'Magic summer' - 15 august 2012: recital Mihaela Martin şi Frans Helmerson
Recitalul ce a avut loc în 15 august la Ateneul Român a prezentat toate trăsăturile unui adevărat eveniment. Parte componentă a seriei de manifestări muzicale Magic Summer, organizată de Lanto Communication, acesta a adus în faţa publicului bucureştean instrumentişti de talie internaţională - violonista Mihaela Martin, violoncelistul Frans Helmerson şi invitata lor, pianista Steluţa Radu.
Elementul ce consider eu că a definit seara a fost eleganţa. De la atmosferă şi până la repertoriul propus aceasta a fost alături de public la tot pasul. Recitalul a debutat cu un duo pentru vioară şi violoncel în re major( Duo Hob.VI:D1 in D Major) ce poartă semnătura lui Joseph Haydn. O lucrare nu foarte spectaculoasă, din care însă muzicienii au reuşit să construiască o entitate sonoră interesantă, ajutaţi de claritatea formelor acestei lucrări. În interpretarea lor a căpătat o forţă de expresie ce a acaparat atenţia publicului.
A urmat apoi Duo-ul op. 7 de Zoltan Kodaly. Deşi plasată în mijlocul programului, această lucrare a reprezentat momentul de maximă dificultate tehnică a întregului recital. Cu o scriitură puternic înrădăcinată în stilul componistic al secolului al XX-lea şi evocând în permanenţă spaţiul folcloric prin elementul modal omniprezent, acest duo a fost un bun prilej pentru instrumentişti să-şi etaleze calităţile interpretative. Jocul permanent dintre instrumente a fost reliefat cu subtilitate de muzicieni, prin schimburile tematice realizate cu mare grijă. Dacă vioara a oscilat în permanenţă între un sunet aspru, ce ne aminteşte de scripca populară, şi unul cald, catifelat, violoncelul a avut momente în care a lăsat impresia că suplineşte o întreagă orchestră, de la timbrul unui clarinet evocat prin flagioletul realizat pe corzile înalte şi până la murmurul impresionist.
După pauză am putut asculta Trio-ul op.99 nr 1 în si bemol major de Franz Schubert. Acesta a fost momentul în care pe scenă li s-a alăturat Mihaelei Martin şi lui Frans Helmerson pianista Steluţa Radu. Această lucrare a fost într-adevăr hit-ul serii, fiind cea mai gustată de publicul ce a sorbit fiecare gest şi fiecare sunet al artiştilor. Aceasta a pus punct celui de-al cincilea recital din cadrul festivalului Magic Summer.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius