Cinstirea Maicii Domnului în cultul public al Bisericii s-a manifestat, ca şi pentru alţi sfinţi, prin mai multe forme, dintre care cea mai importantă este stabilirea de sărbători sau instituirea de zile anumite din cadrul anului bisericesc consacrate pomenirii ei. Calendarul liturgic creştin a cuprins, încă din perioada primară, sărbătorile dedicate Sfintei Fecioare Maria, arătând legătura firească a creştinilor cu cea care L-a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Astfel, în timp, mai ales în legătură cu definirea teologiei mariologice la Sinodul al 3-lea Ecumenic de la Efes din anul 431, au apărut în calendarul creştin sărbătorile închinate Maicii Domnului, între care şi naşterea ei, pe care o prăznuim pe 8 septembrie.
Părintele profesor dr. Ene Branişte arată în lucrarea sa „Liturgica generală” că această sărbătoare la origine a fost o aniversare anuală a sfinţirii unei biserici din Ierusalim închinată Sfintei Fecioare Maria şi zidită în secolul al 5-lea pe locul unde, după tradiţie, fusese casa părinţilor Maicii Domnului, Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana. Generalizarea acestei sărbători s-a făcut între Sinodul 3 Ecumenic (431) și Sinodul 4 Ecumenic (451). Acest lucru se observă datorită faptului că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului se prăznuiește și la copți, și la siro-iacobiți, care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă după Sinodul 4 Ecumenic.
Sărbătorile închinate Sfintei Fecioare Maria, rugăciunile şi cântările adresate ei şi toate celelalte manifestări ale preacinstirii ei în viaţa creştinilor, adică cultul public şi particular, au existat de-a lungul întregii perioade patristice, dovadă fiind că, la încheierea acesteia (aproximativ mijlocul secolului al 8-lea), Sfântul Ioan Damaschin a scris: „Ce să-ţi spunem, Stăpână? Ce cuvinte să rostim? Cu ce laude să încununăm sfântul şi slăvitul tău cap? Cu ce laude să te slăvim pe tine dătătoarea de bunătăţi, podoaba neamului omenesc, lauda întregii zidiri, prin care cu adevărat zidirea s-a fericit? Că în tine a încăput Acela pe care mai înainte zidirea nu-l putea cuprinde. Că prin tine putem privi cu faţa descoperită pe Acela pe care lumea nu-l putea privi. Deschide-ne dar, o, Cuvinte al lui Dumnezeu, zăbavnica noastră limbă (Ieşire 4, 10). Dă-ne cuvânt plăcut întru deschiderea buzelor noastre (Efeseni 6, 19). Insuflă-ne harul Duhului, cu care pescarii au ajuns retori, iar neştiutorii de carte au grăit înţelepciunea cea mai presus de oameni, ca şi noi cei slabi cu graiul să putem vorbi, palid de tot, de măreţiile Maicii Tale preaiubite”.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius