altmarius

cultură şi spiritualitate

Mai urmează încă

Sâmbătă, 31 august 2013
Comoara înţelepciunii

Un predicator englez a primit odată 10.000 de dolari de la un bogat generos ca să-i dea unui om sărac. Gândindu-se că ar fi prea mult să-i ofere pe toţi odată, i-a trimis aceluia numai o mie de dolari, cu un bilet în care scria: „Mai urmează“. Peste câteva săptămâni i-a trimis altă mie de dolari cu aceleaşi cuvinte: „Mai urmează încă“. Apoi a trimis a treia şi a patra şi a cincea mie - toate cu acelaşi mesaj: „Mai urmează încă“. Surprins şi foarte bucuros, omul s-a obişnuit cu aceste cuvinte încurajatoare: „Încă mai urmează“, şi ori de câte ori le citea, inima i se umplea de speranţă şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

Tot aşa, fiecare binecuvântare dată nouă de Tatăl ceresc vine cu aceeaşi speranţă plină de bucurie, parcă zicându-ne: „Vă voi ierta toate păcatele şi încă mai multă iertare urmează. Vă voi da biruinţă asupra oricărui duşman şi încă mai multă vă voi dărui“. Da. Când vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu, acolo ne va aştepta mai multă răsplată, căci El ne-a făgăduit că ne va arăta acum şi în veci „covârşitoarea bogăţie a harului Său prin bunătatea faţă de noi întru Hristos Iisus“ (Efes. 2, 7).

Toate aceste lucruri şi încă mai multe se cuprind în înţelesul cuvintelor Evangheliei de la Ioan, care vorbeşte despre primirea de „har peste har“. Această promisiune a Scripturii ne asigură că Dumnezeu, Care stăpâneşte totul şi este Atoatedătător, ne-a dat din plin din belşugul Său şi ne va copleşi în continuare cu „har peste har“. Când primim binecuvântarea lui Dumnezeu, să ştim totdeauna că „încă mai urmează“. (Preluare din vol. „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, vol. I, Editura Sophia, 2007)

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor