altmarius

cultură şi spiritualitate

Manastirea Rohita

Manastirea Rohita, in care slujeste lui Dumnezeu si oamenilor o obste de calugari, se afla asezata in satul Boiereni, la aproape un kilometru distanta fata de Manastirea Rohia si la aproape zece kilometri de orasul Targu Lapus, in judetul Maramures. Numele manastirii nu vine de la Manastirea Rohia, cum s-ar putea crede, ci de la numele unui parau aflat in apropiere.

Pe locul actualei manastiri, in prima jumatate a secolului al XVIII-lea a functionat o manastire, insa despre aceasta nu se cunoaste nici o informatie exacta. Se crede ca vechea manastire a fost desfiintata de autoritati sau de necredinciosii din sat. Se poate ca trupele generalului Bukow, care au calcat in picioare nenumarate biserici si manastiri ortodoxe, sa fi trecut si peste vatra acestei manastiri, mai inainte de jefuirea si incendierea ei.

Manastirea Rohita

Se spune ca, in vremea unei secete indelungate, calugarii manastirii au plecat prin tara, pentru a aduna alimente. Atunci, mai multi localnici lipsita de frica lui Dumnezeu ar fi jefuit manastirea si i-ar fi dat foc. La intoarcere, cand calugarii au aflat biserica facuta scrum, ei ar fi blestemat satul si ar fi poruncit pamantului sa nu mai rasara stejari.

Pana astazi, satul Boiereni a trecut de mai multe ori prin incendii si inundatii. Cat despre stejarii care inconjoara toate satele vecine, in Boiereni acestia abia daca se zaresc. Se crede ca blestemul a fost rostit intr-o zi de vineri. Pentru aceasta, in semn de pocainta, vinerea, credinciosii din sat nu lucreaza pamantul.

Vechiul locas monahal Rohita, distrus intre anii 1761 -1762, a fost reiinfiintat in anul 1993, de catre obstea Manastirii Rohia. Pe locul fostei manastiri se afla o cruce din piatra, asezata candva in anul 1904. Pe cruce sta scris: "Roaga-te si lucra (munceste)!"

Manastirea Rohita

Dorinta de a reface manastirea a avut-o mai intai preotul Emil Man, din satul Boiereni. Astfel, in anul 1985, in timpul comunismului, avand binecuvantare de la Cuviosul Iustinian Chira, staretul Manastirii Rohia, parintele Emil a inceput construirea unei biserici.

Paraclisul monahal este inchinat Acoperamantului Maicii Domnului (1 octombrie), iar biserica mare, din lemn, este inchinata Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie). Biserica mare a fost construita in anul 2004, de catre obstea monahala din Manastirea Rohia.

Iulian Predescu

Manastirea Rohita

Vizualizări: 1

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor