Maia Levantini - Cu titlu provizoriu (Ed. Compania, Bucuresti, 2017)

[altmariusbook]

Va anunta aparitia unui nou titlu din seria document.ro 

 

 

CU TITLU PROVIZORIU

Romanul unui psihiatru melancolic –

România, America, România

 

Maia Levantini

 

 

Format : 12,5 x 20 cm

236 pagini

Pret : 25 RON

 

 

Ostatici, migranţi, bolnavi, eroi…

(câte puţin din fiecare român onest şi inteligent)

 

Mulţi intelectuali români stau cuminţi « la locurile lor » şi citesc cărţi an de an. Şi vine, mări, 
deodată un moment de preaplin derutant al propriei lor istorii. Care la 40 de ani nu e un clasic 
bilanţ, ci o luminare matură a vieţii trăite, plus pâlpâirea unor întrebări grave la care mizeria 
actuală a lumii nu ştie să răspundă. În asemenea situaţii, oamenii cu carte, ca Maia Levantini 
(un pseudonim), se aştern la scris.

Psihiatru de formaţie şi în exerciţiu, « autoarea » Levantini ştie perfect ce are de făcut : 
să recupereze prin toate simţurile, să caute sens prin amintiri, analogii şi ipoteze, 
să mascheze pentru a spune şi să spună pentru a masca, să construiască o autoficţiune 
reprezentativă nu doar pentru ea, ci şi pentru noi. Aşa se face că în acest text scris cu nerv 
şi sânge trăiesc, mai exemplar decât într-o vitrină de cristal, cele mai importante piese ale 
dramei româneşti de azi : ţara fostă comunistă, cu minimala ei schimbare din 89 cu tot, căldura 
familiei, a copilăriei şi a tinereţii, splendida adoraţie pentru sublimi maeştri, exilul hurducat şi 
planetele diverse ale exilaţilor, medalioane veşnic comparative ale întâlnirilor cu tradiţii, sisteme, 
practici şi figuri din Europa şi din SUA, adormiri de confort şi treziri de thriller, întoarceri acasă 
de fiu risipitor care sunt, de fapt, tot atâtea piruete, fandări şi retrageri tactice epuizante, ca 
în cazul tuturor celor deopotrivă oneşti şi inteligenţi (un blestem).

Impresionant şi fermecător e în acest volum spectacolul culturii concrescute (un tipic substitut 
al belşugului şi al libertăţii conceput în Europa de Est) ca o a doua piele, al minţii care scrie 
mărturie fără să se fi antrenat vreodată anume pentru « a face literatură ». Literatura « de sine » 
de aici este mai degrabă un selfie cu arta decât vreo ambiţie de artist. În schimb, toate mijloacele 
literaturii – de la retorica oralităţii plurilingve la jocul pe keyboards cu registre variate şi flashback-uri 
de film, ba mai revizitând chiar doine şi balade, bocete şi strigături, pe lângă tabele în gust de Excel 
şi liste de expus în PowerPoint – sunt puse la bătaie pentru a nota « totul », tot ce poate fi livrat, 
nu fără ironie şi autoironie, cititorului de azi de către un nobil « dilettante » care întreabă şi 
iar întreabă şi tot întreabă…

Interogaţia e, poate, ţelul ultim al acestei scriituri. Căci ea povesteşte îndelung şi declară sub jurământ, 
în fond, pentru a interpela mai bine. Ca toţi românii care pleacă din ţară, Maia Levantini ar vrea să ştie 
cui trebuie să-i adreseze actul de acuzare pentru frângerea obligatorie a destinului ei, fie el şi aparent 
împlinit, cu o întreagă « lume nouă » descoperită şi cucerită în buzunar.  Să fie oare de-ajuns vinovatul 
« Ceaşcă » ? Vai, ce glumă bună ! Să tragă cu praştia doar în burtăverzimea perpetuă, pentru care 
şi exilul, devenit recent şi oportun « diasporă », e la nevoie tot o colecţie de « our assets », de preferinţă 
sub eticheta « excepţionalii noştri conaţionali din străinătate », « fiii gliei », « icoane ale neamului » etc. ?
Are oare rost ca un eminent psihiatru, dintr-un lung şir de eminenţi « copii ai ţării », purtător şi el, ca şi ei,
de multiple răni în inimă, în creier şi în suflet, să spere ca mica lui tragedie şi marea lui revoltă să 
găsească ecou la o nouă elită românească, alta decât cea vinovată de-a fi făcut din milioane de oameni
cu cel puţin 16 ani de şcoală ostatici, migranţi, bolnavi şi eroi ? Poate că da. Atunci când n-o mai 
« merge şi aşa ». Cine ştie când…

Cu titlu provizoriu e, printre altele, şi victoria unei femei curajoase asupra hrubei impuse, conformismului, 
complacerii, îndoielii. O firească victorie pentru un om onest şi inteligent. Pentru un astfel de om însă, 
venit din lumea românească, lucrurile nu pot fi deocamdată decât provizorii. În România, sigure şi 
definitive, cu aromă de etern nu sunt încă decât cele care-i privesc pe idioţi şi neoneşti, campioni 
ai stabilităţii, ocupaţi să negocieze zi şi noapte « activele noastre », printre care se găsesc şi 
din ce în ce mai mulţi fluturi provizorii prinşi în insectarul unei istorii amuţite, mizerabile (aceea 
care nu ştie să răspundă).

 

                                                                                                            Adina Kenereş