Mănăstiri ortodoxe (1): Mănăstirea Cernica

[Convergențe - Lumina]

MĂNĂSTIREA CERNICA

Veche vatră de rugăciune şi cultură, ctitorie a Vornicului Cernica Ştirbei, Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documentar la 1608 prin hrisovul domnesc al lui Radu Vodă Şerban. În acel an Vornicul Cernica reface un vechi schit căruia îi dă numele său, îl înzestrează cu pământuri, păduri şi sate, spre veşnica pomenire a numelui şi a neamului său.

Aşezare pitorescă la marginea Bucureştiului, mănăstirea este zidită în mijlocul unui lac înconjurat de păduri seculare, prezentând în orice anotimp aceeaşi atracţie, atât pentru cei ce iubesc frumosul, cât mai ales pentru credincioşii creştini. Două biserici impunătoare şi câteva capele închinate celor mai cunoscuţi dintre sfinţi, un muzeu reprezentativ de carte veche şi artă bisericească ce au supravieţuit vitregiilor soartei, iată zidirile ce alcătuiesc zestrea de credinţă a mănăstirii. Ansamblul de chilii ale celor optzeci şi patru de călugări pe care îi găsim astăzi aici, este ocrotit de o cetate largă cu arhitectură tipică zonelor de câmpie, adică nici prea înaltă spre a fi reperată uşor, dar nici neputincioasă în a-şi apăra locuitorii.

Al doilea moment istoric important şi aproape la fel de valoros ca şi cel de la 1608 este anul 1781, an în care vine ca stareţ al mănăstirii Sfântul părinte şi Arhimandrit Gheorghe, unul din ucenicii marelui Sfânt Paisie de la Neamţ. El reface obştea de monahi care se risipise datorită războaielor şi ciumei, ridică din ruină biserica şi tot ce înseamnă moştenire materială, acei ani constituind începutul ascensiunii vieţii monahale aici la Cernica. Pe ruinele vechii biserici este ridicată la 1815 Biserica Sf. Nicolae din Ostrov, biserică a cărei pictură interioară a fost realizată de zugravul Fotache, unul din ultimii meşteri ai picturii medievale.

Împlinirea menirii acestui lăcaş a fost aceea de a-l fi avut ca stareţ între anii 1818-1850 pe cea mai luminoasă şi reprezentativă personalitate bisericească a timpului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Ctitor de mănăstiri şi biserici, de spitale, şcoli şi case pentru copiii orfani, el este ctitorul celor mai importante clădiri ale Mănăstirii Cernica. În timpul stareţiei sale, din neizbăvită osârdie, s-au ridicat cetatea şi Biserica Sf. Gheorghe, clădirea stăreţiei şi aproape toate casele de pe insula care poartă numele aceluiaşi sfânt mare mucenic. Iubitor de cultură, a pus bazele unei valoroase biblioteci şi a deschis o şcoală de pictură bisericească. A fost trecut în rândul sfinţilor în anul 1955, an în care prigoana comunistă împotriva credinţei strămoşeşti cunoştea apogeul.

Între zidurile mănăstirii, de-a lungul timpului, au trăit nenumăraţi fraţi întru credinţă, de la simpli călugări la episcopi şi mitropoliţi. Tot aici au fost găzduiţi episcopi şi mitropoliţi din Basarabia şi Bucovina, ce fuseseră exilaţi odată cu alipirea acestor teritorii la Rusia sovietică.

O instituţie de reală importanţă a fost Seminarul Monahal ce a funcţionat aici şi care a dat oameni de seamă ai bisericii, între care se numără şi Prea Fericitul Părintele nostru Teoctist, Patriarhul României, care timp de opt ani a învăţat în această şcoală. Odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial, au fost închise atât seminarul cât şi tipografia mănăstirii. Aflându-ne astăzi sub binecuvântarea şi purtarea de grijă a Prea Fericirii Sale, trăind timpuri fără spaima de a fi prigoniţi de un regim ateu, mănăstirea se va ridica, astfel că dintr-o mănăstire cu preocupări agricole dorim să împlinim o viaţă complexă, după toate rânduielile monahale, în care tinerii care doresc să ardă viu şi adevărat urmând pe Hristos, să găsească hrana pentru suflet şi potrivit înclinaţiilor fiecăruia să poată fi un tipograf, un profesor, un bun meşter în atelierele de articole bisericeşti, toate împletite cu viaţa de rugăciune. Din anul 1995 s-a redeschis Seminarul Teologic Monahal, unde printre mai tinerii profesori monahi a luat din nou loc la catedră singurul profesor al fostului seminar, aducând cu sine în chip simbolic, prezenţa marilor profesori de atunci. Acestea toate înseamnă muncă şi dăruire şi suntem bucuroşi că Omul nu a uitat să-i dea lui Dumnezeu ce este mai frumos, sprijinind marile lucrări de restaurare a bisericilor, picturii şi a ridicării unui nou local de şcoală pentru noile generaţii de tineri care păşesc pe calea sfintelor învăţături.

Din înalţimea turnului clopotniţei, străjer neobosit în calea vremurilor, sunetele clopotelor adună la rugăciune pe toţi cei dornici de a se împărtăşi în cuvântul lui Dumnezeu cât şi pe simplul vizitator iubitor de frumos.