Mahalaua Gării sau cum au ajuns magherniţele Râmnicului, azi, un cartier rezidenţial

[altmariusistoric]

21 noiembrie 2016 admin  Cultura

http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=27170

Orice oraş a avut sau mai are încă o mahala. Una cu parfum de epocă, una care vine, de regulă, din secolul XIX şi urcă până în perioada interbelică. O mahala pestriţă, cu străzi noroite, cu case mici improvizate, magherniţe, cu beţivul scandalagiu, cu birtul de tablă, cu fetele libere…

Râmnicul a avut şi el o astfel de mahala, una care se încadra în registrul clasic al acestor periferii şi care a început să trăiască pe la mijlocul veacului XIX, crescând uşor spre început de secol XX.

Mahalaua gării. Evident, nu era una ca în oraşele mari, industrializate ale României. Râmnicul era un orăşel care abia ducea 10.000 de locuitori în anul 1890, prima „mare” făbricuţă fiind tăbăcăria lui Simian. De altfel, mahalaua gării a fost singura mahala a oraşului nostru.

Aşadar, se inaugurase magistrala Podu Olt – Piatra Olt, apărând gara Râmnicului, triajul şi zonele de depozitare. Zone din cărămidă roşie, care se mai văd şi azi pe partea stângă spre Podul de Fier. Implicit, avem primii hamali care lucrau în gară, 90% din încărcături fiind cele de cherestea. Restul erau animale, fructe, legume…

Hamalii populează mahalaua,împreună cu romii şi bulgarii. La 1900, ajung, la Râmnic, mai multe familii de bulgari din Ostrov, care cumpără sau arendează terenurile de la confluenţa râului Râmnic (Olăneşti) cu Oltul. Aceştia formează o bază mare de legumicultori, care îşi fac casele în mahalaua gării.

Mahalaua gării se întindea la est de gară, între râul Olăneşti şi actualul Bulevard Tudor Vladimirescu, până în râul Olt, râu care avea albia mult mai spre vest decât acum.

Case mici de cărămidă sau pământ, străzi pline de praf sau noroi, câini maidanezi, birturi, găşti, un mic bordel. Erau primii ţărani ajunşi la oraş. Mulţi angajaţi la micile ateliere din oraş, la tăbăcărie. Era acea lume ciudată de dincolo de calea ferată. Dincoace, era oraşul cu case boiereşti, cu străzi late, cu grădini frumoase, pline de verdeaţă.

Mahalaua era, aşadar, formată din bulgari, romi, rumăni şi tot felul de categorii sociale periferice.

După al Doilea Război, lucrurile se schimbă, dar nu prea mult, o mare parte din mahala rezistă până în zilele noastre, dar urmează să dispară, în locul ei, azi,  apărând un cartier rezidenţial.

După anii ’70 de fapt, oraşul începe să crească, periferiile se deplasează, Oltul este regularizat, la fel şi râul Olăneşti. Apare noul cartier Libertăţii, iar comuniştii dezvoltă, în zona fostei tăbăcării, fabrica Vâlceana. Apare şi o fabrică de mături, precum şi alte active ale cooperaţiei.

Dar mahalaua rezistă mult după 1990. Mai exact, în zona riverană râului Olăneşti. Abia acum 10 ani, un mare retailer reuşeşte să schimbe această zonă sau începe acest proces, iar în prezent, un dezvoltator imobiliar a ridicat deja unul din cele mai înalte blocuri din Oltenia (P+15), urmând ca altele să fie înălţate în zonă. Un mic cvartal de case a mai rămas până în zona fostelor depozite ale gării. Dincolo, în zona Simian, la fel, un nou ansamblu de blocuri rezidenţiale P+11 se ridică, astfel, fosta mahala devine unul dintre cartierele rezidenţiale ale Râmnicului.

Puţin îşi mai amintesc azi de casele bulgarilor care au creat Ostrovenii de azi. Casa lui Batânov şi  cea a surorii sale Olga mai sunt încă în picioare. Casele mici ale primilor hamali adăpostesc mici service-uri şi locaţii pentru dezmembrări. De fapt, oraşul a încercuit mahalaua, vechea periferie de acum 100 de ani este, în prezent, o anexă a centrului…

Liviu POPESCU