcut un cuptor, au aruncat într-însul toate obiectele de aur pe care le primiseră de la egipteni înainte de plecarea din Egipt, şi au făcut un viţel de aur. L-au aşezat pe o piatră şi au început să bea şi să petreacă. „Ăsta ne va conduce", spuneau ei. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Coboară repede, căci poporul s-a lepădat de Dumnezeu". Pe când cobora Moise din Sinai, a auzit strigăte. Isus al lui Navi, care îl aştepta puţin mai jos, l-a întrebat: „Ce se întâmplă? Ne-au atacat duşmanii?" „Aceste strigăte nu sunt de război, ci de petrecere", i-a spus Moise. Când s-au apropiat, ce să vadă? Israeliţii petreceau şi se bucurau că viţelul avea să-i conducă în Pământul Făgăduinţei! Vezi, era de aur!... Atunci Moise s-a mâniat şi a aruncat jos tablele cu poruncile şi le-a spart.
Se poate ca un om duhovnicesc să se enerveze, să se indigneze şi să strige, dar pentru probleme serioase şi duhovniceşti. Nu are însă răutate înlăuntrul său şi nici nu-i face rău celuilalt. Oare nu spune Da-vid: „Mâniati-vă şi nu păcătuiţi"?
„Gatitu-m-am şi nu m-am tulburat"
- Gheronda, cum să scap de mânie?
- Scopul este să nu ajungi la mânie. Şi laptele, dacă nu apuci să-1 dai jos de pe foc atunci când se umflă, se varsă.
- Şi cum să fac să nu ajung să mă mânii?
- Este nevoie de trezvie. Să te supraveghezi pe tine însăţi şi să-ţi stăpâneşti mânia, ca să nu se înrădăcineze înlăuntrul tău patima, căci după aceea, chiar şi cu securea de vrei să o tai, ea va da mereu lăstari. Să-ţi aduci aminte de ceea ce a spus David: „Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat". Ai văzut ce făcea acel monah? De îndată ce ieşea din chilia sa, îşi făcea cruce şi spunea: „Dumnezeul meu, păzeşte-mă de ispite!" şi era gata să înfrunte ispita. Ca şi cum ar fi fost într-un post de observaţie din care privea să vadă de unde avea să-i vină ispita, ca să se apere. Dacă vreun frate se purta urât cu el, era gata să-i răspundă cu blândeţe şi smerenie. La fel să faci şi tu.
- Gheronda, uneori, când apare o ispită, îmi spun în sinea mea: „N-o să scot o vorbă", dar până la urmă tot izbucnesc.
- Ce înseamnă că izbucneşti? Şi după ce izbucneşti, ce se întâmplă? Iei foc? Se pare că nu ai prea multă răbdare, de aceea rabzi până la un punct, după care răbufneşti. Mai ai nevoie de încă puţină răbdare... înainte de a vorbi, să zici de două-trei ori Rugăciunea lui Iisus, ca să primeşti puţină lumină. Era o femeie care atunci când se mânia spunea „Crezul" şi abia după aceea vorbea. Vezi ce nevoinţă fac unii oameni din lume!
- Ce să fac când reacţionez la purtarea urâtă a unei surori?
- S-o priveşti pe soră cu bunătate. Să te străduieşti să o îndreptăţeşti cu dragoste. Aceasta te va ajuta să dobândeşti în chip firesc o stare duhovnicească bună şi statornică. Iar dacă va veni patima mâniei, va găsi ocupat locul inimii tale de către dragoste şi nu va mai putea rămâne, ci va pleca.
Cu smerenia şi tăcerea potolim mânia
- Gheronda, cum poate cineva să-şi potolească mânia?
- Mânia o potolim cu smerenia şi cu tăcerea. De ce spunem că şarpele este înţelept? Deşi are o armă puternică, otrava, cu care poate să ne facă mult rău, totuşi atunci când aude un zgomot cât de uşor, îndată pleacă; n-o înfruntă făţiş, ci se retrage din faţa mâniei. Tot astfel şi tu, dacă cineva îţi spune vreun cuvânt şi te jigneşte, să nu-i răspunzi. Dacă taci, îl dezarmezi pe celălalt. Odată la Colibă, Dikas, motanul cel mare, a văzut o broscuţă si s-a dus să o lovească, aceea însă nu s-a mişcat deloc. Atunci Dikas a lăsat-o şi a plecat. Broscuţa cu tăcerea şi cu... smerenia ei l-a biruit. Dacă s-ar fi mişcat puţin, Dikas ar fi sărit asupra ei şi ar fi dat în ea ca într-o tobă.
-Atunci când eu şi o altă maică nu cădem de acord într-o anumită privinţă şi fiecare ţine la părerea ei, ajungem la impas şi mă enervez.
-Ascultă, una din voi trebuie să se smerească şi să cedeze; altfel nu se poate. Dacă doi oameni vor să treacă un lemn lung printr-o uşă mică. trebuie ca unul să dea înapoi, ca să intre mai întâi celălalt. Altminteri, nu vor putea să treacă. Când fiecare insista în părerea sa este ca şi cum s-ar lovi cremenea de piatră şi ar sări scântei. Farasioţii, când cineva insista în părerea lui, spuneau: „Haide, să fie capra a ta şi ţapul al meu". Şi astfel evitau cearta. In tot cazul, cel care cedează, câştigă, deoarece se lipseşte de ceva, face o jertfa, iar asta îi aduce bucurie şi pace.
- Cum stau lucrurile atunci când cineva se poartă corect în afară şi cedează în faţa celuilalt, dar înlăuntrul său se împotriveşte?
-Aceasta înseamnă că înlăuntrul său mai trăieşte încă omul cel vechi şi se luptă cu el.
- De ce însă, Gheronda, deşi se poartă corect, nu are pace înlăuntrul său?
- Cum să ai pace? Ca să aibă omul pace, şi lăuntric trebuie să aibă o aşezare duhovnicească bună. Atunci pleacă mânia, neliniştea şi vine în om pacea lui Dumnezeu. Iar atunci când vine pacea în sufletul său, face să dispară fumul mâniei, se curăţesc ochii sufletului şi vede limpede. De aceea Hristos numai despre cei „făcători de pace"'spune că „fiii lui Dumnezeu se vor chema".
Cuviosul Paisie Aghioritul
Patimi si virtuti, vol. V, Editura Evanghelismos
Cumpara cartea "Patimi si virtuti, vol. V"
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius